UNTRR SPUNE CĂ TARIFELE RCA PENTRU CAMIOANE AU CRESCUT DIN NOU Transportatorii solicită măsuri urgente de reglementare a tarifelor RCA

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iulie 2016

UNTRR: "Conducerea ASF a ignorat 80% din propunerile convenite cu transportatorii"

UNTRR respinge noul proiect de lege RCA, susţinând că este redactat doar în interesul companiilor de asigurări

FORT către Dacian Cioloş: "Ne-aţi demonstrat la începutul mandatului şi până în prezent interes zero faţă de agenţii economici"

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Parlamentului, Consiliului Concurenţei şi Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) luare de măsuri urgente împotriva creşterii aberante a tarifelor la asigurările RCA, după ce de la 1 iulie 2016 companiile de asigurări au majorat din nou preţurile poliţelor RCA, se arată într-un comunicat al transportatorilor.

"Ultimul exemplu de poliţă RCA primit de UNTRR din partea unui membru arată cum tarifele asigurătorilor au crescut în numai un an cu peste 150%", se arată în comunicat, unde se mai precizează: "În 2015, compania a plătit o primă de asigurare de 7.251,6 lei, tarif aferent clasei B2 la acel moment, ceea ce înseamnă că dacă autovehiculul ar fi fost încadrat în clasa B0 ar fi achitat o primă de asigurare de 8.057,33 lei (la clasa B2 există o reducere a primei de 10% faţă de clasa B0).

În prezent, compania a primit o ofertă de reînnoire a poliţei aferentă clasei B4, ceea ce indică faptul că autovehiculul nu a fost implicat în niciun accident rutier în ultimul an, iar reducerea faţă de clasa B0 este de 18% , cuprinsă între 16.958,36 lei şi 21.871,9 lei pentru 12 luni. Astfel, prima pentru B0 este între 20.680,92 lei (4.575 euro) şi 26.673 lei (5.900 euro), ceea ce indică o creştere de peste 150% în numai un an".

Transportatorii mai arată că, deşi ASF a invitat UNTRR şi celelalte asociaţii ale transportatorilor la întâlniri cu privire la RCA, iar acestea au transmis ASF 12 propuneri care să fie incluse în proiectul de lege RCA, conducerea ASF a ignorat 80% din propunerile convenite cu transportatorii în actualul proiect de lege RCA transmis de către Parlament anul aceasta: "În forma actuală, proiectul de lege RCA nu soluţionează cea mai importantă problemă care a generat protestele transportatorilor şi a condus la demararea discuţiilor cu Autoritatea de Supraveghere Financiară - respectiv stabilirea unui sistem de control al tarifelor de primă RCA, pe elemente de cost fundamentate, general acceptate de asigurători, asiguraţi şi ASF.

UNTRR respinge noul proiect de lege RCA deoarece nu conduce la o reducere a preţurilor pe segmentul RCA, fiind redactat doar în interesul companiilor de asigurări".

Pentru reducerea primei RCA, transportatorii propun creşterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA a tuturor autovehiculelor, care s-ar putea realiza prin verificarea poliţelor RCA cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR - numerele de înmatriculare citite de aceste camere se vor exporta periodic către ASF, unde se vor compara cu baza de date existentă şi va presupune sancţionarea celor care nu au asigurare.

"Considerăm că dacă toate autovehiculele din România ar fi asigurate RCA, prima medie pentru vehiculele comerciale ar scădea la 1.100 de euro, în timp ce prima medie pentru autoturisme s-ar reduce la 95 de euro", precizează UNTRR.

De asemenea, Uniunea susţine că reducerea fraudei pe segmentul RCA s-ar putea realiza prin măsuri administrative la emiterea poliţelor RCA, respectiv conexiunea la baza de date a DRPCIV/RAR, după sistemul existent şi funcţional utilizat la emiterea rovinietelor, vehiculul fiind identificat pe baza unicităţii numărului de înmatriculare şi a seriei de şasiu.

Tot pentru reducerea tarifelor RCA, UNTRR susţine elaborarea unui ghid de vătămări corporale.

FORT se adresează premierului

Federaţia Operatorilor Români de Transport, organizaţie patronală ce reprezintă o componentă importantă a capitalului autohton ce desfăşoară activităţi în domeniile transporturilor rutiere de mărfuri şi de pasageri, transporturilor aeriene, şcolilor de şoferi şi centrelor de pregătire profesională precum şi activităţilor conexe transporturilor, i-a solicitat premierului Dacian Cioloş să stopeze schimbarea miniştrilor Transporturilor "în ritmul în care se schimbă şosetele": " Ultimul mandat de la Ministerul Transporturilor ne-a demonstrat în mod clar că singura diferenţa între o numire politică şi una aşa-zis tehnocrată este că, cea din urmă are o capacitate de decizie înzecit mai mică decât prima formulă menţionată.

Mai mult decât atât, nici măcar promisiunile sau angajamentele asumate într-o astel de formulă ministerială nu mai resimt presiunea imaginii publice pe care o are în perioada de mandat un ministru numit politic. A trecut mai mult de jumătate de an în care, nu doar că nu s-a întâmplat nimic nici pe componentă de infrastructură şi nici pe componentă legislativă, operaţională şi instituţională din subordinea ministerului, ci s-au adâncit şi mai mult problemele trecutului".

Totodată, FORT critică neimplicarea premierului în problema RCA: "Ne-aţi demonstrat la începutul mandatului şi până în prezent interes zero faţă de agenţii economici ce reprezintă piaţa de transport, menţinând o supraacciza catastrofală cu efect zero în lucrările de infrastructură, neimplicandu-vă absolut deloc în problematica exploziei nejustificate a tarifelor la asigurări RCA şi ne-aţi bifat hotărâri de guvern din care au dispărut, fără că cineva să dea vreo explicaţie, articole care ar fi ajutat cât de cât la abordarea fenomenelor de concurenţă neloială".

Recent, vicepreşedintele PNL Andreea Paul, a transmis că piaţa românească de RCA este o bombă cu ceas, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) amână nejustificat intervenţiile pe care le impune legea pentru protecţia pieţei şi a consumatorilor. "Problemele pieţei de asigurări obligatorii auto RCA se adâncesc, nu se rezolvă. Criteriile de solvabilitate a unor companii pe segmentul RCA nu sunt respectate, iar ASF amână nejustificat intervenţiile pe care le impune legea pentru protecţia pieţei şi a consumatorilor", spune Andreea Paul.

Aceasta susţine că există informaţii publice că, după cazul ASTRA, pierderile acumulate de alte trei companii - însumând o mare parte a pieţei de asigurări obligatorii - se adâncesc zilnic. "În acest context, gestionarea situaţiei de către ASF comportă o importanţă şi o atenţie specială", susţine prim-vicepreşedintele PNL.

Andreea Paul menţionează că una dintre aceste companii este în insolvenţă tehnică de 3 ani, alta este în faza de redresare, dar nu respectă indicatorii de solvabilitate, iar încă una acumulează pierderi în continuare şi, de asemenea, nu îndeplineşte indicatorii de solvabilitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb