• Update 13:22
Fostul ministru al agriculturii Stelian Fuia a declarat astăzi, la ieşirea de la DNA, că în dosarul în care este cercetat a primit de două ori neînceperea urmăririi penale şi că în continuare va aduce documente care dovedesc nevinovăţia sa, precizând că imobilele din patrimoniul Staţiunii Fundulea nu au ajuns la familia lui, arată sursele de presă.
----
Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia este audiat, astăzi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu privind vânzarea ilegală a unor imobile din patrimoniul statului în perioada când era director la Staţiunea de Cercetare Fundulea, potrivit surselor de presă.
La intrarea în sediul DNA, Stelian Fuia a precizat că va oferi detalii după audieri. El a venit la DNA însoţit de avocat.
În 8 ianuarie, DNA a anunţat că s-a început urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.
În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal sora şi cumnatul lui Fuia, Alexandrina şi Daniel State, asociaţi la SC Procera Agrochemicals, pentru complicitate la infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice.