• Update:
Victor Ponta, premierul României, a adresat un mesaj de condoleanţe familiei actorului Iurie Darie.
"Astăzi este doliu în lumea teatrului, a filmului şi a culturii româneşti. Este o zi tristă, care ne demonstrează din nou cât de important este să le arătăm în fiecare zi marilor noştri actori respectul şi preţuirea noastră. A plecat dintre noi un om deosebit, un actor desăvârşit, dar rămân rolurile sale, rămâne bunătatea lui, rămâne bucuria pe care o trezea în suflet atunci când apărea pe scenă sau pe ecrane. Condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor apropiaţi! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată în comunicatul de presă al premierului Victor Ponta.
......
Actorul Iurie Darie a decedat în această noapte la spitalul Bagdasar-Arseni unde era internat de mai mult timp.
Acesta avea 83 de ani.
"A dispărut o mare personalitate, o stea de cinema adevarată, un actor de farmec nespus", a declarat Besoiu, adăugând că au fost mulţi şi mai ales multe fete care l-au admirat pe Iurie Darie pentru "jocul său fermecător".
Rodica Popescu Bitanescu a adăugat: "Mă aşteptam să se întâmple ceva cu Iura. Actor foarte bun, un bărbat frumos".
Trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie va fi depus în cursul zilei de astăzi la Teatrul de Comedie din Capitală, urmând ca înmormântarea să aibă loc mâine, a declarat actriţa Anca Pandrea, partenera de viaţă a artistului.