Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut de procurorii DIICOT în dosarul fugii din România a lui Nicolae Popa şi a modului în care acesta a fost ajutat să se ascundă în Indonezia. Nicolae Popa, unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu, a fost arestat în decembrie 2009, în Indonezia, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas.
La începutul anului, poliţia din Indonezia a respins cererea de suspendare a executării pedepsei cu închisoarea formulată de avocaţii lui Nicolae Popa, condamnat în absenţă pentru fraudarea a peste 100.000 de oameni.
• Vîntu îi trimitea bani lui Popa în Indonezia
Presa din ţara noastră a relatat că omul de afaceri i-a trimis celui considerat vinovat pentru prăbuşirea FNI 44.500 de euro, în noiembrie 2009, cu doar câteva zile înainte ca acesta să fie arestat la Jakarta. Printr-un interpus moldovean, Sorin Ovidiu Vîntu transfera bani într-o bancă din Nicosia în contul unei firme indoneziene, de unde erau retraşi de Nicolae Popa.
Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest, societatea de administrare a FNI.
În 1998, în calitate de director general al Gelsor, Nicolae Popa şi-a însuşit din depozit 65.359 acţiuni emise de Industrial Export la valoarea de 25.376 lei/acţiune, care aparţineau Sov Invest şi erau administrate de Gelsor, pe care le-a remis unui intermediar pentru a fi vândute Băncii Agricole la un preţ de 765.000 lei/buc., prejudiciul adus băncii fiind de aproximativ 50 miliarde lei vechi.
În acest proces, Curtea de Apel Bucureşti a renunţat la audierea lui Sorin Ovidiu Vîntu, întrucât acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei, în pofida citaţiilor de aducere cu mandat de la judecători, iar instanţa a epuizat mijloacele procedurale pentru a-l aduce la proces.
Cea care ceruse audierea lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost Ioana Maria Vlas, aceasta susţinând că omul de afaceri a fost scos de sub urmărire penală în rechizitoriul întocmit de Ministerul Public, deşi ar fi fost beneficiarul unor sume importante din fondul de investiţii. Vlas mai susţinuse că Vîntu ar trebui să aibă cel puţin calitatea de instigator sau de complice.
• Nicolae Popa, judecat şi în Dosarul FNA
Nicolae Popa mai este judecat în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare (FNA), ajuns în faza de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cazul FNA, Curtea de Apel a decis în 3 iunie condamnarea la 8 ani de detenţie a Ioanei Maria Vlas pentru înşelăciune. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului şi privind condamnarea lui Nicolae Popa la 12 ani de detenţie pentru complicitate la înşelăciune.
În 6 iunie 2008, Ioana Maria Vlas, Nicolae Popa, SOV Invest şi Gelsor au fost obligaţi de Tribunalul Bucureşti la plata a aproximativ 60.000 de lei către investitorii Fondului Naţional de Acumulare (FNA).
Numele lui Nicolae Popa a fost vehiculat şi în legătură cu dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat în legătură cu înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID).
• Vîntu despre arestarea lui Popa: E victima manipulării
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu declara anul trecut, referindu-se la arestarea lui Nicolae Popa, că îi pare rău, pentru că acesta era prietenul său şi că îl consideră nevinovat, victima "manipulării uriaşe" în cazul FNI.
Vîntu a calificat drept "o porcărie" contextul în care Popa a fost pus sub învinuire.
"Ferească Dumnezeu! A fost o porcărie la vremea aceea. Din nefericire, a căzut victima acestei manipulări uriaşe", a fost replica omului de afaceri la întrebarea referitoare la vinovăţia lui Nicolae Popa.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2010, 16:12)
Sa-ti fie rusine Make !