UPDATE/ SENATUL A RESPINS ÎNCEPEREA URMĂRIRII PENALE Vosganian şi-a dat demisia de onoare din Guvern

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Politică / 8 octombrie 2013

Vosganian şi-a dat demisia de onoare din Guvern

Update 16:15

Ministrul Varujan Vosganian a declarat că a demisionat din funcţie pentru a nu complica şi mai mult situaţia în care se află Guvernul, se arată într-un comunicat de presă. Domnia sa a precizat: "Guvernul are de abordat teme complicate. Investiţiile şi consumul sunt foarte reduse, acestea sunt teme care complică situaţia Guvernului".

Update 14:33 Ponta a transmis preşedintelui propunerea ca Daniel Chiţoiu să preia interimatul Ministerului Economiei

Primul-ministru Victor Ponta a transmis, astăzi, către preşedintele Traian Băsescu propunerea ca Viceprim-ministrul şi Ministrul Finanţelor Publice Daniel Chiţoiu să preia interimatul Ministerului Economiei, urmând ca şeful Executivului să facă, în maximum 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o nouă propunere pentru portofoliul acestui minister, se arată într-un comunicat de presă.

-----

Update 14:05 Vosganian: "Ponta nu s-a simţit bine niciodată cu mine în preajmă"

Ministrul demisionar al Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, astăzi, că premierul Victor Ponta nu s-a simţit niciodată bine cu el în preajmă şi că demisia lui "rezolvă şi alte probleme".

"Ponta nu s-a simţit bine niciodată cu mine în preajmă. Deci demisia mea rezolvă şi alte probleme", a afirmat Vosganian într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că şi-a depus miercuri demisia la registratură şi că aceasta are "un rând şi jumătate".

----

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi-a dat, ieri seară, demisia de onoare din Guvern. Ieri la prânz, în plenul Senatului, ministrul Vosganian a declarat, după respingerea cererii privind solicitarea de începere a urmăririi penale împotriva sa, că este pregătit să îşi dea demisia de onoare şi că va avea o discuţie în acest sens cu premierul. "Sunt pregătit să-mi depun demisia de onoare dacă aceasta va fi concluzia consultărilor împreună cu colegii mei din Guvern şi împreună cu prim-ministrul Victor Ponta", a afirmat Vosganian, la tribuna Senatului.

În final, domnia sa le-a mulţumit "din inimă" colegilor săi senatori pentru respingerea solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ în cazul său. El a spus că votul Senatului a dat un "verdict de nevinovăţie", având în vedere copleşitoarea majoritate.

Vosganian a arătat că este pregătit să îşi depună demisia de onoare în situaţia în care aceasta va fi concluzia consultărilor pe care le va avea cu colegii din guvern şi cu premierul.

"Mă încearcă un sentiment de emoţie şi cred că nu există după o activitate politică de aproape un sfert de veac un gest de solidaritate şi de încredere mai mare decât acesta", le-a spus, după vot, ministrul colegilor senatori.

Rezultatul oficial al votului Senatului în cazul solicitării privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian a fost anunţat în plen, fiind înregistrate 126 de voturi "împotrivă" şi 25 de voturi "pentru".

Votul a fost secret cu bile, fiind exprimate 151 de voturi.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

La finele lunii septembrie, o parte din averea lui Adriean Videanu a fost pusă sub sechestru, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

DIICOT a menţionat că prin Ordonanţele din datele de 24 şi 26 septembrie 2013, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând lui Adriean Videanu: un imobil situat în localitatea Snagov, judeţ Ilfov, 3 apartamente situate în municipiul Bucureşti, un apartament situat în localitatea Mamaia, judeţ Constanţa.

"În cauză s-a mai dispus indisponibilizarea prin poprire a tuturor sumelor deţinute în conturile deschise la două unităţi bancare pe numele învinuitului precum şi a sumelor datorate acestuia cu titlul de dividende de către două societăţi comerciale. De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului a unui număr de 66.906 acţiuni deţinute de către Videanu Adriean la trei societăţi comerciale", se mai arată în comunicatul DIICOT.

Pactul de coabitare, criticat punct cu punct de Traian Băsescu

Codul insolvenţei, privatizarea CFR Marfă, subordonarea Justiţiei intereselor unor grupuri de interes politic, actul de coabitare cu premierul Victor Ponta, modul în care a Guvernul a acţionat în planul politicii externe, încălcarea statului de drept sunt doar câteva din punctele pe care preşedintele ţării, Traian Băsescu le-a denunţat, ieri, ca fiind încălcate de către Guvernul Ponta, în mod repetat.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui, acordul de colaborare instituţională a fost încălcat consistent de către Victor Ponta, şi "spre deosebire de Adrian Năstase, care plătea presa, premierul este la fel de hotărât să o pună sub control, dar o face mult mai cinic şi brutal".

Un alt punct pe care Traian Băsescu l-a abordat, ieri, este privatizarea CFR Marfă, care, potrivit afirmaţiilor sale a încălcat cadrul legal de desfăşurare, şi la un moment dat va face obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anti-Corupţie. "Băieţi, dacă o să vă ia (DNA - n.r.), o va face pe ce aţi făcut până acum în procesul de privatizare a CFR Marfă", a menţionat Traian Băsescu.

Domnia sa a continuat: "Este o privatizare în care s-au schimbat condiţiile de licitaţie după ce a rămas o anume firma, în care termenele nu au fost respectate sau au fost profund întârziate, este un câştigător de licitaţie pentru care acum se fac eforturi de a se prelungi termenele".

Totodată, referindu-se la cazul procurorului Lucian Papici, cel care a instrument cazul "Fraudă la Referendum", preşedintele ţării a spus că a avut loc o încălcare a legii cât şi a acordului de coabitare, precizând că "prin ceea ce a comandat premierul Victor Ponta, a transmis ministrul Justiţiei şi a executat procurorul general. Domnia sa a ţinut să menţioneze că, potrivit Constituţiei, şeful statului trebuie să vegheze la buna funcţionare a instituţiilor, iar dialogul său cu procurorul general se înscrie în această prevedere. "Uneori îl sun eu, alteori mă sună el, în probleme care ţin de obligaţiile de serviciu", a conchis şeful statului.

În ceea ce priveşte menţinerea vicepremierului Liviu Dragnea în cadrul Guvernului, în ciuda anchetei penale în care este implicat cu privire la fraudarea referendumului din 2012, Traian Băsescu a declarat că este "o greşeală" care va avea repercusiuni, influenţând în mod negativ raportul MCV. Domnia sa a adăugat că, "probabil, USL nu mai simte nicio responsabilitate pentru un raport MCV bun".

"Este evident că este mai important pentru ei să îşi apere oamenii decât să permită ţării să aibă un raport favorabil, este clar că politicul este o frână în calea evoluţiei României şi spre Schengen şi o respectabilitate pe care justiţia noastră o merită, dar care, datorită întâmplărilor din Senat, din Guvern, chiar vom primi aprecieri negative pentru tot ceea ce facem aici, şi e păcat", a mai declarat preşedintele Traian Băsescu.

Un alt punct de pe agenda preşedintelui a fost şi activitatea televiziunii române, care deşi se află în dificultate financiară se angajează în programe de investiţii costisitoare: "TVR este într-o situaţie extrem de dificila financiar, înţeleg că a angajat programe şi investiţii în maşini extrem de costisitoare, şi mă tem ca mâine poimâine este în insolvenţă".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. nu te-a prins DNA-ul cu FP uite ca tot platesti cel putin politic... pentru magaria pe care ai facut-o cand ai dat drumul tranzactiilor la gri cu FP, in loc sa-l listezi....

    1. Cea mai mare magarie au facut-o liberalii cand au creat FP !

    In tara asta, acesti indivizi fara onoare, fara nimic, oameni in voia Vantului, isi imagineaza ca pot face orice ce li se cere in favoarea unora si desigur a lor. Este timpul sa si plateasca, nu credeti? Eu cred ca de mult trebuia sa plateasca. Nu vedeti mereu aceeasi, domnilor dar ne-am saturat de atatea experti. Ce Doamne se intampla cu noi?Parca suntem blocati in prostie.

    In Romania ia avem doua justitii ?

    1. Din cate stiu, onoarea ti-o da in final instanta de judecata prin sentinta definitiva prin care esti absolvit de orice vinovatie si nicidecum "votul politic al Senatului Romaniei"!!! Prin urmare, din punctul meu de vedere, avea onoare daca se punea la dispozitia justitiei pentru a- si dovedi nevinovatia. Pe cand asa..., despre ce onoare vorbim?

      Cineva imi spunea despre Faraon ca trebuie sa-l intelegem ca doar este A..roman, as spunea concluziona ca si la A--rmeni se poate sa inteleaga mai greu cum este cu demisia si cu onoarea! Intodeauna numai noi romani avem Onoare, dar la ce ne foloseste?

      O CATRASTROFA.CAND ASTA ERA MIN. DE FINANTE TOTI DIRECTORII DE SCOLI AVEAU SALARII DE 4000 DE LEI.SUNT PROF. SI STIU CE SPUN.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb