• Update 12:26
Michael Schumacher a fost operat pentru a treia oară, medicii declarând că starea sa prezintă o îmbunătăţire, arată sursele de presă.
"Putem spune că există o îmbunătăţire faţă de ziua de ieri", a declarat un doctor de la Centrul Medical Universitar din Grenoble, azi, într-o conferinţă de presă.
---
Situaţia în care se află Michael Schumacher, fostul pilot de Formula 1, ar putea dura mai multe zile, chiar săptămâni, arată sursele de presă.
"Primele 48 de ore după un traumatism cranian sunt cruciale, pentru că leziunile pot să evolueze rapid", precizează profesorul şi medicul de terapie intensivă Philippe Hantson. "Asta ar putea explica de ce Michael Schumacher era conştient încă în primele minute care au urmat accidentului", explică Philippe Hantson.
Medicii de la CHU Grenoble, spitalul unde este internat Schumacher, au apreciat starea pilotului drept "critică în planul reanimării cerebrale".
Intervenţia chirurgicală pe care a suferit-o a avut ca scop reducerea hematoamelor intracraniene, dar nu a împiedicat apariţia unui edem cerebral difuz.
Pentru a evita o suferinţă suplimentară pentru creier, Schumacher a fost trecut în comă indusă şi hipotermie, "pentru a se limita presiunile cerebrale şi a elimina nevoile creierului", explică profesorul Hantson.
Fostul pilot, septuplu campion mondial, a suferit duminică un traumatism cranian după ce a căzut în timp ce schia şi a fost transportat la spital.