Actualizare 18:08 "Toyota" România: "Obligaţiile de declarare şi plată au fost îndeplinite cu sinceritate în relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu"
Obligaţiile de declarare şi plată au fost îndeplinite cu sinceritate în relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu, nepunându-se problema veridicităţii şi legalităţii operaţiunilor de gestionare a uleiurilor uzate, a transmis astăzi "Toyota" România.
Într-o declaraţie de presă trimisă Redacţiei, reprezentanţii companiei au precizat: "Ca urmare a solicitărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Toyota România a pus la dispoziţie, cu promptitudine şi bună credinţă, toate documentele solicitate de către organele de cercetare penală. Precizăm că în relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu, obligaţiile de declarare şi plată au fost îndeplinite cu sinceritate, nepunându-se problema veridicităţii şi legalităţii operaţiunilor de gestionare a uleiurilor uzate. Pe această cale, menţionăm că vom continua să răspundem de fiecare dată cu promptitudine şi transparenţă solicitărilor venite din partea organelor de control".
(S.A.)
-------------
Anchetatorii fac, astăzi, 53 de percheziţii în Bucureşti şi în 22 de judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul gestionării uleiurilor uzate, prejudiciul fiind de aproximativ 29 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimis Redacţiei.
Percheziţiile au loc în Bucureşti şi în judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Galaţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş şi Vrancea, la sediile sociale şi la punctele de lucru a 17 societăţi comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.
În document se arată: "Din cercetări a reieşit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piaţa naţională, ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive, care atestau îndeplinirea obligaţiilor privind gestionarea uleiurilor uzate, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 29 de milioane de euro".
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că vor fi ridicate documente şi de la reprezentanţa Mercedes din Voluntari şi de la reprezentanţa Toyota din Pipera.