UPSC contestă privatizarea "PC Splai" şi "Tractorul"

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 2 august 2007

Ioan Adrian Vilău

Ioan Adrian Vilău

Secretarul general al Uniunii Populare Social Creştine (UPSC), Ioan Adrian Vilău, a declanşat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, o ofensivă la adresa clasei politice, responsabilă, în opinia sa, de criza acută cu care se confruntă ţara noastră în prezent. Punctele vizate de atac sunt privatizările neclare realizate de AVAS, proiectul de buget pe 2008, dar şi modul de efectuare a sondajelor de opinie.

UPSC, formaţiune condusă de Ioan Talpeş, va solicita preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, lămuriri în privinţa privatizării societăţii "Tractorul" din Braşov şi a fostului combinat SC "PC Splai" SA. "Cerem oficial explicaţii cu privire la modul de privatizare a SC SA, dar şi asupra situaţiei de la Braşov, care a ajuns, prin grija AVAS, în proprietatea unei firme off-shore înregis­trată în Cipru", a spus Vilău.

Social-creştinii consideră că "privatizarea unei societăţi de 54.000 metri pătraţi, la numai 3 km de centrul capitalei, la preţul de pornire de 600.000 de euro, este irelevantă". Cristina Racovea­nu, secretarul executiv al UPSC, a precizat: "Cu aceşti bani se poate cumpăra o casă la perifieria Bucureştiului". Reprezentanţii Uniunii au subliniat că "nu au nimic cu ofertantul", cerând doar transparenţă în vederea adminis­trării banului public, respectiv protejarea noului proprietar pentru evitarea viitoarelor litigii, plătite tot din banii contribuabililor.

Adrian Vilău a subliniat: "Tragem un semnal public pentru ofertanţi şi cumpărători, să fie mai atenţi. O bună inves­tiţie poate deveni o piatră de moară".

În cazul în care solicitarea Uniunii nu va primi un răspuns, UPSC va cere tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi, urmând să demareze procedurile legale în vigoare.

Proiectul de buget pentru 2008, lipsit de baza reală

Vicepreşedintele UPSC, Claudiu Pasăre, consideră că propunerea de buget pe anul viitor, prezentată de Executiv, reprezintă o dovadă de iresponsabilitate din partea guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Claudiu Pasăre a catalogat propunerea de buget a PNL-UDMR lipsită de orice temelie financiară. UPSC acuză nereguli în privinţa cifrelor oficiale, proiectul de buget pe 2008 incluzând şi fonduri europene, care ar reprezenta 2,68% din PIB. Acesta a declarat că "cifrele noului PIB sunt efemere, în situaţia în care România are capacitate de absorbţie zero în privinţa fondurilor UE".

PIB-ul estimat pentru 2008 de guvernarea PNL-UDMR atinge 438 miliarde lei, în contradicţie cu cifrele Comisiei Naţionale de Prognoză, care anticipează 328,9 miliarde, spun reprezentanţii UPSC.

Vilău: "Avem nevoie de un cod de conduită pentru sondajele de opinie"

Secretarul general al UPSC a mai susţinut, ieri, necesitatea realizării unui "cod moral", bazat pe "transparenţă şi obiectivitate", pentru efectuarea cercetărilor sociale. Adrian Vilău a subliniat importanţa "ghidului coerent" pentru cunoaşterea rezultatelor sondajelor, implicit pentru combaterea manipulării electoratului. Apelul domniei sale a fost adresat mass-media, partidelor politice, instituţiilor statului, respectiv oricărei persoane fizice sau juridice implicate în cercetare sociologică. Adrian Vilău consideră că "bătălia sondajelor discreditează atât partidele politice, cât şi instituţiile statului", iar deformarea cifrelor poa­te genera "riscuri pe termen lung", în special lipsa prezenţei la vot.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb