Ursula von der Leyen promite să nu slăbească politicile ecologice ale blocului european

S.B.
Internaţional / 18 iulie

Ursula von der Leyen promite să nu slăbească politicile ecologice ale blocului european

Ursula von der Leyen a promis joi că, dacă va câştiga un al doilea mandat de cinci ani ca preşedinte al Comisiei Europene, nu va slăbi eforturile Europei de a face faţă schimbărilor climatice, într-un demers care subliniază că vrea să obţină sprijinul Verzilor de voturile cărora ar putea avea nevoie pentru a-şi securiza realegerea, informează news.ro.

Într-un document în care îşi prezintă planurile pentru un nou mandat, înainte ca Parlamentul European să voteze alegerea sau respingerea sa, von der Leyen s-a angajat să propună noi politici climatice, inclusiv un obiectiv obligatoriu din punct de vedere juridic al Uniunii Europene de a reduce cu 90% emisiile gazelor cu efect de seră până în 2040.

"Trebuie să menţinem şi vom menţine cursul în ceea ce priveşte obiectivele stabilite în Acordul verde european (Green Deal)", se arată în document, referindu-se la pachetul de politici climatice pe care von der Leyen l-a transformat în misiunea principală a primilor săi cinci ani de mandat.

Următoarea Comisie a UE, dacă va fi condusă tot de von der Leyen, va continua politicile existente ale UE de reducere a emisiilor de CO2 şi va propune noi măsuri pentru a ajuta industriile europene să rămână competitive în timp ce investesc în reducerea emisiilor - un "acord industrial curat" pe care von der Leyen s-a angajat să îl realizeze în primele 100 de zile ale mandatului său.

Angajamentele favorabile climei sunt de natură să o ajute pe von der Leyen să obţină voturi din partea deputaţilor europeni ecologişti joi, când Parlamentul European va vota dacă îi acordă un al doilea mandat de cinci ani.

Von der Leyen a fost supusă unor presiuni din partea unor legislatori europeni pentru a slăbi anumite părţi ale agendei ecologice a Europei - au fost inclusiv membri ai propriului său grup de centru-dreapta, Partidul Popular European, care i-au cerut asta. Totuşi, accentul pus de document pe sprijinirea industriilor să rămână competitive ar putea contribui la menţinerea voturilor în rândul colegilor săi conservatori.

Pe de altă parte, von der Leyen arată în document că intenţionează să menţină controversata politică a UE de interzicere din 2035 a vânzărilor de maşini noi care emit CO2 - un obiectiv despre care documentul spune că "creează previzibilitate pentru investitori şi producători".

Cu toate acestea, o viitoare revizuire a politicii va fi utilizată pentru a confirma dacă maşinile care funcţionează cu e-fuels pot fi luate în considerare pentru atingerea obiectivului. (E-fuels sau electro-combustibilii sunt combustibili sintetici lichizi, obţinuţi în laborator, dintr-un amestec de CO2 şi hidrogen. Nu au nicio legătură cu petrolul). Parlamentarii PPE au cerut asigurări cu privire la aceşti combustibili, pentru care unii producători doresc să dezvolte o piaţă, deoarece pot fi utilizaţi în autovehicule cu motor cu combustie convenţională.

Von der Leyen a promis, de asemenea, un plan pentru a ajuta ţările să se adapteze la agravarea schimbărilor climatice, care declanşează secete severe şi incendii mortale în ţările UE, mai ales în Spania, Italia şi Grecia.

Comisia Europeană va propune un Fond european pentru competitivitate ca parte a următorului buget pe termen lung al blocului european, pentru a investi în tehnologii strategice europene precum inteligenţa artificială, industria curată şi biotehnologia, a declarat şefa Comisiei.

Fondul va face parte din propunerile pentru următorul buget multianual al UE pentru perioada 2028-2034. În planurile pentru următorii cinci ani, Ursula von der Leyen a declarat că Fondul european pentru competitivitate va sprijini proiecte importante de interes comun.

"Fondul european pentru competitivitate va sprijini proiectele importante de interes comun (IPCEI), astfel încât Europa să îşi poată folosi forţa colectivă pentru a investi împreună în proiecte comune ambiţioase - aşa cum s-a făcut deja la o scară mai mică cu bateriile, hidrogenul şi microelectronica", a arătat Ursula von der Leyen. "Se va asigura că folosim puterea bugetului nostru pentru a mobiliza şi a reduce riscul investiţiilor private în obiectivele noastre comune", a declarat von der Leyen în documentul publicat cu puţin timp înainte de votul din Parlamentul European.

"Voi face ca IPCEI să fie mai simple şi mai rapid de finanţat şi de demarat. Primul set nou de proiecte comune va fi propus la începutul anului 2025", a precizat ea.

De asemenea, în documentul de 31 de pagini în care îşi expune viziunea, Ursula von der Leyen pledează în favoarea proiectelor comune de apărare ale UE, cum ar fi un scut aerian european. Propune, de asemenea, reorganizarea gestionării frontierelor UE, consolidarea agenţiilor Frontex şi Europol şi triplarea numărului de poliţişti europeni de frontieră şi de coastă la 30 000. "Nu vom manifesta toleranţă faţă de cei care ameninţă securitatea frontierelor noastre şi a cetăţenilor noştri prin atacuri hibride", a spus ea.

Von der Leyen a adăugat că, dacă va fi realeasă, va numi comisari responsabili cu apărarea, extinderea UE şi relaţiile din Mediterana.

Ursula von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, şi-a prezentat joi planurile pentru un al doilea mandat într-un discurs rostit în faţa Parlamentuilui European. Von der Leyen, mamă a şapte copii şi prima femeie care a condus Comisia Europeană, are nevoie de sprijinul a cel puţin 361 de deputaţi din cei 720 de membri ai Parlamentului UE pentru a fi reconfirmată în funcţie.

Cele trei grupuri de centru care este de aşteptat să o susţină au un total de 401 deputaţi, însă unii dintre ei - circa 10 la sută, potrivit unor calcule - ar putea să dezerteze şi să i se opună în cadrul votului secret. Pentru a trece cu uşurinţă, ea ar putea avea nevoie de sprijinul unor deputaţi din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), format din 78 de membri, sau al celor 53 de deputaţi ai Verzilor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Demisia !!!!!!!!!!!

    Faptul ca sistemul energetic national SEN e in pragul colapsului se datoreaza fundamentului profund gresit a unor astfel de politici care sustin ca poti inchide termocentralele pe carbune fara sa pui nimic in loc...

    Cu toate ne aflam la mila Domnului in Romania si cu agricultura si cu alimentatia si cu educatia si cu tot... ! 

    1. Ba se datoreaza idiotilor care n-au investit banii primiti unde trebuie, adica in retea de distributie si stocare.

    Popoarele, tarile, vor ajunge in situatia de a alege intre aplicarea politicilor promise de UvL, ecologice, ale blocului european, periculoase si pagubitoare pentru economiile lor, care distrug viata sociala bunastarea si normalitatea sau parasirea acestui bloc. Totul are o limita.

    1. Si daca-l parasesti ai mai multa energie?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb