Ursula von der Leyen salută anunţul lui Trump de a suspenda pentru 90 de zile tarifele reciproce

S.B.
Internaţional / 10 aprilie

Ursula von der Leyen salută anunţul lui Trump de a suspenda pentru 90 de zile tarifele reciproce

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat joi anunţul preşedintelui american Donald Trump privind suspendarea pentru 90 de zile a deciziei de aplicare a unor "tarife reciproce" în virtutea cărora blocul european ar fi fost taxat cu 20 la sută, potrivit news.ro.

"Salut anunţul preşedintelui Trump de a suspenda tarifele reciproce. Este un pas important către stabilizarea economiei globale", a declarat, pe X, joi dimineaţa, preşedinta Comisiei Europene. "Condiţiile clare şi previzibile sunt esenţiale pentru funcţionarea comerţului şi a lanţurilor de aprovizionare", adaugă ea.

Von der Leyen subliniază că tarifele sunt taxe care nu fac decât să afecteze companiile şi consumatorii. "Acesta este motivul pentru care am pledat în mod constant pentru un acord de tip zero pentru zero între Uniunea Europeană şi Statele Unite", a menţionat ea, dând asigurări că Uniunea Europeană rămâne angajată în negocieri constructive cu Statele Unite, "cu scopul de a realiza un comerţ fără fricţiuni şi reciproc avantajos".

În acelaşi timp, Europa continuă să se concentreze pe "diversificarea parteneriatelor sale comerciale", colaborând cu "ţări care reprezintă 87% din comerţul mondial" şi care "împărtăşesc angajamentul nostru pentru un schimb liber şi deschis de bunuri, servicii şi idei", punctează şefa CE.

În încheierea mesajului ei, Ursula von der Leyen transmite un mesaj de unitate şi încredere către ţările din UE, arătân că piaţa unică pe care o au este principalul atu al blocului comunitar în "vremuri de incertitudine".

"În cele din urmă, ne intensificăm eforturile pentru a elimina barierele din propria noastră piaţă unică. Această criză a clarificat un lucru: în vremuri de incertitudine, piaţa unică este ancora noastră de stabilitate şi rezilienţă. Eu şi echipa mea vom continua să lucrăm zi şi noapte pentru a proteja consumatorii, angajaţii şi întreprinderile europene. Împreună, europenii vor ieşi mai puternici din această criză", promite şefa executivului european.

Comisia Europeană anunţase miercuri că a obţinut sprijinul ţărilor UE şi că a aprobat un prim set de contramăsuri la tarifele SUA pentru oţel şi aluminiu, care se vor aplica începând cu data de 15 aprilie. Astfel, Uniunea Europeană urmează să impună taxe suplimentare, de 25%, asupra unei serii de importuri din SUA, ca răspuns specific la taxele vamale americane pentru metale. Bruxelles-ul a transmis miercuri, înainte de anunţul lui Donald Trump despre suspendarea tarifelor reciproce, că evaluează în continuare modul în care va răspunde taxelor pentru automobile şi tarifelor mai generale anunţate de Donald Trump săptămâna trecută.

Pe de altă parte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a relansat săptămâna aceasta ideea eliminării tuturor tarifelor industriale - în cadrul unui aşa-zis acord "zero pentru zero", pe bază reciprocă.

Decizia surprinzătoare a preşedintelui american Donald Trump de a suspenda majoritatea taxelor vamale ridicate pe care tocmai le impusese în cazul a zeci de ţări a adus joi o uşurare pentru pieţele bursiere mondiale afectate, chiar dacă a intensificat războiul comercial al SUA cu China. Răsturnarea de situaţie de miercuri a lui Trump, care a avut loc la mai puţin de 24 de ore după ce noile tarife vamale drastice au intrat în vigoare pentru majoritatea partenerilor comerciali, a urmat celui mai intens episod de volatilitate a pieţelor financiare de la începutul pandemiei de COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mizăm în negocierile UR pe Meloni !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7330
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb