Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat sâmbătă că este încrezătoare că interesul comun al UE de a obţine mai multă muniţie pentru Ucraina va prevala asupra intereselor naţionale individuale atunci când va fi vorba de programe europene comune de achiziţii publice în domeniul apărării, informează news.ro.
Blocul european explorează de urgenţă modalităţile prin care ţările membre pot să se asocieze pentru a cumpăra muniţie ca să ajute Ucraina, în urma avertismentelor transmise de Kiev că forţele sale - care trag până la 10.000 de obuze de artilerie zilnic - au nevoie de mai multe provizii rapid.
"Ca întotdeauna, în acest război atroce pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei vedem că putem muta munţii din loc sub presiune şi, prin urmare, şi în acest caz", a declarat preşedinta Comisiei Europene într-un interviu acordat presei la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
"Acestea nu sunt vremuri normale, sunt vremuri extraordinare. Şi, prin urmare, ar trebui să ne uităm şi la măsuri sau proceduri extraordinare", a adăugat ea.
În trecut, accentul pus pe interesele naţionale a împiedicat adesea o cooperare mai strânsă în domeniul apărării între ţările europene, împiedicând şi încetinind programele comune de achiziţii publice.
În discursul său rostit la Conferinţă, von der Leyen sugerase ca UE să îşi unească forţele cu industria de apărare din Europa, pentru a accelera şi intensifica producţia de muniţie atât pentru Ucraina, cât şi pentru a reface stocurile de pe piaţa internă.
Ea a propus ca blocul să procedeze ca în timpul pandemiei când au fost achiziţionate vaccinurile anti-COVID.
"Ne-am putea gândi, de exemplu, la acorduri de achiziţie în avans, care să ofere industriei de apărare posibilitatea de a investi acum în linii de producţie, pentru a fi mai rapide şi pentru a creşte cantitatea pe care o pot livra", a spus ea.
Von der Leyen a subliniat că UE nu poate aştepta luni şi ani de zile pentru a-şi putea reface propriile stocuri militare sau pentru a trimite în Ucraina muniţii precum obuze de artilerie de 155 de milimetri.
În aceste condiţii, este de aşteptat ca miniştrii de externe ai UE să discute despre ideea unor achiziţii în comun a obuzelor de 155 de milimetri - de care Kievul are mare nevoie - în cadrul unei reuniuni care va avea loc luni la Bruxelles, notează Reuters.
"În momentul de faţă vorbim despre muniţie standardizată pe care am putea să o finanţăm fie la nivel european, fie la nivelul statelor membre, aceasta este schema", a explicat von der Leyen în interviul acordat ulterior presei. "Nu cred că Ucraina va fi în poziţia în acest moment de a finanţa aşa ceva. Prin urmare, noi ar trebui să finanţăm acest lucru", a punctat ea.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna aceasta că Ucraina consumă proiectile de artilerie mai repede decât pot produce aliaţii săi în prezent.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2023, 19:39)
Von der Leyen poate muta muntii linistita,
numai banii europenilor cinstiti din taxe si impozite
sa nu faca cadou la un stat in FALIMENT oficial
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 01:37)
Ai ratat asta: ""Acestea nu sunt vremuri normale, sunt vremuri extraordinare. Şi, prin urmare, ar trebui să ne uităm şi la măsuri sau proceduri extraordinare", a adăugat ea."
Au fost 2 ani "extraordinari" in care drepturile omului au fost aruncate la cos prin instituirea unui apartheid sanitar ne-stiintific, analfabetic, doctrinar (cine nu este cu noi este impotriva noastra). Iar acum urmeaza alti ani de proceduri "extraordinare" asa cum au fost masurile de inchidere a unor posturi tv (la noi News Romania), interzicerea unor posturi internationale, cenzurarea multor ziaristi, crearea de liste negre (inclusiv in Romania).
Si, usor, usor, Ursula tocmai ne-a anuntat ca prin aceste "proceduri extraordinare" va reorienta economia UE catre productia de razboi, in loc de biciclete sa facem tancuri si obuze. Totul fara nicio aprobare din partea unor institutii democratice, alese prin vot direct.
Comisia Europeana este al patrulea Reich si pare sa intentioneze instaurarea dictaturi pe aceasta "perioada exceptionala"... care poate dura cat a durat razboiul din Afganistan, peste 10 ani de zile.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 10:53)
De cand cu pacaleala cu starea exceptionala Covid,
nu mai inghitim asa usor stari si vremuri exceptionale
(razboaie,cutrem ure,alte calamnitati naturale si medicale)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de antonim în data de 19.02.2023, 11:50)
Și ce faceți, scrieți în versuri online? :)
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 15:15)
Dar tare esti in argumente,
frate
2. :)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 18.02.2023, 20:22)
D-ale Ursulinei. Cu achizițiile de muniție să se procedeze ca și cu achizitionarea vaccinurilor anticovid, adică prin contract secret semnat de Ursulina ?:)
Spune asta în timp ce Parlamentul European desfășoară printr-o Comisie anchetarea contractului cu zeama vax la care Ursulina a fost jupana.
Tare. Și dacă muniția va fi la fel de sigura și eficientă ca și zeama vax, e clar.
Vor avea rușii efecte adverse ușoare, gen tulburări hormonale :)) și subțierea vocii :))
Ca de la vax, au fost o groază de dereglări hormonale, nu spun de care :)
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2023, 20:28)
Compania Pfizer a dat lovitura decisiva Rusiei,
nu mai vand viagra la rusi,vlaguitii se pregatesc de revolte
si vor schimba pe Putin pe un "Zelenski" pro american
2.2. :) (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 18.02.2023, 20:44)
Aoleo, păi să le vândă zeama vax ca să-i doară și mai tare.
Rusoaicele vor avea tulburări hormonale pozitive :) și o să-și bată bărbații nevolnici.
De frica lor, rusnacii o să lupte pentru Zele ca să-și recapete puterea.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2023, 20:52)
Pfizer sa dea banii din pandemie la praf de pușcă.
Asa se inchide cercul
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 14:35)
Ha, ha, ha! "Zeama vax"! Vai, ce nebun esti! Ma gadil si rad, rad! Nebunule!
2.5. :) (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 19.02.2023, 15:47)
Păi da, nu sunt înțepat cu zeamă, nici testat, dar culmea că am efecte adverse.
Am programare la epilare.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2023, 20:42)
E clar ca baba satanista va face orice pt sustinerea fara limite a Ucrainei, inclusiv falimentarea si distrugerea UE, in favoarea sponsorilor ei americani! Pana la urma, tot raul spre bine, caci distrugerea din interior a infectiei marxiste UE, aduce statele-Colonii componente tot mai aproape de recastigarea suveranitatii si a independentei economice! Asa le randuieste Dumnezeu pe toate!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2023, 22:43)
Pai...mai bine mirosi a Colonie decat sa puti a Sovrom.
3.2. :) (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 18.02.2023, 23:44)
E bună.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.02.2023, 23:49)
Pt unul ca tine cu creierul dotat cu 2 neuroni dintre care unul e de rezerva, intr-adevar asa este!
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de antonim în data de 19.02.2023, 11:50)
Cu asta s-au ocupat rușii dintotdeauna, au furat de la alții pe care i-au ucis.
3.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 15:25)
UE e infectie marxista
Ursula e baba satanista
Da sentinte grave amicul
Tartaneata bolsevicul.
3.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 18:27)
Pana si un text de manea pare un citat filozofic, pe langa "basina asta intelectuala" postata de tine!
4. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 18.02.2023, 21:12)
Retorica astora arata ca urmeaza evenimente foarte "interesante" in urmatorii ani.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 06:42)
Pai Ursula sa isi trimita cei 7 copii pe care ii are in Ucraina ca sa lupte cu rusii daca isi doreste atat de mult sa-i invinga.
6. EU este organizatie fundamentata pe efortul de a m
(mesaj trimis de Un liberal în data de 19.02.2023, 09:03)
Ni se spunea ,inainte de aderare ,ca tarile aspirante trebuie sa nu aiba dispute cu vecinii ( nici pomeneala de conflicte armate ) pentru ca acesta e fundamentul legal al EU . Asa s a constituit prima organizatie ,a carbunelui si otelului ,ca sa diminueze disputele si resentimentele dintre Franta si Germania . A asigurat pacea si dezvoltarea civilizata a tarilor europene ,a permis extinderea acestor tratate la alte tari care au consimtit sa si adapteze legile sa poata adera la EU . Pacea este temelia acestei organizatii si motivul principal pentru care tarile membre au aderat . NATO este conceput imediat dupa WWII ,probabil tratatele pot sa reflecte mai mult situatia dupa al doilea razboi ,dar chiar si asa ,are caracter defensiv .
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 13:16)
Pentru toti cei de mai sus.
Albert Einstein spunea:
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rau, ci de cei care vad asta si nu fac nimic".
Daca eu, daca tu, daca noi, daca voi,nu facem nimic, se va ajunge la cele ce el a mai spus:
" Nu stiu cu ce arme se va purta al 3-lea razboi mondial, dar al patrulea razboi mondial va fi purtat cu bete si pietre"
Europeni, hai sa avem incredere in omul de geniu al secolului trecut. Cu totii vedem ca cei rai indreapta lumea spre distrugere. Haideti sa nu distrugem lumea prin nepasare, sa nu ne facem ca nu vedem si sa oprim totul.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 14:46)
Omul de geniu al secolului trecut Albert Einstein spunea tampenii. Lumea nu poate fi distrusa de cei care nu fac nimic, ci doar de cei care o distrug. Uneori, geniile spun prostii, mai ales cand se exprima in afara domeniului lor de expertiza.
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 16:20)
Mujicule, Tot Einstein a spus: "as avea timp sa-ti explic dar ti-ar trebui o eternitate sa intelegi":-)
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2023, 17:44)
"Radarul" de sunete arata ca Ucraina nu trage pana la 10.000 de obuze pe zi!
Mint de ingheata apele si sa le crape obrazul!
Eu am o banuiala ca fac rela hording de munitie mai mare decat declarat!
Cu mult prea mare hordingul decat utilizarea.
S c cret