USAID este în aer. Cu Soros cu tot!

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 7 februarie

Sorin Rosca Stanescu

Agenţia Statelor Unite pentru dezvoltare internaţională - USAID - a fost fondată în 1961 de preşedintele John Kennedy. A fost un gest de mare generozitate a Washingtonului faţă de o multitudine de state ale lumii. Mai târziu însă, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, iniţiată şi condusă de George Soros s-a asociat cu USAID şi practic a preluat în administrare o bună parte din zecile de miliarde de dolari investite de Statele Unite. A fost începutul dezastrului. Acum ne aflăm în proximitatea sfârşitului unei operaţiuni de mare anvergură dar extrem de periculoasă, iniţiată de George Soros în peste 30 de state vulnerabile ale lumii, între care şi România.

Lovitura capitală a fost dată acestei operaţiuni de către administraţia Donald Trump, noul preşedinte înţelegând pe pielea lui în anii în care s-a aflat în opoziţie cum banii americanilor au fost utilizaţi exclusiv în beneficiul Partidului Democrat.

Donald Trump a tăiat pur şi simplu robinetul USAID. În fiecare zi, ies la iveală noi şi scandaloase operaţiuni puse la cale de fundaţiile Soros în lumea întreagă în beneficiul progresiştilor neomarxişti, dar şi în scopul de a decapita conducerea unor state vulnerabile la capătul unor "revoluţii portocalii" sau operaţiuni de acest fel, pentru a instala la cârma statelor oameni de influenţă ai fundaţiilor Soros, loiali progresiştilor din lumea întreagă şi în primul rând Partidului Democrat din Statele Unite. Principalele victime de pe continentul nostru au fost statele din Europa Centrală şi de Est, foste comuniste, ale căror clase politice conducătoare aflate la început de drum erau extrem de uşor de penetrat şi de destabilizat. În rândul acestora, România a fost una dintre ţintele extrem de importante.

George Soros, unul dintre marii specialişti ai lumii în calculul probabilistic pe care l-am cunoscut la Bucureşti, când a aterizat imediat după răsturnarea regimului comunist, şi-a început cariera în mod fulminant, printr-o lovitură de proporţii care l-a îmbogăţit peste noapte la Bursa din Londra. Fără a intra în prea multe detalii, să consemnăm faptul că, din capul locului, George Soros a intuit formidabila utilitate a creării, rând pe rând, în lumea întreagă, a unui conglomerat de fundaţii denumit "Pentru o Societate Deschisă". La început, conformându-se programului USAID inţiat de John Kennedy, George Soros a investit sume consistente de bani pentru a finanţa pregătirea a sute şi sute de tineri în universităţi americane, în special în cele dominate de democraţii transformaţi treptat în progresişti şi în neomarxişti. Aceste programe, iniţial şi aparent extrem de generoase, au reuşit să formeze şi să promoveze tineri specialişti de mare valoare care, întorşi în statele lor, au fost susţinuţi tot de către fundaţiile Soros să promoveze în politică, într-un mod atât de dinamic încât în mai puţin de două decenii, ei au preluat practic pârghiile de conducere ale unor state. Generoasele finanţări ale lui George Soros s-au întors astfel în oportunităţi şi mai generoase pentru afacerile puse la cale de acest nou imperiu, profund implicat în ceea ce în Statele Unite se numeşte statul subteran. Maestru al calcului probabilistic, George Soros a descoperit că sumele, aparent extrem de generoase pe care le-a cheltuit pentru formarea unor tineri, s-au întors înzecit pe calea diferitelor facilităţi generate de aceştia atunci când au ajuns la putere.

Ceva mai târziu, acelaşi George Soros a mai descoperit şi faptul că, de fapt, el nu mai trebuie să investească. Investea statul american în platforma USAID, finanţată de contribuabili cu sute de miliarde de euro şi cu care miliardarul american a avut ideea şi oportunitatea de a se asocia. În felul acesta practic, George Soros a început prin fundaţiile sale să administreze fonduri colosale, puse la dispoziţie de statul american. În plan financiar, rezultatul a fost creşterea imperiului său, iar în plan politic, geostrategic şi militar, crearea în beneficiul autorităţilor democrate ale statului american a fel şi fel de oportunităţi de afaceri şi combinaţii politice importante în statele vizate.

O reţea tentaculară extrem de periculoasă sub aspectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, după cum s-a dovedit în perioada pandemiei şi mai târziu pe parcursul războiului din Ucraina, care nu a făcut altceva decât să consolideze administraţia democrată din Statele Unite, până când electoratul a explodat şi l-a reales pe Donald Trump. Acesta a înţeles că trebuie să taie de urgenţă acest capăt al balaurului administrat de fundaţia Soros, numit USAID. Şi iată că acum asistăm la începutul sfârşitului.

PS: În felul acesta, peste noapte s-a tăiat finanţarea în ceea ce priveşte România, a sute de politicieni, a unor partide politice, a unor organizaţii civice subordonate acestora şi evident s-au tăiat şi finanţările unor lideri de opinie, pseudo-jurnalişti, a unor site-uri şi televiziuni.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. au ramas nemancati trolii si propagandistii "pro-europeni".adio arginti.vor trebui sa se apuce si ei sa munceasca.nasol moment.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2859
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.7015

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb