Uniunea Salvaţi România a acuzat duminică PSD şi PNL că se pregătesc să renunţe la măsura confiscării vehiculelor care transportă ilegal lemne prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod silvic, relatează Agerpres.
"Confiscarea vehiculelor care transportă ilegal lemne este o măsură bună, care şi-a dovedit eficienţa în practică şi trebuie păstrată în noul Cod silvic. Fără o justificare serioasă, PSD şi PNL se pregătesc acum să o elimine prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod silvic", susţine USR.
Potrivit USR, acest tip de sancţiune a fost introdusă în Codul silvic în 2020 şi a dat rezultate.
"Toate aceste cifre înregistrate în mai multe judeţe din ţară ne arată că avem o măsură bună, care ajută autorităţile în lupta cu mafia lemnului. De ce vor PSD şi PNL să renunţe la acest instrument? Poate doar ca să-i ajute pe cei care fac bani din tăieri ilegale să se descurce mai uşor, să facă bani pe sănătatea şi pădurile noastre. USR se va opune în Parlament la aceste modificări nocive şi nu va permite unei majorităţi toxice să măcelărească noul Cod silvic", a afirmat vicepreşedinta Comisiei de mediu din Camera Deputaţilor Diana Buzoianu.
USR a menţionat că şi societatea civilă a atras atenţia asupra faptului că renunţarea la această măsură este o decizie "aberantă", fiind lansată o petiţie publică în acest sens.
"Eliminarea confiscării camioanelor care transportă lemn ilegal este indicatorul care arată că forma finală a noului Cod silvic a fost influenţată, dacă nu chiar dictată, de mafia lemnului", a susţinut Mihai Goţiu, activist de mediu şi membru USR.
Conform USR, eliminarea confiscării vehiculelor utilizate la transporturile ilegale de material lemnos sau minimalizarea acestei sancţiuni, aşa cum a figurat în drafturile iniţiale ale noului Cod silvic prin includerea la măsuri asiguratorii şi posibilitatea reprimirii vehiculelor după 6 luni, va reîntoarce România la cifrele "dureroase" din anii trecuţi când cantităţi mari de lemn tăiat ilegal ajungeau pe piaţă.
În plus, se adaugă în comunicatul citat, prin anumite modificări la Codul silvic, România riscă să piardă şi bani din PNRR prevăzuţi pentru împădurire.
"Prin PNRR, avem la dispoziţie aproximativ un miliard euro doar pentru păduri şi biodiversitate. Este o sumă mare pe care am putea să o pierdem dacă ne batem joc de noul Cod silvic. Din suma totală, 700 milioane de euro sunt alocate doar pentru a împăduri noi suprafeţe de teren cu pădure, inclusiv în zonele urbane. Dacă PSD şi PNL iau măsuri care sprijină mafia lemnului, riscăm să pierdem şi banii europeni, dar şi pădurea pe care încă o mai avem", a afirmat preşedintele Comisiei de mediu din Senat, Aurel Oprinoiu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.04.2024, 17:54)
Alea confiscate plateau spaga la Ocol sa nu faca control de fond...iar primarii PSDNL, proprietarii confiscatelor, au trimis plangeri la Centru.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2024, 08:22)
pai sunt mana in mana cu primarii si localii…
s c c r e t