USR ŞI CCIR, POZIŢII DIAMETRAL OPUSE Legea "Romexpo" reaprinde spiritele

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 2 noiembrie 2021

Legea "Romexpo" reaprinde spiritele

Scandalul privind proiectul de lege al cărui prim efect ar fi trecerea terenului de la Romexpo în folosinţa gratuită, timp de 49 de ani, a Camerei de Comerţ şi Industrii a României (CCIR), pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar, a luat din nou amploare odată cu apropierea dezbaterii de către cele două Camere ale Parlamentului a cererii de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la iniţiativa legislativă adoptată în 2 septembrie 2020, în calitate de for decizional, de Camera Deputaţilor.

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a USR, membrii formaţiunii politice parlamentare anunţă cetăţenii că PSD şi PNL vor să forţeze din nou votul pentru "legea Romexpo", care urmează să transfere, cu titlu gratuit, 46 hectare de teren către CCIR.

"La preţul pieţei, statul român ar putea obţine 500 milioane de euro pe terenurile de la Romexpo. 500 de milioane de euro sunt taxele şi impozitele a 212.000 de români plătiţi pe salariul minim timp de un an. 500 de milioane înseamnă construirea unui spital regional ori a 5 spitale judeţene", se arată în postarea respectivă, unde se mai afirmă că presiunile pentru adoptarea acestei legi în forma iniţială au reînceput după ce USR a fost exclusă de la guvernare, proiect de act normativ ce ar avea nevoie şi de un raport al Comisiei Economice din Senat.

"Toate partidele ar trebui să pună pe primul plan interesele României şi nu interesele imobiliare ale unor grupuri. Tocmai de aceea, terenul de la Romexpo nu poate fi cedat gratuit de stat. Avem nevoie să ne valorificăm activele statului în mod transparent şi printr-o licitaţie deschisă adresată pieţei şi cu respectarea competiţiei. Vom continua lupta pentru a opri marea hoţie pe care ne-o pregăteşte noul USL", se arată în finalul postării citate.

Atitudinea celor de la USR a primit o replică din partea CCIR, care prin intermediul unui comunicat de presă îşi exprimă regretul ca aceeaşi formaţiune politică continuă campania de dezinformare a opiniei publice pe tema proiectului de lege în discuţie.

"Noi, la CCIR, aşteptăm raportul de la Comisia economică, încă din 20 aprilie 2021 şi mai apoi, din 17 iunie 2021, aşa cum au fost acestea stabilite şi precizate pe pagina de internet a proiectului de la Senat.

Mai ştim, tot de pe pagina Senatului, că în luna septembrie 2021 ar fi trebuit să aibă loc o videoconferinţă cu reprezentanţii Comisiei Europene, la solicitarea Preşedintelui Senatului (n.red. - Anca Dragu), reprezentant al aceleiaşi formaţiuni politice. Dacă şi când a avut loc nu ştim (...). De asemenea, nu ştim de ce acelaşi Preşedinte al Senatului a solicitat ajutorul Comisiei, şi nu ştim nici dacă în această calitate de înalt demnitar al României, ar fi putut face un asemenea demers, date fiind, pe de o parte, existenţa unei plângeri contra proiectului adresată Comisiei Europene de către o companie privată şi, pe de altă parte, poziţionarea fermă şi constantă a înaltului demnitar contra proiectului de lege", se arată în comunicatul de presă emis de CCIR.

Reprezentanţii CCIR mai arată că proiectul de lege adoptat anul trecut de Parlament a trecut în integralitate testul constituţionalităţii, "finalitatea legii constând în valorificarea în condiţii optime a bunurilor proprietate privată a statului, prin dezvoltarea unor proiecte social-economice, ale căror implicaţii imprimă o direcţie de politică economică a statului pe care legiuitorul o consideră adecvată", potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

Totodată, potrivit inclusiv, cererii de reexaminare a Preşedintelui României, "rămâne în sarcina legiuitorului obligaţia ca, în momentul în care stabileşte că transferul de proprietate supus discuţiei reprezintă o direcţie de dezvoltare socio-economică adecvată, să reglementeze prin lege şi un mecanism juridic de natură să ofere garanţii suficiente cu privire la rezultatele urmărite".

Conform informaţiilor prezentate în ultimul an de mass-media, la Romexpo ar urma să fie construit de CCIR şi Grupul Iulius un complex gigantic, cu 14 clădiri noi având destinaţii diverse: birouri, locuinţe, hoteluri, spaţii comerciale şi muzee, plus 12.000 locuri de parcare. Proiectul promite şi un Muzeu de Artă dedicat exclusiv sculptorului Constantin Brâncuşi, un muzeu de Istorie Monetară şi un oceanariu (parc acvatic). Investiţia era iniţial estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro şi ar urma să fie realizată etapizat.

Mediul de afaceri a reacţionat faţă de respectivul proiect de lege. Reprezentanţii asociaţiilor patronale au votat pentru avizarea nefavorabilă a proiectul în cadrul Consiliului Economic şi Social, iar Coaliţia pentru Dezvoltarea României a susţinut că transferul cu titlu gratuit al terenului din zona Romexpo este "profund discriminatoriu faţă de alţi investitori interesaţi de valorificarea potenţialului economic al acestei zone" şi transmite un mesaj de neîncredere în climatul investiţional pe care România îl oferă.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) a solicitat public respingerea propunerii legislative, arătând că proiectul "a fost făcut în avantajul exclusiv al CCIR, o asociaţie privată, care practic ar fi împroprietărită cu un teren într-o zonă centrală a Bucureştiului şi ar dobândi dreptul de a încasa taxe de la întreprinzători".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. A ! De aceea e lasata in paragina zona aceea ,fara asfalt renovat nevopsita Se pare ca se continua actiunea de daramare si comisionare a fostei economii socialiste Taxe pentru fondul de pensii(speciale) la fiecare metru concesionat !

    CCIR a mostenit in patrimoniu construit apreciabil desi este o organizatie pana la urma de drept privat. Se uita episodul Vlasov care a jefuit patrimonial financiar al Romexpo si s-a ales cu o pedeapsa simbolica. Nu sunt fan USL dar cred ca este corect ca terenurile de la Romexpo sa fie vandute sau concesionate prin licitatie. De fapt se incearca o noua formula precum Ferma Baneasa de a dezvolota un proiect imobiliar cu terenul la un pret symbolic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb