USR va cere în Legislativ aplicarea certificatului verde pentru toţi angajaţii, indiferent că lucrează în sistemul public sau cel privat, precum şi suportarea testării periodice de către salariat, după o perioadă tranzitorie de 60 de zile, informează Agerpres.
USR anunţă prin intermediul unui comunicat transmis miercuri că va depune amendamente în acest sens la Camera Deputaţilor.
"În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia", precizează sursa citată.
Conform USR, adoptarea Legii certificatului verde este o "urgenţă naţională".
"USR susţine ferm introducerea certificatul verde ca măsură de protecţie la locul de muncă, atât pentru protecţia angajaţilor, cât şi pentru persoanele cu care aceştia vin în contact", se arată în comunicat.
Potrivit Uniunii Salvaţi România, limitarea numărului de persoane care au acces într-un spaţiu închis reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de scădere a riscului de infectare cu o boală contagioasă cu transmitere respiratorie. Potrivit aceleiaşi surse, vaccinarea reduce riscul de infectare, precum şi gradul de contagiozitate.
"Astfel, la o densitate egală a numărului de persoane (raportat la suprafaţa sau volumul spaţiului respectiv), riscul de infectare va fi semnificativ mai redus în cazul unui grup de persoane vaccinate faţă de un grup de persoane nevaccinate", arată USR.
Se menţionează că persoanele care au trecut "recent" prin infecţie sau care sunt vaccinate au un risc "mult redus (până la 90%) de a face forme de boală, care să necesite internarea".
Totodată, introducerea pentru toate categoriile de personal a certificatului este "o măsură de impulsionare" a campaniei de vaccinare.
"În acest moment există o pondere suficientă din populaţie nevaccinată încât chiar şi un previzibil 'val 5' să fie însoţit de un număr nepermis de mare de decese", precizează USR.
Conform surse citate, vaccinarea şi certificatul verde sunt "măsuri de solidaritate socială şi prevenţie" în lupta cu epidemia.
"Prin introducerea obligativităţii prezentării certificatului digital în cât mai multe sectoare de activitate se urmăreşte controlul epidemiei COVID-19 la nivel naţional atât pe termen scurt (prin verificarea statusului imun sau al infecţiei, necesare obţinerii şi prezentării certificatului), cât şi pe termen mediu şi lung (prin stimularea indirectă a vaccinării)", se mai arată în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2021, 10:27)
Baietii astia se gandesc doar la binele poporului.
2. fără titlu
(mesaj trimis de John în data de 10.11.2021, 11:26)
Uite de asta o să triumfe in Romania un partid ca AUR.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2021, 11:31)
Toti membrii si simpatizantii USR sunt vaccinati? Sau e secret ? Intrebare (retorica?!).
4. bip bip bip
(mesaj trimis de UN CITITOR în data de 10.11.2021, 11:51)
Parerea mea despre urmasii bolsevicilor grupati in USR:
bip bip bip USR bip bip bip
bip bip bip USR bip bip bip
bip bip bip USR bip bip bip
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2021, 19:06)
Este groaznic ce fac, merg pe aceleasi masuri pe care le aplica si rusii.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2021, 12:09)
o clasa politica rupta de popor , traind in lumea lor stiintifico-fantastica
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2021, 14:13)
La bestiile astea useriste, doar interesul antinational primeaza! Ce mai conteaza la astia, Constitutia Romaniei si drepturile si libertatile romanilor?! Dar, nici PNLeprele, Ciuma Rosie si bozgorimea UDMR-ista, nu sunt din acest punct de vedere, departe de Gandacii lui Soros!
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.11.2021, 19:07)
Si care este interesul asta antinational?
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.11.2021, 02:15)
E si greu de intuit la niste marxisti imputiti ca ei!
7. fără titlu
(mesaj trimis de un vaccinat mai tanar în data de 11.11.2021, 09:16)
Ca orice partid, si USR are un nucleu dur de sustinatori 'die-hard' care ii vor vota oricum, pentru ca se identifica cu mesajul partidului.
Dar, exista un numar mult mai mare de potentiali sustinatori, care ar vota USR, dar care sunt puternic antagonizati de astfel de abordari radicale din partea partidului. Unul dintre acesti sustinatori sunt si eu.
Pe acesti multi votanti potentiali USR face tot ce poate sa ne piarda ireversibil.