English
Autorităţile europene doresc să finalizeze, până la alegerile europarlamentare din luna mai 2014, cadrul juridic al uniunii bancare.
Pe lângă atribuţiile suplimentare de supraveghere oferite Băncii Centrale Europene, un pilon de bază al uniunii îl reprezintă Mecanismul Unic de Soluţionare (n.a. Single Resolution Mechanism, SRM) al cazurilor de faliment bancar.
Conform documentelor Comisiei Europene, în acest scop se va constitui un fond, de circa 55 de miliarde de euro, pentru finanţarea băncilor aflate în dificultate. Sursele de constituire sunt reprezentate de contribuţiile băncilor, iar sumele individuale vor fi stabilite în funcţie de mărimea bilanţurilor şi gradul de risc al instituţiilor financiare. Cu cât riscurile asumate erau mai mari, cu atât trebuia să fie mai mare contribuţia, comparativ cu băncile mai conservatoare.
Aceasta era intenţia la sfârşitul anului trecut. De atunci au apărut surprize. Cotidianul financiar german Handelsblatt a obţinut un nou document de lucru al Comisiei Europene, în care cerinţele iniţiale au fost diluate substanţial în favoarea marilor bănci.
La începutul lunii, Bloomberg scria că "băncile europene se confruntă cu incertitudinea plăţilor către fondul de salvare", în condiţiile în care există dispute semnificative între Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii.
"Totul pare să devină extrem de complicat", a declarat Sharon Bowles, preşedintele Comitetului Economic şi Monetar din cadrul Parlamentului European, pentru Bloomberg, iar "anumite idei dezbătute de guverne pot conduce la avantajarea unor anumite modele bancare", cu potenţial de declanşare a unor "confruntări politice între naţiuni". Dacă aşa arată unitatea, oare cum ar trebui ilustrată dezbinarea europeană?
După apariţia articolului din Handelsblatt, concluzia publicaţiei online Deutsche Wirtschafts Nachrichten a fost că "băncile internaţionale de investiţii încearcă să elimine băncile mici de pe piaţa europeană".
Deoarece băncile de economii şi alte bănci de dimensiuni reduse trebuie să contribuie disproporţionat la constituirea fondului de susţinere a instituţiilor financiare europene, acestea por deveni cu uşurinţă ţinte pentru achiziţii din partea celor "prea mari pentru a falimenta".
DWN subliniază, astfel, situaţia absurdă în care s-a ajuns: "cu cât o bancă este mai puţin riscantă, cu atât trebuie să plătească mai mult".
Despre noua variantă a contribuţiilor la constituirea fondului bancar european, Handelsblatt scrie că "o parte semnificativă a plăţilor cerute nu va depinde de risc", iar "victimele vor fi băncile de dimensiuni mici şi medii, care se ocupă mai mult cu activităţile tradiţionale de creditare şi atragere a depozitelor, fără a se implica în tranzacţii speculative".
În opinia lui Sven Giegold, europarlamentar implicat în elaborarea noii legislaţii, "Băncile de economii şi cooperatiste vor subvenţiona marile bănci, iar rezultatul final va fi exact opusul stabilităţii financiare".
Implicaţiile neînţelegerilor la nivel european în ceea ce priveşte constituirea uniunii bancare, mai ales prin dezvăluirea tendinţelor de favorizare a marilor bănci, sunt deosebit de negative pentru ţara noastră. Graba cu care autorităţile, guvernamentale şi de la Banca Naţională, şi-au exprimat dorinţa de aderare la noul cadru bancar, în absenţa unor obligaţii directe în acest sens, arată că nu au analizat suficient implicaţiile acestuia pentru piaţa financiară naţională.
Cele mai importante sunt barierele care se vor ridica în faţa unor eventuale şanse de creştere a ponderii băncilor cu acţionari locali pe piaţa financiară naţională, precum şi expunerea directă la creşterea costurilor de finanţare de pe piaţa interbancară europeană.
O temperare a avântului de intrare în uniunea bancară ar fi, în aceste condiţii, atitudinea prudentă care trebuie adoptată de autorităţilor noastre. Oare nu ar fi mai bine să aşteptăm intrarea în zona euro, dacă aceasta va mai exista până atunci, pentru a ne integra în uniunea bancară?
"Băncile de economii şi cooperatiste vor subvenţiona marile bănci. Rezultatul final va fi exact opusul stabilităţii financiare."
Sven Giegold, membru al Parlamentului European
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. Liviu Tudor urmatoare teapa 200 mil euro Alphabank
(mesaj trimis de gelu marchidan în data de 11.03.2014, 09:41)
Liviu Tudor, ţepar de profesie
Wednesday, February 26, 2014 de Dan Coste INVESTIGAŢII no comments
Liviu Tudor, omul lui Hrebenciuc şi Iacobov, a creat o întreagă ţesătură financiară care a condus la prăbuşirea unor firme, sau societăţi bancare. ZIARUL vă va prezenta în serial câteva dintre “isprăvile” lui Liviu Tudor, dezvăluite de multe ziare din România.
Liviu_Tudor_02
Liviu Tudor şi Grupul de la Bacău au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reuşit să-şi umple conturile cu zeci de miliarde. REGELE IMOBILIARELOR,Magnatul din Real Estate, Guru financiar Liviu Tudor, a fost scos în faţă, în 1996, de cunoscutul Grup de la Bacău, coordonat de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacubov, pentru a pune temelia Băncii Comerciale Unirea (BCU). Scopul a fost unul singur: spălarea banilor şi obţinerea unor profituri ilicite uriaşe. Modul de acţiune al celor care deţin sediul în care îşi desfăşoară activitatea a fost scos la iveală de “Evz” şi este specific crimei organizate: “Dacă nu-ţi vei ţine gura, ai grijă că există gloanţe calde şi gloanţe reci. Nu ţi-am spus că nu mi-e frică de nimeni în ţara asta, ca am bani să cumpăr pe oricine?”, îşi ameninţa Liviu Tudor asociatul.
Falimentul de la Banca Unirea
În anul 1996, prin subscripţie publică, se înfiinţa Banca Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Corneliu Iacobov. Aceiaşi Tudor şi Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalţi asociaţi importanţi fiind Societatea de Investiţii Financiare II Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acţiuni şi CNSLR “Frăţia”, cu 12% din acţiuni. Restul era deţinut de unele persoane fizice printre care se număra şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituţiei financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Banca Populară Română a ajuns acţionar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea.
Totul a mers bine până când Banca Naţională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurca iţele unei aşa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei. Aşa s-a ajuns la concluzia că respectiva majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase şi ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. În plus, Banca Unirea a ajuns acţionar majoritar la DIGICOM SA, firma aceluiaţi Liviu Tudor.
Spălare de bani şi falimentarea premeditată a unei bănci
Revenind la activitatea de început a Băncii Unirea, vom scoate în evidenţă modul în care s-au plimbat banii dintr-un cont într-altul, pentru a fi spălaţi. În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta “toate interesele legate de acţiunile pe care SC BEST OIL SRL le deţine în cadrul Băncii Unirea SA (în curs de constituire)”. Astfel, BEST OIL vărsa prin intermediul Bancorex suma de 295 de milioane de lei, către Banca Unirea SA, la 16.07.1996. Alţi 606 milioane de lei ajung de la Banca Agricolă la Unirea, în aceeaşi lună, precum şi alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaţionale a Religiilor. De menţionat că atât Banca Agricola, Columna, Bancorex cât şi BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Desigur, aceeaşi soarta a avut-o şi Banca Unirea, care a fost cumpărată în ultimul moment de nişte ruşi. Ultimul director al Băncii Unirea, Emil Botea, a declarat în mai multe rânduri că unul dintre cei care conduc Nova Bank, şi anume preşedintele Alexei Voskoboy, ar fi avut o poziţie oficială în KGB. Ruşii de la Nova Bank, cumpărătorii Bancii Unirea, n-au comentat în niciun fel această informaţie. Cert este că, totuşi, BNR a instituit la Unirea un regim de decontare specială, care a durat un an şi patru luni. După această perioadă, la 22 august anul trecut, Băncii Unirea i s-a retras licenţa de funcţionare.
Alte sume importante de bani au fost scoase din Banca Unirea prin contracte de prestări servicii deosebit de avantajoase pentru furnizori. Unul dintre acestea se referă la livrarea către banca a şase echipamente de comunicaţii prin satelit VSAT şi a tot atâtea “licenţe software terminal şi 1 licenţă software HUB TCP-IP”. Cum era de presupus, beneficiara contractului n-a fost alta decât SC DIGICOM SA, firma controlată de acelaşi Liviu Tudor. Valoarea iniţială a contractului s-a ridicat la suma de 206.500 USD.
Ulei din Rezervele de stat
Fără a se implica aparent în politică, Liviu Tudor controlează direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale, printre care se numără: IIRUC SA, PREFABRICATE VEST SA, VESTCO INDUSTRIES SA, DIGICOM SA, IIRUC – DIGICOM GRUP SA, ID HOLDING SRL, IIRUC SERVICE SA, CONCORDIA ALIMENTARA 4 SA, ID REAL ESTATE SA, IIRUC TRADE SA, DIGINET SA şi altele. Până nu demult a deţinut şi fabrica de ulei Muntenia, pe care a falimentat-o începând cu finele anului 2002, la sfatul unor prieteni apropiaţi din Guvern. Printre aceştia se numără Viorel Hrebenciuc şi Şerban Mihăilescu. Cu cel din urmă a pus chiar la cale vânzarea către pensionari de ulei, orez şi zahăr – câte două kilograme de fiecare – în sistem “economat”, adică la preţ de fabrică. Numai că uleiul provenea de la Rezervele de stat (1.400 de tone). Pentru a nu se declansa un scandal de proporţii, fabrica Muntenia a fost devalizată, după care s-a declanşat procedura falimentului.
Va urma