Va fi Abenomics noua minune a ştiinţei economice?

Economia Japoniei a reuşit o performanţă remarcabilă în T1 2013: a înregistrat cea mai mare creş-tere la nivelul grupului G7. După publicarea creşterii anualizate de 3,5%, Reuters scria că aceasta "arată primele beneficii ale politicilor guvernului condus de Shinzo Abe".

Extinderea programului de stimulare fiscală a economiei a fost însoţită de relaxarea monetară fără precedent promovată de noul guvernator al Băncii Japoniei, Haruhiko Kuroda.

Cunoscut tot mai mult în presa internaţională sub numele Abenomics, programul combinat de relaxare fis-cală şi monetară are ca scop creşterea consumului intern şi a exporturilor, pe fondul unei deprecieri semnificative a yenului.

Partea cu deprecierea se des-făşoară conform graficului, în condiţiile în care moneda Japoniei s-a depreciat semnificativ faţă de dolar în ultimele luni, depăşind recent pragul de 102 JPY/USD, de la circa 77JPY/USD în octombrie 2012. Corelat cu deprecierea monedei, indicele Nikkei 225 a depăşit recent pragul de 15.000, dar mai are un drum destul de lung până la maximul înregistrat în decembrie 1989, de circa 39.000.

Statele Unite şi ceilalţi parteneri din G7 au "acceptat" explicaţiile Japoniei privind deprecierea accelerată a yenului, încercând să nu priveas--că drept "depreciere competitivă" această ultimă încercare disperată pentru creşterea exporturilor.

Din păcate, alte ţări din Asia nu sunt la fel de înţelegătoare. Ele au răs-puns cu noi reduceri ale dobânzilor de politică monetară, "încălzind" semnificativ războiul valutar din acea parte a lumii, deoarece privesc deprecierea yenului ca pe o agresiune economică.

(continuare în pagina 14)

Dacă yenul îşi face datoria şi se depreciază, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre randamentele obligaţiunilor japoneze. În ultimele zile s-au înregistrat mai multe opriri ale şedinţelor de tranzacţionare de la Tokyo, pe fondul unor scăderi cu până la 15% a preţului obligaţiunilor pe termen lung.

Astfel, randamentul obligaţiunilor de 10 ani a crescut cu circa 45% între 10 şi 15 aprilie 2013, până la 0,868% (vezi graficul 1), conform cursurilor afişate pe site-ul ministerului de finanţe de la Tokyo, iar de la minimul anului 2013, din aprilie, creşterea a fost de aproape 100% (vezi graficul "Randamentul obligaţiunilor Japoniei pe termen lung" în pagina 1).

Steen Jakobsen, economistul-şef de la Saxo Bank, scria recent că "la o lună după lansarea relaxării cantitative infinite, randamentele obligaţiunilor japoneze au crescut în loc să scadă", adică ineficienţa se manifes-tă tocmai acolo unde se dorea cel mai mare impact.

În timp ce preţurile obligaţiunilor japoneze scădeau accelerat, guvernatorul Băncii Japoniei declara că "nu mă aştept la o creştere subită a randamentelor pentru obligaţiunile pe termen lung". Pentru a face uitată ironia pieţelor, Banca Japoniei va trebui, probabil, să mai tipărească nişte trilioane de yeni, deoarece, se pare că nici creşterea verticală a bazei monetare din ultima perioadă nu mai este suficientă (vezi graficul 2, "Baza monetară a Japoniei").

Dar cât poate dura "minunea", înainte să se transforme într-un coşmar? Conform datelor din ultimul Monitor Fiscal de la FMI, necesarul de finanţare al Japoniei este de 59% din PIB în 2013, din care 49,2% din PIB o reprezintă datoria publică ajunsă la scadenţă.

Da, cifrele sunt impresionante, arătându-ne că este posibil să ajungi la scadenţe anuale de trilioane de dolari, chiar dacă dobânzile stau de ani buni aproape de zero. Acesta este, însă, rezultatul unei datorii publice care a depăşit semnificativ pragul de 200% din PIB. Conform estimărilor FMI, datoria publică a Japoniei va fi de 242,8% din PIB în 2018, după ce va atinge un maxim de 245,4% în 2013.

Kyle Bass, directorul executiv al fondului de hedging Hayman Capital, nu este deloc impresionat de "efervescenţa" economiei Japoniei, conform unui articol recent din Financial Times. În opinia sa au început să apară primele semne ale unei crize de încredere, deoarece nu mai găseşte contrapartide pentru tranzacţiile sale, care sunt structurate în jurul ipotezei unui faliment suveran al Japoniei.

"Guvernul Japoniei este insolvent", a mai declarat Bass pentru FT, investitorul american precizând că emisiunea unor noi tipuri de obligaţiuni, de "compensare" (n.a. acestea vor fi rambursate din veniturile obţinute prin reformarea drastică a sistemului fiscal, conform documentelor bugetare oficiale), nu reprezintă decât "o schemă Ponzi adăugată unei alte scheme Ponzi".

Insolvenţa potenţială a guvernului Japoniei nu reprezintă, deocamdată, un motiv serios de îngrijorare, presa internaţională concentrându-se asupra creşterii economice. Un articol Bloomberg arată că "PIB-ul Japoniei a înregistrat cel mai mare salt din ultimul an, în condiţiile în care consumatorii şi-au deschis portofelele".

Există, însă, şi aspecte negative, concentrate tocmai la nivelul capacităţilor viitoare de producţie: investiţiile private au scăzut pentru al cincilea trimestru consecutiv. Oare nu cred companiile în teoria tipăririi drumului către bunăstare?

De asemenea, îndoielile rămân şi în ceea ce priveşte evoluţia consumului privat. Au devenit consumatorii mai optimişti sau le este frică de scăderea accelerată a puterii de cumpărare? Dacă frica este factorul primordial, atunci baza relansării economice este "sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire".

Teama consumatorilor japonezi este justificată. Încă de la mijlocul lunii martie 2013, înainte de lansarea ultimului program de tipărire, o ştire de la Dow Jones arăta că preţurile energiei vor creşte semnificativ, în condiţiile în care deprecierea yenului a condus la creşterea preţurilor importurilor de combustibil.

Iar aceste importuri sunt vitale, mai ales în urma închiderii centralelor nucleare. Producătorii de energie au cerut aprobarea unor creşteri de preţuri pentru electricitate de 14% - 19%, care vor afecta mai ales companiile mici şi mijlocii, după cum se arată într-un articol de la MarketWatch.

Această creştere a preţurilor energiei este prezentată de Bloomberg drept "un tip greşit de inflaţie", care ar putea să submineze încrederea în Abenomics. Dar poate fi considerată creşterea accelerată a indicilor bursieri un "tip bun de inflaţie", dacă nu există fundamentele economice care să le susţină creşterea, doar pentru că induc un fals sentiment de creştere a avuţiei?

Din păcate pentru Abenomics, odată angajate pe drumul expansiunii monetare explozive, nu există garanţii pentru autorităţile japoneze că situaţia nu va scăpa de sub control, iar "minunea" va fi de scurtă durată, deoarece în economie nu există miracole.

Poate tocmai de aceea, premierul Abe doreşte obţinerea unei majorităţi în camera superioară a Parlamentului, ca prim pas către revizuirea semnificativă a Constituţiei, care nu va mai garanta drepturile de bază ale omului şi va include obligaţii pentru cetăţeni, cum ar fi "supunerea în faţa interesului public şi a ordinii publice".

Atunci se va trece, poate, la schimbarea "motoarelor" economiei cu unele mai puternice, iar acestea vor fi prea mari pentru a mai fi montate pe autoturisme şi va fi nevoie de tancuri pentru a le susţine.