VA FI CRIZA DESTUL DE PUTERNICĂ PENTRU A REVIGORA ROMÂNIA? O recesiune pentru binele economiei

Recesiunea economică, un fenomen inevitabil doar accelerat de criza economică mondială, a ajuns şi pe meleagurile noastre. De fapt, recesiunea s-a instaurat mai demult, dar ultimele date statistice au obligat şi autorităţile noastre să recunoască acest lucru. Acum speranţele se îndreaptă către susţinerea financiară din partea instituţiilor internaţionale, dar experienţa altor economii emergente din Estul Europei ne arată că trebuie să ne aşteptăm la surprize extrem de neplăcute până la sfârşitul anului.

Problema României nu este lipsa banilor, ci lipsa activităţilor economice reale generatoare de bani. Construcţiile şi serviciile nu se încadrează aici. Ele au reprezentat doar temporar "motoarele" economiei, pe fondul unei conjuncturi externe favorabile şi a unor politici economice prociclice.

În aceste condiţii, mai este surprinzătoare căderea din ultimele două trimestre (vezi grafic)? Sau este surprinzătoare numai lipsa de reacţie a autorităţilor în faţa încetinirii economice din cele două trimestre precedente?

Se pare că România a ajuns acum în situaţia Letoniei de anul trecut. În cadrul negocierilor cu FMI, autorităţile de la Riga au luat în considerare o scădere economică de 5% şi un deficit bugetar de maxim 5%. La doar câteva luni, contracţia a ajuns la nivel de depresiune economică, guvernul a căzut, iar noul guvern priveşte deficitul bugetar de 7% ca pe un vis irealizabil.

Scăderea peste aşteptări din primul trimestru arată că economia trebuie să revină puternic şi rapid la creştere, doar pentru a se încadra în prognoza FMI. Cum probabilitatea unei astfel de evoluţii este aproape nulă, Banca Naţională şi guvernul vor fi nevoite să găsească argumente deosebite în favoarea acordării următoarelor tranşe, pentru a nu plasa şi România, din nou, în situaţia Letoniei.

Deşi inflaţia, măsurată prin indicele preţurilor de consum, a fost pusă într-un con de umbră de scăderea cererii, ultimele date din Ungaria şi Polonia arată şi aici o creştere neaşteptată. O nouă tendinţă sau doar o problemă temporară, după cum au declarat oficiali ai Băncii Naţionale a Poloniei?

Dacă vom asista la extinderea tendinţei inflaţioniste în regiune, un nou factor de risc va afecta costurile de finanţare din zonă. O inflaţie peste aşteptări va determina creşterea dobânzilor cerute în cadrul licitaţiilor de plasare a obligaţiunilor guvernamentale, iar acestea vor fi reperele după care se stabilesc şi dobânzile bancare, indiferent de nivelul dobânzilor de politică monetară anunţate de băncile centrale.

Cum va reuşi BNR să oprească ameninţarea inflaţionistă, când tocmai a iniţiat o nouă relaxare a politicii monetare? Din declaraţiile guvernatorului Isărescu, conform articolelor din presa financiară, se înţelege că Banca Naţională nu şi-a îndeplinit nici mandatul de asigurare a stabilităţii cursului de schimb.

Atunci când BNR trebuie să apere leul în faţa atacurilor pieţei pentru o perioadă mai lungă, situaţia nu se datorează speculatorilor "malefici", ci fragilităţii intrinseci a monedei naţionale, care este un rezultat direct al politicii monetare. Stabilitatea unei monede nu se poate asigura doar prin intervenţii masive, al căror efect nu poate fi decât temporar, ci printr-un proces persistent de construire a credibilităţii acesteia. Chiar dacă moneda naţională nu va depăşi pragul de 5 lei/euro până la sfârşitul anului, un curs de 4,2 lei/euro este suficient pentru adâncirea tensiunilor de pe piaţa valutară (n.a. deocamdată asistăm la un echilibru al terorii) şi reluarea deprecierii în 2010.

Menţinerea tendinţei negative a economiei va amplifica exponenţial dificultăţile de menţinere a deficitului bugetar în limitele stabilite prin acordul secret cu Fondul Monetar Internaţional. Nu va fi de ajuns doar reducerea cheltuielilor guvernamentale, ci acestea vor trebui să scadă cu un ritm mai rapid decât cel al contracţiei economice.

La ce ne putem aştepta în următoarele trimestre? La adâncirea recesiunii, dacă relansarea creditării va întârzia mai mult de câteva luni, deoarece structura actuală a economiei depinde de banii ieftini. Din păcate pentru România, relansarea creditării nu poate fi definită doar ca o stabilizare a ratei anuale de creştere a creditului neguvernamental în jurul valorii de 30%. Politicile fiscale şi monetare din ultimii ani au făcut economia dependentă de creşteri cu peste 50% ale creditului neguvernamental. Cum se poate reveni la acest nivel, dacă guvernul încearcă să-şi acopere deficitul cu o rată anuală de aproape 200%, conform ultimelor date de la BNR?

Pe lângă tendinţele interne extrem de negative, o relansare pe baza exportului este improbabilă, deoarece principalul partener comercial se confruntă cu o recesiune de aceeaşi natură.

"Zona euro cade într-o groapă atât de adâncă, încât redresarea, atunci când va veni, va fi o călătorie lungă şi grea", scrie The Economist în ediţia electronică de vineri. Redresarea nu trebuie să fie o călătorie prea lungă, dar grea va fi, deoarece trebuie rectificate toate dezechilibrele acumulate în ultimele decade.

Ţările Baltice ne oferă şi acum, după avertismentele din ultimul an, o idee despre traiectoria potenţială a economiei. Reducerea ratei de creştere a creditării din Estonia, de la 30% în martie 2008 la 3% în martie 2009, a fost însoţită de scăderea cu 15,6% a PIB-ului (vezi tabel). În medie, scăderea ratei de creştere a creditării sub 10%, de la circa 30%, a condus la o prăbuşire a economiei cu peste 15%.

Mult mai îngrijorător este faptul că şi o economie ca cea a Republicii Cehe, unde creşterea creditului neguvernamental nu a depăşit 30%, a intrat într-o recesiune cu mult mai adâncă decât cele mai pesimiste prognoze. Dependenţa prea mare de exporturi şi-a spus, în acest caz, cuvântul.

Prognozele de la începutul anului, care arătau o reducere a ritmului de creştere a creditării sub 10% în 2009, indică o scădere a PIB-ului de cel puţin 10%, conform corelaţiilor prezente la nivelul economiilor emergente din Estul Europei.

Deoarece veniturile actuale ale populaţiei nu pot conduce la înlocuirea cererii externe, a cărei prăbuşire este reflectată de ajustarea violentă a deficitului comercial, cu cererea internă, România are nevoie de o nouă strategie economică.

Creşterea cheltuielilor şi a "investiţiilor" guvernamentale nu trebuie să facă parte din acea strategie, nici măcar în scopul acoperirii ţării cu autostrăzi. Reducerea impozitelor şi a cheltuielilor guvernamentale ar conduce la acumularea capitalului naţional, principalul factor de combatere al recesiunii. Dar, mai presus de toate, România are nevoie de libertate economică pentru a ieşi din criză