VA FI OPRITĂ RELANSAREA ECONOMICĂ DE CĂTRE PIAŢA OBLIGAŢIUNILOR DE STAT AMERICANE?  Federal Reserve pierde lupta cu dobânzile

Federal Reserve a trecut în martie la metode neconvenţionale de intervenţie pe piaţă, pentru a reduce, cu orice preţ, costurile de finanţare. În condiţiile în care dobânda de referinţă şi-a pierdut orice relevanţă pe pieţe, şi asta nu doar pentru Fed şi Banca Angliei, tipărirea banilor a rămas ultima soluţie.

Deşi aproape toată lumea crede şi speră că această "soluţie" disperată va funcţiona, China avertizează, tot mai des şi mai dur, că nu crede în miracole. Oficialii de la Beijing au trecut, recent, de la avertismente la acţiuni concrete.

Acordul cu Brazilia, prin care se urmăreşte eliminarea dolarului din cadrul schimburilor bilaterale, reprezintă primul pas către reducerea semnificativă a rolului acestuia ca monedă de rezervă internaţională. În acelaşi timp, China Development Bank acordă un credit de 10 miliarde dolari companiei petroliere braziliene Petrobas, în schimbul căruia China va primi 200.000 de barili pe zi pentru următorii 10 ani.

Hans Redeker, şeful tranzacţiilor valutare la BNP Paribas, este convins că autorităţile de la Beijing se vor concentra în viitor pe aceste categorii de active. "Ei vor să cumpere drepturile de producţie pentru materii prime şi să obţină acces la resurse cum sunt petrolul, apa şi metalele. Ştiu că nu pot continua să cumpere obligaţiuni", a declarat Redeker pentru Bloomberg.

Va aştepta piaţa o reducere a ritmului de acumulare a obligaţiunilor de către China, sau vânzarea masivă a acestora ne arată că ceilalţi investitori nu mai au răbdare?

Oficialii de la Federal Reserve încearcă să justifice creşterea accelerată a randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale americane prin optimismul generat de primele semnale de stabilizare economică. Realitatea pare să indice, totuşi, altceva.

Datele de la Trezoreria SUA arată că fluxurile nete de capital străin au devenit negative în primele 3 luni din 2009 (-211,4 miliarde dolari), faţă de intrări nete pozitive în valoare de 420,6 miliarde în T4 2008. Această inversare a tendinţei, cu circa 632 miliarde dolari, pare suficientă pentru a conduce la o creştere accelerată a randamentelor (vezi grafic) şi la neutralizarea relaxării cantitative.

Conducerea Federal Reserve va învăţa, din nou, că nu poate să controleze dobânzile pe termen lung, iar controlul celor pe termen scurt este iluzoriu.

Încrederea pieţei în eforturile Fed-ului de a menţine sub presiune întreaga curbă a randamentelor, considerată drept esenţială pentru reluarea creditării, pare tot mai redusă. Şi nici nu este de mirare, în condiţiile în care nici măcar Fed-ul, sau cel puţin o bancă regională din componenţa sa, nu mai crede acest lucru. Un articol foarte recent de pe site-ul Fed-ului din St. Louis (n.a. "The Effect of the Fed"s Purchase of Long-Term Treasuries on the Yield Curve") arată că "aceste acţiuni (n.a. cumpărarea obligaţiunilor guvernamentale cu maturităţi ridicate) par să nu aibă un effect permanent asupra curbei randamentelor". Să fie de vină prima de risc, care nu se lasă comprimată deoarece piaţa ia tot mai mult în considerare atât riscul inflaţionist cât şi pe cel al defaultului suveran?

Conform afirmaţiilor din ultimul său raport trimestrial, Banca Centrală a Chinei ese îngrijorată mai mult de efectul inflaţionist al deprecierii dolarului: "Pe măsură ce tot mai multe economii adoptă politici monetare neconvenţionale, cum ar fi relaxarea cantitativă, riscul de depreciere a monedelor majore poate creşte", iar "o greşeală de politică monetară a unei bănci centrale majore poate creşte riscul inflaţionist pentru întreaga lume".

În timp ce investitorii străini sunt tot mai îngrijoraţi de efectele inflaţioniste ale politicii monetare promovate de Federal Reserve, opinii recente ale unor economişti americani arată că economia SUA are nevoie tocmai de inflaţie. Gregory Mankiw, fost consilier al Casei Albe, şi Kenneth Rogoff, fost economist-şef al Fondului Monetar Internaţional, consideră că o inflaţie de circa 6% pentru următorii doi ani va ajuta consumatorii şi guvernul să-şi plătească mai uşor datoriile, conform unui articol de la Bloomberg. Aceasta este exact reţeta încercată de atâtea ori de guvernele supraîndatorate, iar inflaţia, bineînţeles, nu s-a oprit niciodată la nivelul "optim" estimat anterior.

John Taylor, fost subsecretar de stat la Trezoreria SUA şi părintele regulii Taylor, utilizată de băncile centrale pentru ţintirea inflaţiei, arată că, dimpotrivă, Fed-ul trebuie să crească dobânda de intervenţie în curând şi să elimine excesul de lichiditate de pe piaţă. Conform declaraţiilor sale preluate de Bloomberg, Taylor consideră că "Fed-ul a ajutat la declanşarea crizei financiare curente prin menţinerea dobânzii la un nivel scăzut pentru prea mult timp", iar bilanţul Federal Reserve a devenit o sursă de risc sistemic.

Semnalele optimiste din cadrul sistemului bancar american, mai ales cele legate de rezultatele testelor de stres aplicate celor mai mari bănci, par să indice că o relansare a creditării este iminentă. Din păcate, aparenţele sunt înşelătoare şi de această dată, dar au fost suficiente pentru a determina o avalanşă de declaraţii oficiale, în ultimele săptămâni, despre "mugurii verzi" ai redresării economice. De câteva zile se vorbeşte, însă, de ofilirea şi îngălbenirea lor.

Un articol din Wall Street Journal ne arată şi una dintre cauzele acestei diminuări a optimismului de pe pieţe: cerinţele de capital ale marilor bănci au fost negociate cu Fed-ul. Citigroup a reuşit să convingă autorităţile că nu are nevoie de 35 de miliarde de dolari, ci doar de 5,5 miliarde, iar Bank of America şi-a diminuat necesarul de capital, de la 50 miliarde la 33,9 miliarde.

În aşteptarea unei relansări a creditării, Trezoreria SUA a trecut la aplicarea unor "artificii" contabile pentru "mascarea" advăratei dimensiuni a deficitului bugetar şi a necesarului de finanţare, conform unei ştiri Reuters. În primele şase luni din anul fiscal 2009, un deficit de aproape un trilion de dolari a scăzut miraculous cu circa 175 miliarde, deoarece administraţia Obama contabilizează diferit sumele cheltuite pentru susţinerea sistemului financiar. Estimările oficiale indică un deficit de 13% din PIB pentru anul fiscal curent, dar "creativitatea" guvernului SUA ne face să credem că prognoza va fi depăşită semnificativ.

În aceste condiţii de intervenţie masivă pe piaţă a autorităţilor americane, o nouă lecţie de istorie este oferită de Harold Cole şi Lee Ohanian, profesori la UCLA. Articolul lor, care va apărea în ediţia din august 2009 a revistei de specialitate "Journal of Political Economy", arată că politicile economice promovate de preşedintele Roosevelt au avut ca efect prelungirea Marii Depresiuni cu circa 7 ani.

După 75 de ani, Washington-ul repetă aceeaşi greşeală: intervenţia masivă în economie pentru a împiedica ajustarea pieţelor. Toate aceste eforturi vor fi anulate de lipsa încrederii în atotputernicia Fed-ului, care este incapabil să oprească tendinţa de creştere a dobânzilor.

Atunci când vor apare şi alte semnale de redresare economică vom asista la vânzarea masivă a obligaţiunilor guvernamentale americane, iar Trezoreria SUA va trebuie să ofere dobânzi mai mari pentru refinanţarea datoriilor. Alternativa este reprezentată de extinderea programului de achiziţie a obligaţiunilor de către Fed, prin tipărirea de bani. Ce vor sacrifica autorităţile de la Washington, redresarea economică sau dolarul?