Văcăroiu respinge informaţiile privind implicarea sa în cazul de trafic de influenţă din Franţa

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 7 iunie 2007

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a respins, ieri, informaţiile potrivit cărora omologul său francez ar fi intervenit la el pentru deschiderea unui hipermarket în România.

"Este o fabulaţie, într-o vizită oficială nu discuţi aşa ceva, n-am avut nicio întâlnire separată cu prilejul ultimei întâlniri cu domnul Poncelet", a declarat Nicolae Văcăroiu, care a subliniat că preşedintele Senatului francez nu a încercat să intervină pentru deschiderea unui hipermarket Carrefour în România.

Potrivit lui Văcăroiu, Carrefour, care este prezent în România "de foarte mult timp", nu are nevoie de "pile" pentru a deschide un magazin în România, ci este "invitat" în mai toate marile oraşe din lume să deschidă magazine. "Nu ştiu de unde până unde a apărut numele meu în articolul respectiv (din săptămâ­nalului satiric "Le Canard Enchaîne", citat de "Le Figaro"). (...) Nu cred - cunoscându-l pe preşedintele Senatului francez, domnul Christian Poncelet - că este implicat în aşa ceva, în primul rând, pentru că este vorba despre Carrefour, un concern atât de mare care, peste tot în lume, este invitat să deschidă magazine.

Nicolae Văcăroiu a subliniat că nu a avut nicio întâlnire separată cu Poncelet în cadrul ultimei sale vizite în Franţa şi nici nu s-a întâlnit cu vreun consilier al acestuia. Senatorul liberal Norica Nicolai, care l-a însoţit pe Nicolae Văcăroiu în vizita oficială efectuată în Franţa în 15 februarie, a declarat miercuri că Nicolae Văcăroiu nu a purtat nici un fel de discuţii private cu omologul său francez, Christian Poncelet. Parchetul din Paris a început marţi o anchetă preliminară în mai multe cazuri de "trafic de influenţă", care îl vizează pe preşedintele Senatului francez, Christian Poncelet, suspectat că a intervenit în mai multe rânduri pe lângă oficiali din mai multe ţări, printre care şi din România, în favoarea omului de afaceri Jean-Claude Bertoldi, informează cotidianul Le Figaro. Potrivit ediţiei de miercuri a săptămânalului satiric "Le Canard Enchaîne", citat de "Le Figaro", Poncelet ar fi intervenit pentru ca "prietenul său Bertoldi" - care lucra pentru compania Sogea, o filială a firmei "da Vinci", specializată în lucrări publice - să obţină pieţe în Franţa şi în străinătate în schimbul unor comisioane. "Le Canard Enchaîne" afirmă că Poncelet ar fi intervenit şi în alte ocazii, în special la 8 decembrie 2006, pe lângă un consilier al ministrului francez al apărării de atunci, Michele Alliot-Marie, pentru construcţia unui sediu al jandarmeriei din Issy-les-Moulineaux. Poncelet i-ar fi dat asigurări lui Bertoldi că a obţinut câştig de cauză pentru compania Sogea. Totodată, el s-ar fi întâlnit cu preşedintele Senatului român, Nicolae Văcăroiu, la 15 februarie, la cererea lui Bertoldi, pentru a facilita deschiderea unui magazin Carrefour în România. Poncelet ar fi declarat, potrivit săptămânalului citat, că îşi poate folosi relaţiile îndeosebi în România, Iran, Azerbaidjan şi Kazahstan. "Le Canard Enchaîne" citează un fragment dintr-o audiere a lui Bertoldi de către anchetatori, în care acesta evocă plata unui "comision" de 8.000 de euro lui Poncelet dacă firma Sogea obţine un şantier în Vosges, "graţie influenţiei sale". Potrivit transcrierii declaraţiei, cei doi - Poncelet şi Bertoldi - au evocat acest scenariu la 8 februarie 2007, prin telefon. Omul de afaceri Jean-Claude Bertoldi este pus sub acuzare şi reţinut pentru "escrocherie, abuz de bunuri sociale şi fals în acte private", potrivit unei surse judiciare. Conform unei surse apropiate acestui caz, mai multe ascultări telefonice efectuate pe parcursul procesului de informare judiciară au scos la iveală contacte regulate între Christian Poncelet şi Jean-Claude Bertoldi.

Parchetul din Paris a precizat că a deschis această anchetă preliminară după o solicitare de verificare făcută de procurorul general Laurent Le Mesle, ca urmare a transmiterii de către Parchetul din Créteil, la 26 aprilie, a unui raport ce evoca posibile fapte de trafic de influenţă. Marţi seară, preşedintele Senatului francez a dezminţit categoric "acuzaţiile mincinoase" la adresa sa din acest scandal şi a anunţat că va depune o plângere pentru denunţ calomnios, defăimare şi încălcare a secretului judiciar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb