În cadrul videoconferinţei internaţionale ISF 2020 "Noile generaţii de consumatori de servicii financiare - cum îi formăm, cum îi educăm", organizată de Institutul de Studii Financiare, Preşedintele ISF - domnul Valentin Ionescu, a declarat prin educaţie financiară putem creşte gradul de incluziune financiară.
Velentin Ionescu: "Asistăm în această perioadă la o transformare accelerată a pieţelor financiare prin digitalizare şi prin acces facil la aproape toate produsele de asigurări, pensii, burse sau fonduri de investiţii.
Educaţia financiară trebuie să se axeze pe obiective principale implementabile pe diferite direcţii strategice de acţiune, plecând atât de la necesitatea creşterii nivelului de protecţie a consumatorilor, cât şi de la necesitatea îmbunătăţirii nivelului de capabilitate financiară şi al gradului de incluziune financiară. Incluziunea financiară reprezintă conceptul conform căruia indivizii şi întreprinderile au acces la produse şi servicii financiare utile şi accesibile care corespund nevoilor lor.
În ultima perioadă, subiectul legat de incluziunea financiară a câştigat o atenţie sporită, pe fondul politicilor internaţionale dedicate societăţilor, sistemelor financiare incluzive şi creşterii durabile. Excluderea financiară se poate analiza în contextul unei probleme mai mari, cea legată de excluderea socială a anumitor grupuri de oameni din trendul majoritar al societăţii. Astfel, incluziunea sau excluderea financiară, poate indica faptul că excluderea financiară are loc în principal la persoanele care se află la marginea societăţii. Nu există sistem financiar 100% incluziv, chiar dacă vorbim de sistemele financiare dezvoltate. Nu au reuşit să fie incluzive ca urmare anumite segmente ale populaţiei rămân în afara sistemelor financiare formale.
Milioanelor de consumatorii din România li se oferă o varietate de instrumente financiare complexe cu o gamă mare de opţiuni. Responsabilitatea şi riscul se mută către asiguraţi, investitori sau viitori pensionari. Dacă consumatorii sunt educaţi financiar vor avea mai multe şanse de a economisi şi de a se proteja de eventualele efecte adverse, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra situaţiei lor financiare şi asupra creşterii economice. Consider că prin educaţie financiară, pe lângă creşterea gradul de incluziune financiară, putem îmbunătăţi performanţa economică a fiecăruia, dar şi bunăstarea societăţii în general.
În cadrul ISF, pe lângă Certificarea Profesională standard, dorim să creştem gradul de educaţie financiară şi indirect capabilitatea financiară a tuturor familiilor din România.
Nu în ultimul rând, în cadrul ISF, un accent deosebit se va pune pe cercetarea ştiinţifică, care prin studii, modele şi analize va duce la o mai bună aplicabilitate a diverselor metode ştiinţifice în pieţele financiare nebancare".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2020, 00:07)
Parole, parole, parole.....