Rata inflaţiei din ţara noastră ar putea să se reducă, în următorii ani, sub nivelul de 3%, dacă politica monetară a Băncii Naţionale a României va fi sprijinită "în mod ferm" de politicile fiscale şi salariale, a declarat, sâmbătă, Valentin Lazea, economist şef la Banca Naţională a României (BNR), în cadrul unui seminar organizat de BCR, pe tema "Perspective macroeconomice pentru economia românească".
Domnia sa a precizat: "România are o şansă istorică în acest an, de a se apropia de inflaţia zonei euro, unde inflaţia a crescut peste ţintă, şi în condiţiile în care Banca Centrală Europeană va fi obligată la o politică monetară mai laxă".
Valentin Lazea a explicat că dacă politica monetară a BNR va fi sprijinită în mod ferm de politicile fiscale şi salariale este posibilă atingerea unei inflaţii de 3,5% în 2012, cu perspective de reducere a indicatorului la sub 3% în 2013-2014.
O mare parte din inflaţia din ţara noastră este de natură structurală şi va necesita o lungă perioadă de timp ca să fie eliminată, a mai precizat domnia sa.
Guvernul trebuie să îşi îndrepte atenţia spre respectarea criteriilor de convergenţă nominală şi, pe cât posibil, a celor din Tratatul de la Maastricht, ca să nu cadă în capcana populismului, potrivit economistului şef al BNR.
Ţara noastră îndeplinea, la sfârşitul lunii iulie, doar unul din cele cinci criterii de convergenţă nominală, respectiv cel privind datoria publică, potrivit domniei sale.
În opinia lui Valentin Lazea, regula de aur a unui guvern prudent, din punct de vedere macroeconomic, este de a avea un nivel maxim de 2% pentru inflaţie, de 3% pentru deficitul bugetar, de 4% pentru creşterea economică, 5% pentru deficitul de cont curent, 6% pentru creşterea salariilor din sectorul bugetar şi de 7% pentru rata şomajului.