VALERIU STERIU, DESPRE MOŢIUNEA DE CENZURĂ:  "Este nevoie matematic de încă cinci voturi şi cu siguranţă se pot identifica aceste cinci voturi"

D.F.
Politică / 28 ianuarie 2020

"Este nevoie matematic de încă cinci voturi şi cu siguranţă se pot identifica aceste cinci voturi"

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, susţine că mai sunt necesare doar cinci voturi pentru moţiunea de cenzură, formaţiunea demarând negocieri cu alte grupuri parlamentare şi senatori sau deputaţi neafiliaţi.

Unii parlamentari neafiliaţi ar putea vota moţiunea de cenzură, crede deputatul PSD Valeriu Steriu, purtător de cuvânt al PSD, dar recunoaşte că şansele moţiunii de cenzură sunt mici în acest moment.

"Într-adevăr, matematic nu sunt şanse la acest moment, dar astăzi avem o primă sesiune, cel puţin la Camera Deputaţilor, în care vom mai începe discuţii, negocieri, cu alte grupuri parlamentare", a declarat Valeriu Steriu, la RFI.

Valeriu Steriu spune că "sunt în clipa de faţă alături de PSD doar cei din UDMR, dar celelalte grupuri parlamentare pot să participe, sunt chiar şi deputaţi şi senatori neafiliaţi, care la rândul lor pot veni. Este nevoie matematic de încă cinci voturi şi cu siguranţă se pot identifica aceste cinci voturi".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb