VALERIU STOICA:  "O alianţă PD-L - PNL este posibilă"

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 22 iulie 2008

"O alianţă PD-L - PNL este posibilă"

Liderul PD-L, Valeriu Stoica, a anunţat, în cadrul unei emisiuni televizate, că îşi doreşte refacerea alianţei cu PNL. Potrivit sursei citate, PD-L are o solidă componentă liberală, care ar putea fi întârită prin apropierea de PNL. Prin recuperarea liberalilor, dreapta va reveni în matca ei, a subliniat Stoica, unul din foştii preşedinţi ai PNL, citat de NewsIn.

Domnia sa a explicat: "În ceea ce mă priveşte, eu cred că o alianţă PD-L - PNL este în acord cu natura acestor două partide. Dacă mă întrebaţi pe mine, nu numai că este posibilă. Eu mi-o doresc, eu doresc ca dreapta să revină în matca ei prin recuperarea liberalilor. PD-L este un partid cu o puternică, solidă componentă liberală, dar nu este tot liberalis­mul la noi, în PD-L, şi deci eu sunt conştient că un liberalism de centru, chiar cu unele nuanţe de centru-stânga există. El este astăzi în PNL".

Stoica a mai precizat că oamenii de la baza PNL sunt mai apropiaţi de PD-L decât de PSD, o alianţă a liberalilor cu social-democraţii fiind, în opinia sa, "împotrivat naturii".

La rândul său, senatorul PNL, Radu Stroe, a anunţat, recent, că PD-L încearcă refacerea alianţei, chiar dacă public îi denigrează pe liberali. Stroe a subliniat că o reluare a colaborării cu PD-L este imposibilă, atâta vreme cât acest partid nu iese din cuvântul lui Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb