Valeriu Zgonea, exclus din PSD cu unanimitate de voturi

Ioana Dogaru
Politică / 27 aprilie 2016

Valeriu Zgonea

Valeriu Zgonea

Actualizare 19:48 Gorghiu: "Deciziile luate de PSD - o sfidare la adresa justiţiei şi a principiilor statului de drept"

Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL, a scris pe Facebook că deciziile luate astăzi de PSD reprezintă o sfidare în ceea ce priveşte justiţia şi statul de drept.

"Deciziile luate astăzi în PSD reprezintă o sfidare incredibilă la adresa românilor, a justiţiei şi a principiilor statului de drept. Partidul s-a făcut scut în jurul unui preşedinte penal, ignorând aspiraţiile cetăţenilor la o clasă politică integră. Problema în PSD nu este excluderea lui Valeriu Zgonea, pentru care nu am o mare apreciere, ci coalizarea conducerii partidului cu un condamnat penal pentru fraude electorale", a scris Gorghiu.

Liderul PNL susţine că votul în unanimitate, în urma căruia Valeriu Zgonea a fost exclus din partid pentru că "a cerut ca în fruntea PSD să nu se afle un om condamnat definitiv în justiţie, reprezintă cea mai mare batjocură la adresa democraţiei româneşti şi arată că orice speranţă de reformare a acestui partid este iluzorie".

"Această situaţie arată cât de periculoasă poate fi pentru România ascensiunea la putere a PSD, un partid pentru care lupta împotriva corupţiei nu există decât în declaraţii politice. Românii pot sancţiona prin votul lor din 5 iunie această atitudine profund antidemocratică a PSD şi sunt convinsă că o vor face", a adăugat Alina Gorghiu.

(S.A.)

---------

Actualizare 18:03 Dragnea, după excluderea lui Zgonea: "Înţeleg că astăzi antilopele l-au mâncat pe crocodil"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat astăzi, după excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, pe marginea comparaţiei pe care acesta a făcut-o între PSD şi o turmă de antilope gnu care se aruncă după masculul alfa într-un râu plin de crocodili, afirmând că "antilopele l-au mâncat pe crocodil", potrivit unor surse din media.

Întrebat ce părere are despre declaraţia lui Valeriu Zgonea, Dragnea a spus: "Înţeleg că astăzi antilopele l-au mâncat pe crocodil. Eu aşa citesc dacă mergem pe astea. Eu n-am ştiut de declaraţia asta, dar dacă mă gândesc aşa repede, în 2012 eram nişte antilope în faţa unui râu şi toţi de pe mal spuneau «hai să intrăm în râu» şi eu am intrat în râu, m-au mâncat crocodilii, unii au rămas pe la Camera Deputaţilor".

Dragnea a mai spus că nu ştia de "preocupările" lui Valeriu Zgonea referitoare la documentarele cu animale şi că el le preferă pe cele istorice.

"N-am ştiut că are preocupările astea. (...) Eu mă uit foarte mult la documentarele istorice, mă interesează foarte mult. (...) Nu prea mă uit la documentarele cu animale pentru că n-am nevoie să mă uit la documentare, realitatea este atât de plină", a mai declarat liderul PSD.

Zgonea a comparat astăzi situaţia din PSD cu un documentar despre antilopele gnu pe care l-a avizionat şi în care toate sar după masculul alfa, fără să gândească, într-un râu plin de crocodili.

(S.A.)

----------

Actualizare 16:23 Dragnea: "După Paşte vom decide succesorul la Camera Deputaţilor; nu i-am propus lui Ponta"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în primul Birou Permanent al PSD după Paşte va fi discutat succesorul de la şefia Camerei Deputaţilior, precizând că nu a propus preluarea funcţiei de către Victor Ponta.

"În primul Birou Permanent Naţional vom lua o decizie privind succesorul de la Camera Deputaţilor în condiţiile în care se eliberează", a spus Liviu Dragnea. Acesta a adăugat că teoretic şi firesc poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va fi eliberată, dar există nişte proceduri parlamentare referitoare la revocarea din funcţie a lui Valeriu Zgonea.

Întrebat dacă i-a propus lui Victor Ponta să preia funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragnea a răspuns: "Nu i-am propus lui Victor Ponta să fie preşedintele Camerei Deputaţilor".

Liderul PSD a mai spus că în şedinţa CExN nu s-a discutat despre nicio nominalizare la Camera Deputaţilor în locul lui Valeriu Zgonea.

Întrebat dacă Victor Ponta este o variantă, Dragnea a afirmat ironic: "Domnul Victor Ponta e pregătit pentru foarte multe funcţii, pentru toate funcţiile. Punctul meu de vedere o să-l exprim în BPN. Nu este o decizie uşoară, ci trebuie cântărită foarte bine. Contează foarte mult şi părerea grupului parlamentar din Cameră".

(S.A.)

----------

Actualizare 16:08 Surse: Victor Ponta, favorit să îl înlocuiască pe Valeriu Zgonea

Fostul lider al PSD, Victor Ponta este favorit să îl înlocuiască pe Valeriu Zgonea la conducerea Camerei Deputaţilor. PSD îi va retrage sprijinul lui Zgonea şi liderii partidului încearcă să-l convingă pe Victor Ponta, potrivit stiripesurse.ro.

(S.A.)

-----------

Actualizare 15:35 Zgonea: "Am asistat la o decizie profund nedreaptă"

Valeriu Zgonea a declarat, după excluderea sa din PSD, că decizia luată astăzi este una "profund nedreaptă", care îi aminteşte de Inchiziţie.

"E o zi foarte importantă pentru viaţa mea. Sunt de peste 20 de ani în partid. Am asistat la o decizie profund nedreaptă. Mi-am amintit de Inchiziţie. Delictul de opinie, după 26 de ani, a devenit ce aţi aflat şi dumneavoastră astăzi. Am acceptat decizia, nu comentez...În loc să plece el, plec eu. Asta e situaţia, mă supun deciziei" a spus Valeriu Zgonea, după votul colegilor săi.

Acesta a mai precizat că îşi duce la capăt mandatul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar PSD e liber să-i retragă sprijinul şi să-l revoce.

"Liderii partidului nu trebuie să transforme povara problemelor lor asupra candidaţilor din aceste zile, din respect pentru sutele de mii de membri şi votanţi ai PSD, pentru cei care astăzi încep să pregătească de campania electorală care debutează pe 5 mai", şi-a explicat el punctul de vedere.

"Mă voi abţine de la alte comentarii. Rămân un om cu o conştiinţă liberă, spun ceea ce gândesc, ceea ce simt, am spus în interiorul partidului şi aşa voi fi cum am fost în ultimii 20 de ani", a completat Zgonea.

El a comparat situaţia din PSD cu cea a antilopelor gnu care în căutarea hranei aleg să se arunce într-un râu plin cu crocodili, urmându-şi astfel masculul alfa.

"Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu. Şi în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor trec peste un râu. Şi masculul alfa sare în râu şi, fără să gândească, fără să simtă ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa. Singura problemă este că acel râu este renumit ca fiind plin cu crocodili. Aşa se află şi PSD-ul astăzi: scapă cine poate. Eu am atras atenţia că este o mare eroare dacă liderul nu-şi asumă responsabilitatea funcţiei pe care o are, fiind principalul partid din România. În rest, fiecare are conştiinţa împăcată, eu am conştiinţa curată că am atras atenţia în interiorul partidului că vulnerabilizăm tot partidul şi miile de candidaţi şi va fi un subiect de dezbatere până la toamnă cu privire la integritate. De aici, cei care au luat decizia trebuie să comunice", a spus Zgonea.

Întrebat ce mesaj are pentru Liviu Dragnea, Zgonea i-a urat acestuia sărbători pascale fericite, ca şi tuturor românilor.

(S.A.)

-----------

Actualizare 15:24

Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD, transmit televiziunile de ştiri. Propunerea a fost votată în unanimitate.

În urma acestei decizii, ar urma ca PSD să îi retragă formal şi sprijinul politic pentru funcţia de al treilea om în stat, cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Şedinţa Comitetului Executiv al PSD nu s-a terminat.

(S.A.)

------------

ACTUUALIZARE 14:49 Ion Iliescu: "PSD să-şi facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere"

Fostul preşedinte Ion Iliescu le-a transmis miercuri un mesaj social-democraţilor în care subliniază că PSD trebuie să-şi facă datoria, "nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români".

"Mă adresez dumneavoastră într-un moment pe care îl consider delicat pentru partid. Consideraţi acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluţiile la vârful partidului. Esenţa acestui mesaj este un apel la unitate şi continuitate în PSD. Să nu repetăm greşeli ale trecutului, care ne-au costat. Înainte de orice, partidul are responsabilităţi atât faţă de membrii şi simpatizanţii săi, de oamenii de stânga din România, cât şi faţă de toţi cetăţenii. Trebuie să-şi facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români. Ştiţi foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor şi al altor măsuri de forţă. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm şi acum la aşa ceva, nu vom rezolva nimic", a scris Iliescu, pe blogul personal.

El a reamintit că preşedintele şi preşedintele executiv au fost aleşi de membrii PSD, respectiv de delegaţii la Congres, pentru "ceea ce au făcut pentru partid".

"Domnul Liviu Dragnea a dat măsura capacităţilor sale de organizator în anii care s-au scurs de la venirea sa în partid. I-am transmis, vineri, după anunţarea sentinţei, faptul că am considerat şi consider lipsită de sens condamnarea sa. Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziţie, în urma cu două decenii, şi îmi amintesc de entuziasmul cu care îşi asuma răspunderi şi lucra în folosul partidului", a afirmat Iliescu.

Fostul preşedinte a mai subliniat în mesajul său că nu este de folos nimănui conflictul.

"PSD trebuie să se concentreze pe campania pentru alegerile locale, unde avem ceva de demonstrat: că suntem partidul cu un program coerent de guvernare locală, pentru prosperitatea comunităţilor locale. Este timp, după alegeri, pentru o analiză aprofundată a situaţiei din partid. Închei reiterând apelul meu la calm şi la responsabilitate", a completat Iliescu.

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte miercuri, la Palatul Parlamentului, pentru "o analiză la rece" a situaţiei din partid, în urma condamnării definitive a lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul".

(I.D.)

-------

LIVIU DRAGNEA: "CExN să decidă dacă îmi acordă în continuare sprijin"

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a precizat, miercuri, că membrii Comitetului Executiv al PSD trebuie să decidă dacă îi acordă în continuare sprijin politic pentru funcţia pe care o deţine, adăugând că partidul trebuie să îşi reafirme unitatea.

"Astăzi CEX, printre alte lucruri, trebuie să hotărască dacă îmi acordă în continuare sprijin politic sau nu pentru această funcţie. Există o prevedere statutară foarte clară în care oricând Comitetul Executiv Naţional poate menţine sau retrage sprijinul politic pentru fiecare membru din Biroul Permanent Naţional. Colegii mei se vor exprima în sensul acesta şi ceea ce vor face ei va fi respectat şi de mine şi cred că de toată lumea." a declarat Liviu Dragnea, înaintea şedinţei de partid.

Dragnea a mai spus că a convocat şedinţa CExN pentru a lua decizii importante, adăugând că partidul trebuie să-şi reafirme unitatea.

"Am convocat acest Comitet Executiv Naţional pentru a lua decizii importante, foarte importante pentru PSD şi nu numai pentru PSD şi pentru România. Am vrut ca astăzi să se ia aceste decizii în mod statutar, în mod formal pentru că vineri era foarte multă emoţie. Până astăzi toţi colegii mei au avut timp să vorbească cu membrii din organizaţiile judeţene, cu simpatizanţii noştri şi au fost dezbateri serioase în judeţe şi discuţii cu sutele de mii de membri şi sute de mii de simpatizanţi. (...) Astăzi partidul trebuie să-şi reafirme unitatea, astăzi PSD trebuie să arate şi să înţeleagă toată lumea că cel mai puternic partid din România are dreptul să-şi aleagă liderii în interior, nu la sugestia sau prin presiunea altcuiva, are dreptul să stabilească obiectivele politice. Astăzi trebuie să se ia decizii care să arate forţă, inteligenţă şi să nu se uite că suntem în an electoral şi PSD are prima şansă şi trebuie să câştige alegerile locale şi parlamentare" a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă prin aceeaşi procedură va trece şi preşedintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea, Dragnea a spus: "Nu ştiu, eu asta am cerut pentru că acesta e sensul discuţiilor în ceea ce priveşte rămânerea mea în această funcţie sau nu. În ceea ce priveşte decizia referitoare la soarta domnului Zgonea sau cariera politică a domnului Zgonea, colegii mei vor decide ce se va întâmpla".

De asemenea, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu mai poate face echipă cu preşedintele executiv Valeriu Zgonea, dar a susţinut că nu va încerca să influenţeze decizia colegilor din partid.

Întrebat dacă mai poate face echipă cu Zgonea, după ce acesta i-a cerut demisia, Dragnea a răspuns: "Categoric, nu!"

Liviud Dragnea a mai spus că nu va încerca să influenţeze în niciun fel decizia CExN în privinţa unei sancţiuni a lui Valeriu Zgonea.

"Colegii mei vor decide ce se va întampla (...) Nu o să am niciun punct de vedere", a comentat liderul PSD.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Vali Zgonea, acest Constantin Parvulescu al noului PCR. Si Vic Ponta, acest Ion Ilici Iliescu tanar.

    Psd e pardid sau Cozanostra ?

    De acord doamna Gorghiu.

    Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în primul Birou Permanent al PSD după Paşte va fi discutat succesorul de la şefia Camerei Deputaţilior, precizând că nu a propus preluarea funcţiei de către Victor Ponta.

    Eu tot n-am inteles. Penalul Dragnea il pedepseste pe recalcitrant inlocuindu-l cu penalul Copy paste? Penibil. 

    Delictul de opinie,sanctiunea, este rodul a ceea ce ati creat in 26 ani, nene Zgonea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb