Valoarea tranzacţiilor M&A a crescut cu 10% în primele nouă luni din 2024

A.B.
Piaţa de Capital / 20 noiembrie

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

Piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) din România a înregistrat tranzacţii în valoare totală de 1,7 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului 2024, marcând o creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când valoarea acestora era de doar 134 de milioane de dolari, potrivit raportului global privind piaţa M&A realizat de Boston Consulting Group (BCG), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.Pentru întregul an 2023, valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 2 miliarde de dolari.

Conform comunicatului, România a avut a şaptea cea mai mare tranzacţie din Europa Centrală şi de Est în 2024, respectiv achiziţia OTB Bank de către Banca Transilvania, în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari. Anul trecut, România ocupa poziţia a treia în clasament, propulsată de anunţul achiziţiei lanţului Profi de către Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, pentru 1,4 miliarde de dolari.

Europa Centrală şi de Est a înregistrat tranzacţii în valoare totală de 18 miliarde de dolari în primele nouă luni din 2024, o uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În clasamentul regional, Cehia conduce cu tranzacţii în valoare de 4,7 miliarde de dolari, urmată de Polonia (2,4 miliarde) şi România (1,7 miliarde). Slovenia, Ungaria şi Croaţia completează clasamentul, cu valori de 500 milioane, 300 milioane şi, respectiv, 100 milioane de dolari.

Piaţa globală de M&A a înregistrat o valoare totală a tranzacţiilor de 1,6 trilioane de dolari în primele nouă luni ale anului 2024, reprezentând o creştere de 10% comparativ cu perioada similară din 2023. Cu toate acestea, numărul mega-tranzacţiilor (cele evaluate la peste 10 miliarde de dolari) a continuat să scadă, fiind raportate doar 17 astfel de tranzacţii, faţă de 20 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"În 2024, jucătorii de pe piaţa de fuziuni şi achiziţii au rămas precauţi sau au testat piaţa cu rezerve," a declarat Balazs Zoletnik, Partener BCG. "Cu toate acestea, vedem primele semne de revenire, susţinute de tranzacţii strategice din sectoare precum energie, servicii financiare şi tehnologie."

Tranzacţiile care au implicat ţinte din Americi au avut o valoare totală de 958 de miliarde de dolari, o creştere de aproximativ 13% faţă de primele nouă luni ale anului 2023. Majoritatea covârşitoare (877 de miliarde de dolari) a vizat ţinte din America de Nord, reprezentând 55% din activitatea globală de M&A. Majoritatea acestor ţinte au fost achiziţionate de companii americane.

Valoarea tranzacţiilor din Europa a totalizat 353 de miliarde de dolari, o creştere de 14% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Valoarea tranzacţiilor în Regatul Unit a crescut cu 131%, atingând cea mai mare pondere în activitatea de M&A europeană din 2015. De asemenea, valoarea tranzacţiilor a crescut semnificativ în Suedia (111%), Cehia (68%) şi Franţa (29%), datorită unor tranzacţii de dimensiuni mai mari. În contrast, valoarea agregată a tranzacţiilor a fost semnificativ mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut în Germania (-52%), Austria (-34%), Elveţia (-31%) şi Italia (-25%).

Valoarea tranzacţiilor din Asia-Pacific a scăzut cu 5%, ajungând la un minim de zece ani de 263 de miliarde de dolari. Scăderile din China (-41%) şi Australia (-7%) au fost factori majori în reducerea totalului regional. Totuşi, au existat puncte luminoase, inclusiv în Malaezia (132%), India (66%), Singapore (48%), Japonia (37%) şi Coreea de Sud (10%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb