"VALUL IV VA FI UN VAL DE INSOLVENŢE" Dezbatere pe marginea legislaţiei privind restructurarea şi pericolul la care sunt expuse companiile

Actualizare - Ioan Şumandea-Simionescu, doctor în drept al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca: "Procedura insolvenţei, în esenţă, nu este eficientă din prisma creditorilor"

Procedura insolvenţei, în esenţă, nu este eficientă din prisma creditorilor, iar colectivitatea nu asigură eficienţă, de aici şi discuţia aceasta a sacrificiului, a spus Ioan Şumandea-Simionescu, doctor în drept al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, care a avut o prezenstare intitulată "Caracterul colectiv, sacrificial, al insolvenţei versus caracterul parţial colectiv al procedurilor de restructurare".

Acesta a afirmat: "Continuând această abordare pe care am avut-o în analiza noastră, aş vrea să prezint principalele elemente sau abordări pe care le-am luat în considerare pentru a identifica problemele în analiza identificăţii. Şi am pornit de la această abordare în care în esenţă ne-am uitat la felul în care putem să ne dăm seama dacă colectivitatea, aici vorbim evident de colectivitatea în procedura insolvenţei, este o măsură sau un mecanism eficient pentru a asigura o protecţie suficientă a creditorului. În acelaşi sens ne-am uitat la această gândire a teoriei economice contractualiste, sau acest creditor bargaining model, în care se consideră că colectivitatea, din punct de vedere economic, este o iluzie în ideea în care vorbim despre o procedură a insolvenţei în care interesul creditorului este vizat tot de o serie de executări, doar că aceste executări sunt colective. Ei lucrează împreună într-o procedură în vederea atingerii acelor obiective specifice. De aici, teoria asta ne duce cu gândul la ceea ce înseamnă eficienţă pentru creditori. Şi atunci dacă un creditor participă în colectivitate la insolvenţă trebuie să luăm în considerare care ar fi avantajele. Trebuie să se facă o analiză a şanselor de obţinere a profitului sau recuperarea creanţei în speţă în legea insolvenţei ori maximixarea dării debitorului care să se reflecte apoi în ceea ce creditorul poate să primească. Într-o situaţie economică eficientă, putem să considerăm că creditorul este protejat dacă obţine ceva la un anumit nivel nu poate să obţină mai mult decât acel prag şi costurile sunt la nivelul cel mai redus. De aici tendinţa este să considerăm că colectivitatea pare să favorizeze mai degrabă falimentul pentru că falimentul este ceva care poate să fie uşor identificat, putem să ne dăm seama cât ai putea să câştigi prin valorificarea acelor active, nu există neapărat o finalitate sau încercare de protecţie a debitorului pentru că debitorul nu este relevant economic din perspectiva colectivităţii.

Problema care se ridică când încercăm să gândim colectivitatea din prisma asta a procedurii insolvenţei este că reorganizarea nu pare să fie compatibilă cu stilul acesta de gândire. De ce: pentru că la reorganizare trebuie să luăm în considerare ceea ce poate să câştige un creditor în cadrul reorganizării şi dacă ne gândim la ce avem deja în legea 85, acel tratament corect şi echitabil, în care care vorbeşte de categoriile de creditori care trebuie să fie mereu protejate, sau nu trebuie să fie puse într-o poziţie inferioară, în situaţii de acest tip este foarte dificil să analizăm economic dacă creditorul ar fi mai bine poziţionat într-o reorganizare, adică ar câştiga mai mult şi ar pierde mai puţin, ar fi costuri mai reduse, versus faliment, pentru că reorganizarea în esenţă este un plan: este un obiectiv pe termen lung care poate fi lovit de elemente interne, externe, care duc la un element de incertitudine. De aici ajungem să ne gândim la colectivitate ca un mecanism ineficient. Mai ales dacă după aceea o trecem şi prin filtrul paradigmei guvernanţei în care în esenţă ne dăm seama că creditorii, de cele mai multe ori, nu au acces la suficiente informaţii, adică prin prisma paradigmei guvernanţei ar trebui să vedem creditorul care este cel mai eficient ex-ante, cel care are cea mai mare creanţă, care a investit cel mai mult în societate, ar trebui să aibă cea mai mare putere în insolvenţă. Din nou, pe baza principiilor economice care sunt promovate din prisma colectivităţii. Problema este că din nou, în felul în care este gândită insolvenţa pe legea 85 şi în special reorganizarea, nu putem să vorbim despre o poziţie favorabilă a creditorului dacă ne gândim la cel garantat sau bineînţeles alt creditor majoritar pentru că noi avem aceste categorii de creditori, avem diferite metode de vot pentru diferite situaţii, avem impedimente pentru ca el să poată să-şi impună într-un fel eficient economic punctul de vedere. Şi de aici problema în privinţa felului în care funcţionează colectivitatea... Este interesant de văzut dacă colectivitatea este atât de eficientă. (...) Ce am descoperit: procedura în esenţă nu este eficientă din prisma creditorilor. Colectivitatea nu asigură eficienţă, de aici şi discuţia asta a sacrificiului. Aici în special dacă ne uităm la IMM-uri sunt cele mai afectate de această criză sanitară... IMM-urile... Nu am identificat niciun fel de corelaţie între gradul de recuperare şi mecanismele de control. Mecanismele de protecţie nu funcţionează în favoarea creditorilor, ceea ce este promovat ca colectivitate".

Ioan Şumandea a adăugat: "Ajungând la discuţia restructurării, şi aici am luat în considerare atât procedura acordului de restructurare cât şi procedura concordatului, iar ideea la care am ajuns este că avem acest caracter parţial colectiv, avem anumite situaţii în care evident discutăm despre creditori afectaţi, deci avem acest vot limitat care vizează anumite categorii de creditori, avem după aceea o protecţie a creditorului care are o cauză de preferinţă, garantatul, care participă mai activ în acest proces. Şi aici am identificat ca o eficienţă a ceea ce oferă restructurarea este ideea aceasta a unui dialog activ, ex-ante, înainte să ajungi în insolvenţă, cu creditorii, care facilitează poate o recuperare mai eficientă, dă mai multe şanse creditorilor să-şi recupereze creanţele tocmai pentru că debitorul este prins într-o etapă a ciclului de activitate în care mai are active care pot să fie valorificate, deci cumva acest mecanism pare să favorizeze creditorii".

La rândul său, în introducerea lui Şumandea, Radu Catană, profesor universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş - Bolyai, a afirmat că în fapt există o iluzie a colectivităţii, în spate existând mai multe categorii de creditori.

"O metaforă teatrală, a cortinei: există această cortină, în spatele căreia sunt creditori. Există iluzia colectivităţii. Prin temă ni s-a transmis această idee. Există iluzia colectivităţii, în spate există mai multe categorii de creditori. În cadrul aceleiaşi categorii s-ar putea ca la un moment dat, tratamentul din perspectiva practică să nu fie neapărat egal, echitabil şi corect, dar cel puţin suntem de acord cu toţii că între categorii, mai ales cele inventate de debitor, creditorul indispensabil, acolo cumva se sparg lucrurile. Deci în spatele cortinei avem creditorii care nu au o comunitate de interese. De unde am pornit cumva înspre ideea că e o diferenţă între colectivitate şi comunitate de interese. Asta ar fi prima metaforă. După care, a doua metaforă, este că până la urmă, între creditori, această parţialitate a colectivităţii se vede uneori dintr-o perspectivă directă şi alteori dintr-o perspectivă indirectă".

M.G.

---

Actualizare - Codruţ-Nicolae Savu, lector, Universitatea Transilvania Braşov: "Proiectul de transpunere a Directivei CE 1023/2019 e făcut pro-causa, cu anumite interese"

Proiectul întocmit de Ministerul Justiţiei pentru implementarea directivei europene 1023/2019 privind cadrele de restructurare, ştergerile de datorii şi decăderile are multe inadvertenţe şi inconsecvenţe de ordin terminologic, afirmă Codruţ-Nicolae Savu, lector în cadrul Universităţii Transilvania Braşov.

"Am văzut că legiuitorul se grăbeşte şi ocoleşte anumite chestiuni cum ar fi existenţa vreunui mecanism care să ducă la transparenţă, la evitarea conflictelor de interese. Acest proiect e făcut pro-causa, cu anumite interese, şi de aceea nu va avea viabilitatea necesară pentru aplicarea lui coerentă în practică şi va da naştere unei multitudini de interpretări ce vor fi tranşate de judecători. Proiectul spune că orice creditor sau debitor poate să semnaleze eventuale conflicte de interese, dar directiva nu a creat mecanismul de semnalare, nu spune cum se pot identifica cazurile de incompatibilitate, iar simpla existenţă a statutului, codului deontologic şi altor prevederi legislative nu vor fi în măsură să acopere lacunele existente în proiectul de act normativ prin care se doreşte a se implementa cadrele de restructurare. Pe de altă parte, toate aceste concepte generice din directivă, concretizate în dreptul naţional sub forma proiectului de lege nu au coerenţă, nu respectă unicitatea terminologiei. Am observat şi paralelisme de reglementare, pentru că toate aceste concepte noi vor fi traduse şi prin prisma celor aplicabile prin procedura stabilită în legea insolvenţei. S-a schimbat şi ceva din scopul legii procedurii insolvenţei şi nu cred că legiuitorul a revenit la vechea concepţie a preeminenţei reorganizării. A lăsat-o în aer acordând debitorului o şansă de redresare atunci când este posibil. Dacă nu se vor organiza cum trebuie cei care implementează acest proiect, nu vom avea o modificare legislativă benefică mediului de afaceri. Nu văd nişte chestiuni care să ajute mediul de afaceri", a precizat Codruţ-Nicolae Savu.

---

Actualizare - Ramona Ungur, economist, specialist în restructurare: Cu cât interacţionezi mai repede cu dificultatea financiară, cu atât rezultatele restructurării sunt mai bune

Cu cât interacţionezi mai repede cu dificultatea financiară, cu atât rezultatele restructurării sunt mai bune, a spus Ramona Ungur, economist, specialist în restructurare, care a avut o prezentare intitulată "Mecanisme de avertizare timpurie". Ungur a condus timp de mai mulţi ani divizia de restructurare din cadrul uneia din cele mai mari bănci din România.

Aceasta a afirmat: "Dacă tot vorbim de ofiţeri de restructurare şi de oficializarea acestei... profesii să o numim... pentru că la momentul ăsta restructurări se fac şi sunt companii care apelează la consultanţi, care sunt focusaţi pe atragerea de finanţări şi mai puţin pe o restructurare ca procedură în sine. Dacă vorbim de sisteme de avertizare timpurie, ele există şi toată lumea ştie asta, dar nimeni nu le conştientizează. Cu cât interacţionezi mai repede cu dificultatea financiară cu atât rezultatele (restructurării sunt mai bune). Din păcate, când un debitor ajunge în insolvenţă, el ca antreprenor este epuizat în primul rând, din toate punctele de vedere, adică de toate sursele de finanţare de care dispune. Şi este foarte greu să mai construieşti ceva pe o epuizare existentă".

Ramona Ungur a detaliat stadiile tipice ale unei potenţiale crize financiare ale unei companii:

"De cele mai multe ori această dificultate pleacă de la o criză strategică, pentru care putem identifica unele semnale. Putem vorbi şi de dificultăţi emoţionale, de exemplu un divorţ sau altă problemă casnică a antreprenorului care pierde (din mână) business-ul. Am avut foarte mulţi clienţi din zona aceasta de dificultăţi emoţionale aşa că am ajuns la un moment dat să consider că dificultatea financiară pleacă întotdeauna de la o dificultate emoţională a antreprenorului. Bineînţeles că există şi o lipsă de direcţie, de viziune de foarte multe ori. Business-ul a mers (anterior) de la sine, a pornit ca o mică afacere şi s-a dezvoltat mai mult decât poate la momentul respectiv să perceapă antreprenorul şi ne-am trezit într-o situaţie în care business-ul a crescut necontrolat şi fără o strategie anume. Alteori apare câte un competitor foarte puternic în zonă şi atunci este foarte greu să competiţioneze. Mulţi antreprenori îşi pierd inclusiv partea de competitivitate tehnologică, pentru că tehnologia ştiţi foarte bine are o creştere exponenţială. Acestea sunt o parte din semnale, unele sunt clare, explicite, altele sunt subînţelese. Criza asta strategică întotdeauna începe să genereze o criză de performanţă. Şi aici vedem că încep să apară scăderi ale vânzărilor, care nu sunt neapărat un semnal: dacă există o scădere a vânzărilor concomitent cu o creştere a profitabilităţii, acesta nu este un semnal de avertizare. Există o direcţie, s-a identificat o niţă profitabilă şi se poate asuma o scădere a vânzărilor. În schimb, dacă avem o scădere a vânzărilor coroborată cu o scădere a profitabilităţii atunci este un semnal clar de avertizare. Am specificat în analiză înrăutăţirea echilibrului bilanţier: este una din regulile de aur ale analiştilor financiari, dar din păcate nu foarte des specificată. De aici se pierd defapt frâiele stabilităţii financiare: în momentul în care când vorbim de echilibru bilanţier înseamnă că activele fixe le finanţăm din surse pe termen lung în timp ce activele circulante şi curente din surse pe termen scurt. Din păcate, de foarte multe ori, finanţarea şi structurarea finanţării... se ajunge ca partea de capital de lucru să se imobilizeze în active fixe şi automat intervine această dificultate pentru că nu ai capacitatea de a rambursa într-un termen scurt o sumă pe care tu ai imobilizat-o într-un activ fix şi care în principiu îşi aduce plus valoarea într-o perioadă mai lungă de timp", a spus Ramona Ungur.

Aceasta a adăugat: De aici începe şi o creştere a datoriilor financiare, există împrumuturi peste împrumuturi, ajungem la o descreştere a eficienţei operaţionale, şi bineînţeles că începe acea criză de lichiditate şi vorbim de dificultăţi în rambursarea datoriilor. În momentul în care ajungem la aceste dificultăţi în rambursarea datoriilor sunt deja semnale târzii. Sunt deja efecte ale unei dificultăţi financiare existente. Uneori se pot lua şi măsuri imediate, inclusiv când identificăm de exemplu... - aşa cum aţi văzut, directiva de restructurare preventivă prevede ca un potenţial semnal de avertizare ca fiind întârzierile la plată către autorităţile financiare sau instituţiile de contribuţii sociale - îi şi desemnează ca fiind principali/potenţiali avertizori. Din păcate, o dificultate atrage o altă dificultate. Încep să apară atrageri de surse mult mai scumpe pentru a menţine rambursarea acestor datorii, aceste sume ... şi bineînţeles apar anumite semnale - furnizorii nu mai vor să dea plata la termen ci încep să ceară banii în avans şi automat ajungem să pierdem din profitabilitate şi ajungem chiar pe EBITDA negativ. Compania nu mai performează din punctul de vedere al performanţei operaţionale, în momentul în care îţi pierzi profitabilitatea operaţională îţi cam pierzi sensul... Şi ultimul element din listă, care închide această criză financiară, este insolvenţa".

Potrivit Ramonei Ungur, avertizarea timpurie şi acţiunea rapidă cresc şansele de reorganizare ale unei companii a cărui acţionariat decide intrarea în insolvenţă. Prevenţia este cheia sănătăţii şi creşterii armonioase a societăţii, a concluzionat Ungur.

M.G.

---

Actualizare - Florian Mateiţă, partener RomInsolv: "Componenta de instanţă din acordul de redresare sau planul de concordat, neviabilă în cazul antreprenorilor români"

Modificarea legii insolvenţei ar trebui să clarifice mai multe probleme şi să se muleze pe comportamentul antreprenorilor români, pentru a scoate din instanţă cauzele care pot fi rezolvate amiabil, a afirmat Florian Mateiţă, partener RomInsolv.

"Modalitatea aceasta hibridă din actualul proiect legislativ, inclusiv acordul de redresare sau planul de concordat, are o componentă de instanţă şi nu poate funcţiona în cazul antreprenorilor români, pentru că odată ce ajungi în instanţă apar probleme privind selecţia creditorilor afectaţi şi neafectaţi, apar contestaţii şi eu nu ştiu cum poate stabili argumentat un debitor care sunt creditorii afectaţi. Tot mecanismul economic este în funcţie de interes, care pentru debitor ridică o problemă: în ce măsură ar fi el interesat să deschidă un acord de restructurare sau un plan de concordat, când cei care votează sunt doar creditorii afectaţi? De ce nu ar beneficia debitorul şi de votul prietenos al creditorilor neafectaţi, aşa cum este în procedura de reorganizare? Dacă înţelegem cum gândeşte şi funcţionează un debitor, un antreprenor, atunci, ajutat de o finanţare, va putea să depăşească un moment critic şi probabil că o parte dintre ei ar ieşi cu cât mai puţine daune, cât mai puţin şifonaţi dintr-o perioadă mai grea. De ce, după un efort consistent şi după ani în care legea insolvenţei a funcţionat, nu sunt puse la punct, nu sunt legate nişte rotiţe care să ducă la rezolvarea problemelor şi care să nu genereze alte probleme suplimentare?", susţine Florian Mateiţă.

---

Actualizare - Gheorghe Piperea: "Corupţia judecătorilor a fost înlocuită de corupţia/conflictul de interese a creditorilor - ANAF şi bănci"

Faţă de momentul în care legiuitorul a stabilit că desemnarea administratorului judiciar se va face de către creditor şi nu de judecătorul sindic, situaţia s-a schimbat în ultima vreme radical susţine Gheorghe Piperea, preşedintele IRDC.

"Dacă la modificarea legislativă, judecătorii erau priviţi ca suspecţii de serviciu, în ultima vreme observăm că s-a înlocuit corupţia judecătorilor cu corupţia sau conflictele de interese ale creditorilor, inclusiv ANAF - instituţie publică ce derulează o procedură de selecţie care numai concurenţială nu este. În privinta băncilor, conflictele de interese sunt la tot pasul. Presiunile care se fac pe administratorul judiciar pe soluţii care să fie favorabile doar băncilor sunt foarte mari. (...) Dacă tot modificăm legea insolvenţei, ar trebuie regândită în totalitate procedura de desemnare a administratorului judiciar, începând cu competenţa judecătorului sindic de a deschide şi închide procedura. Judecătorul sindic este sindic după ce se deschide procedura de insolvenţă şi până se închide aceasta. Până se deschide procedura, el este ca orice alt tip de judecător, nu judecător sindic. Au fost situaţii când au fost deschise proceduri pentru că aşa îşi dorea judecătorul sindic, pe baza jocurilor licitaţiilor făcute de administratorii judiciari, iar magistraţii respectivi sunt acum în închisoare. Deschiderea şi închiderea procedurii ar trebuie să fie în competenţa Tribunalului şi nu a judecătorului sindic", a precizat Gheorghe Piperea.

---

Actualizare - Raul Felix Hodoş, conf.univ., Universitatea din Alba Iulia: În insolvenţă avem o limitare foarte importantă a deciziilor pe care le avem în calitate de practicieni în insolvenţă

În insolvenţă avem o limitare foarte importantă a deciziilor pe care le avem în calitate de practicieni în insolvenţă, a afirmat Raul Felix Hodoş, conferenţiar universitar la Universitatea din Alba Iulia, care a avut o prezentare intitulată "Mecanisme de protecţie a independenţei practicianului în insolvenţă în procedura falimentului".

Hodoş a afirmat: "De ce? Vom vedea imediat că lucrurile stau un pic altfel decât stau în legislaţia europeană şi n-avem ce să facem decât să ne întoarcem la principii. Îi mulţumesc domnului Mateiţă pentru că mi-a deschis calea în ceea ce priveşte independenţa practicianului în insolvenţă raportat la această relaţie tripartită cu debitorul şi creditorii, sau să spunem adunarea creditorilor. Acum, cum stăm noi astăzi în România: practicianul în insolvenţă este numit de către creditorul majoritar, dacă avem unul, sau de majoritatea din adunarea creditorilor, în urma unor negocieri cu privire la onorariu. Avem ăn urma acestei negocieri o lipsă a conflictului de interese în ceea ce-l priveşte pe practicianul în insolvenţă? M-aş duce la decizia 199/2021 a distinsei noastre Curţi Constituţionale, care într-o speţă care nu are legatură directa cu ce vreau sa spun astăzi, dar face o anumită afirmaţie care zice ceva de genul: Se contestă prezumpţia de onestitate a avocaţilor. Oare prin faptul că ajunge practicianul în insolvenţă pe această poziţie nu s-ar contesta prezumpţia de onestitate a practicianului în insolvenţă?

Despre decizia 199... este nevoie de o întoarcere în timp pe care ar trebui să o facem legat de statutul procurorilor în relaţia cu avocaţii. Li ei sunt la acest moment, conform legii şi Constituţiei, magistrati. Pe de altă parte, însă, vorbim şi de un echilibru în faţa instanţei. Echilibru pe care vedem îl gasim foarte precar. Pentru că tot timpul se pun anumite aspecte în faţa pozitţei pe care trebuie să o aibă avocaţii. Nu de mult a fost... am vazut că avocaţii pot fi condamnaţi şi penali pentru susţinerile pe care le fac în faţa terţilor sau instanţei. Motivarea (deciziei 199) este şocantă pentru faptul că suntem prezumaţi, noi, ca avocaţi, ca fiind neoneşti. Nu contează în legatură cu ce. Întorcându-mă la ideea de practician în insolvenţă, atunci cand vorbim de independenţă şi găsim de la bun început un conflict de interese pentru faptul că eu ca practician în insolvenţă negociez cu creditorul majoritar sau cu majoritatea din adunarea creditorilor, care poate fi minoră, de genul 35%, un onorariu, iar ca urmare a acestui onorariu mă prezint în cauze, propun, admit, resping diverse declaraţii de creantă... - se creează un tabel definitiv. Vin cu un plan de reorganizare în care voi avea un haircut, oare nu aş putea sa fiu acuzat, la fel cum sunt acuzaţi avocaţii sau mult mai grav defapt, de neonestitate? Ca o persoană care nu sunt într-o independenţă totală, în lipsa unui conflict de interese? Nu, pentru că primind acel onorariu practic nu pot decât să recunosc că da, am şi eu un interes, să am creditor care să-mi voteze un onorariu cât mai mare pe de o parte şi pe de altă parte să nu ceară înlocuirea mea pe timpul procedurii. Eventual să mă numească şi lichidator judiciar la sfârşitul perioadei gri sau eventual când se intră din insolvenţă în faliment".

Acesta a adăugat: "Şi atunci, revenind la această chestiune a practicianului în insolvenţă, cum este el numit: prin decizia creditorului majoritar sau prin decizia adunării creditorului. Această adunare ar trebui să ne gândim că ea, defapt, asa cum se spunea anterior, este practic un ansamblu de creditori care nu putem să-i vedem ca un grup compact. De ce. Pentru că avem creditori garantaţi, salariaţii, bugetarii, avem cei care pot continua să furnizeze materie primă, servicii, pentru funcţionarea întreprinderii, deci ei au oricum o situaţie privilegiată. Mergem până la faptul că aceşti creditori privilegiaţi pot deveni chiar nişte creditori fictivi. De ce: în momentul în care există interes din partea debitorului pentru a continua activitatea întreprinderii şi din partea anumitor creditori prieteni, se pot crea anumite contracte pro-cauza, care odată ce vin la verificarea în faţă practicianului în insolvenţă, dacă apar şi dintr-o parte şi din alta ca fiind valabile, aparent aceste contracte sunt valabile. Şi spun doar aparent. Într-o cauză, ulterior definitivării tabelului, în speţă a aparut un control al ANAF care a declarat contracte în sume de câteva miilioane de lei ca fiind fictive. Ele n-au fost constestate nici de debitori nici de creditori, pentru că le conveneau. Ei, speţa respectivă a însemnat că practicianul în insolvenţă să depună cerere de modificare a tabelului definitiv, evident respinsă de judecător ca fiind inadmisibilă pentru faptul că nu putem modifica un tabel definitiv chiar dacă avem un astfel de act ulterior ajuns la cunoştinţa practicianului în insolvenţă.

Şi ce putem face? În momentul în care vorbim de stakeholderi şi aici gasim din toata sfera de activitate a întreprinderii, de la acţionari, la bănci, furnizorii de care spuneam, statul, salariaţii, îi mai avem şi pe acţionari, iar toţi sunt creditori. Toţi au ceva de încasat, potenţial sau real. Şi atunci avem un administrator care trebuie să faca echilibristică între toţi aceţti creditori. Cum face asta? Legea românească spune că trebuie să negocieze. Se întâmplă peste tot? Este de verificat. Mergând la o altă idee, ce se întâmplă: cand se intră în insolvenţă, dreptul de proprietate oarecum se disipează din mâna debitorului şi cel putin iusa butendi este clar la îndemâna creditorilor. Aceştia, dacă avem un creditor majoritar sau câţiva creditori care controlează procedura, aceştia pot practic să şi susţină o creştere nejustificată a creanţelor, inclusiv prin semnarea unor contracte curente, de furnizare curentă, astfel încât interesul lor este nu să şi recupereze cât de repede creanţa, ci ca aceasta să crească cât de mult pentru că oricum, controlând procedura, controlând şi practicianul în insolvenţă, având în vedere că judecătorul nu verifică decât, nu poate verifica conform legii decât legalitatea, nu şi oportunitatea unor anumite măsuri... Şi vă dau ca exemplu aprobarea unui regulament de vânzare de bunuri prin negociere directă: dacă îşi doresc creditorii acest lucru asta se va întampla. În legea românească nu există posibilitatea ca debitorul să se opună. Da, poate face contestaţii, dar nu se poate opune în faţa judecătorului motivând că este inoportun să fie vândute acele bunuri, pentru că judecatorul va respinge această cerere, el neavând posibilitatea conform legii să se pronunţe asupra acesteia.

În ce priveşte creditorii minoritari, ei sunt în aceeaşi situaţie ca şi debitorul dacă debitorul nu este în conivenţă cu creditorul majoritar - în sensul că ei nu mai contează; ori că va veni haircut-ul, dacă vorbim de reorganizare, ori că în zona falimentului practic creanţele vor fi plătite şi cheltuielile vor creşte în aşa măsură încât pentru cei minoritari oricum nu se va mai ajunge să fie achitate aceste creanţe.

Ca o concluzie parţiala, dacă debitorul nu are prieteni între creditori, prieteni între ghilimele, el va pierde. Dacă creditorii minoritari nu se aliază cu creditorii majoritari, vor pierde şi ei. Fără să existe posibilitatea de contestare. (...) Cred că şi la noi lucrurile ar trebui să mearga în ideea că dacă vrem să aplicăm legislaţia europeană, în spiritul ei, la nivel de principiu, trebuie să plecăm de la cum numim practicianul în insolvenţă. Pentru că dacă acesta va fi în continuare sub puterea creditorilor, atunci vom avea contestaţii peste contestaţii, lipsă de incredere în insolvenţă, vom putea la fel ca şi în cazul avocaţilor să fim consideraţi de la bun început ca fiind neoneşti, că ne urmărim doar interesul de a încasa onorariile, şi cred că pentru o profesie liberală aşa cum este cea de practician în insolvenţă, se impune cu necesitate ca orice astfel de urmă de lipsă de onestitate să fie îndepartată".

În felul în care este redactată directiva europeană în proiectul de lege din România va trebui clar să facem o modificare a modului de numire a practicianului în insolvenţă astfel încât să i se asigure acesta independenţa, a mai spus Hodoş.

M.G.

---

Actualizare - Florian Mateiţă, partener, RomInsolv: "Suprafinanţarea sau un cost mare al finanţării atrag riscul unor preluări ostile"

Este extrem de important pentru debitor, în procedura de insolvenţă sau reorganizare, de a obţine o finanţare altfel decât cea negociata şi care să fie cât mai aproape de ceea ce există în piaţă cu privire inclusiv la costul acestei finanţări, a arătat Florian Mateiţă, partener RomInsolv.

"În viitoarea reglementare, trebuie ca finanţarea respectivă să fie mult mai aproape de ceea ce există în piaţă, pentru că există interes chiar din partea creditorilor de a finanţa, cu o protecţie rezonabilă, la un cost care să nu împovăreze debitorul şi să nu îl transforme în ruină. Dar nu trebuie să aruncăm cu bazooka bani într-un debitor, pentru că el nu va putea rambursa astfel de credite. Există şanse ca finanţând mai mult decât e nevoie sau la costuri mai mari, să asistăm la preluări ostile şi la împovărare, chiar la împingerea unor debitori la contractarea unor sume absolut imposibil de recuperat", a spus Florian Mateiţă.

---

Actualizare - Gheorghe Piperea: "CFR Marfă e o dovadă clară privind tsunamiul de insolvenţe preconizat de Comitetul European de Risc Sistemic"

CFR Marfă are o foarte mare problemă privind recuperarea ajutorului de stat care este 560 milioane euro, la care se adaugă faptul că nu reuşeşte să încaseze cele câteva sute de milioane de lei de la companiile de stat pentru serviciile efectuate către acestea, a menţionat Gheorghe Piperea, preşedintele IRDC.

"Cei de la Comisia Europeană au impus o lichidare rapidă a acestei datorii, inclusiv dar fără a se limita la lichidarea activelor companiei, care a început să dea afară salariaţi ceea ce înseamnă că se pregăteşte pentru o dispariţie rapidă de pe piaţă. Nu ştiu cât de pregătit este statul român să piardă un astfel de agent economic. Dar CFR Marfă e o dovadă clară privind tsunamiul de insolvenţe preconizat de Comitetul European de Risc Sistemic. Dispariţia CFR Marfă va atrage după ea companii din amonte sau aval cu care lucrează, atrage concedieri ale salariaţilor şi poate determina supraîndatorare. Cred că cineva trebuie să tragă de mânecă autorităţile pentru a se trezi", a spus Gheorghe Piperea.

---

Actualizare - Sorin Chinde, vicepreşedinte Grampet: "Creanţele operatorilor feroviari, mai mari decît creanţele bancare în multe proceduri de insolvenţă"

Operatorii de transport feroviar de marfă au de încasat de la companiile de stat aproape 331,37 milioane lei, a afirmat Sorin Chinde, vicepreşedinte Grampet, care a arătat că 80% din suma respectivă reprezintă datoriile acumulate de firmele respective către CFR Marfă, care se află, din cauza neîncasărilor, în procedură de concordat.

"După creanţele bugetare şi cele ale băncilor, creanţele operatorilor feroviari sunt cele mai mari, chiar mai mari decât ale unor bănci. Însă în timp ce creanţele băncilor sunt privilegiate, cele ale operatorilor de transport feroviar sunt chirografare, ceea ce le aduce cu şanse aproape de zero privind recuperarea lor de la companiile de stat ajunse în insolvenţă. Am ajuns aici pentru că, în clipa liberalizării pieţei de transport feroviar, clienţii au început să joace între furnizori lăsându-i pe unii neplătiţi şi apelând la serviciile celorlalţi, care au ajuns şi ei să fie neplătiţi. Acest comportament a dus la sume fabulaoase de încasat, prinsă în procedurile de insolvenţă. Majoritatea companiilor debitoare sunt companii de stat, care ar fi trebuit să fie cele mai serioase şi solide din piaţă. Faptul că ele intră in insolvenţă ne arată că mecanismul de control şi monitorizare din partea statului a companiilor din subordine nu funcţionează. Mai mult bugetele companiilor de stat sunt aprobate cu minus, lucru tolerat de autorităţi prin neplata datoriilor către bugetul de stat şi către furnizori. Acest minus se plimbă între mai multe companii până devine necontrolabil şi atunci intervine procedura de insolvenţă ca factor de corecţie a acestor dezechilibre", a spus Sorin Chinde.

Vicepreşedintele Grampet a precizat că piaţa de transport feroviar este de 450 milioane euro anual, iar sumele prinse în insolvenţă reprezintă echivalentul a doi ani şi un pic de profituri.

"Din această cauză, adăugând şi cei doi ani de criză, am ratat multe posibilităţi de dezvoltare a companiilor feroviare, de investiţii pentru consolidare, iar acest lucru se vede din starea în care se află transportul feroviar. Materialul rulant este învechit din cauza lipsei de investiţii, situaţiile financiare ale operatorilor de transport feroviar sunt extrem de scăzute, iar rezilienţa la condiţiile pieţei comune este foarte scăzută. În următorii 10 ani, datorită planului Green Deal şi a ţintelor impuse, piaţa de transport din România va avea schimbări fundamentale şi nu toţi operatorii feroviari autohtoni sunt pregătiţi să facă faţă acestor schimbări", a punctat Sorin Chinde.

---

Actualizare - Dana Munteanu, ANPC: "În acest moment, o parte dintre cetăţeni sunt în afara protecţiei oferite de legea insolvenţei"

Studiul pe insolvenţe realizat de ANPC a dus la implicarea instituţiei într-un studiu amplu realizat de Comisia Europeană cu CEPS în care au fost discutate două modele - Franţa şi Olanda - pentru creionarea la nivel european a unor modificări legislative, arată Dana Munteanu, director al Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"Cel din Franţa, care se implementează la nivelul Băncii Naţionale din ţara respectivă, presupune un sistem de avertizare timpurie, rapidă, cu reevaluarea dosarului o dată la 3 luni, prin analizarea bugetului familial sau al statusului familial (dacă a intervenit sau nu divorţul familiei respective), deoarece ei au ca principal target păstrarea locuinţei familiei în cadrul procedurii de insolvenţă, pentru a nu se pune presiune pe sistemele de asistenţă socială. Cel din Olanda prezintă o structură de insolvenţă a persoanelor fizice ce doresc o personalizare a procedurii în funcţie de venitul familiei. O persoană care un venit mai mare, iar multe părţi sunt orientate către activităţile extracurriculare ale copiilor sau hobby-urile părinţilor, să poată fi păstrate aceste cheltuieli şi în cadrul procedurii de insolvenţă. În cazul unui buget restrâns, acesta trebuie să fie o oglindă fidelă a nivelului de trai existent. Dacă nivelul este afectat, va exista o rentă, un ajutor plătit lunar de statul olande până la finalizarea procedurii de insolvenţă. În România avem nevoie de toate aceste exemple pentru a putea face modificări reale în legea insolvenţei. De aceea s-a constituit la nivelul ANPC un grup de lucru, pentru rezolvarea disfuncţionalităţilor legislative. Din păcate, în acest moment, o parte dintre cetăţeni sunt în afara protecţiei oferite de legea insolvenţei persoanelor fizice sau de legea insolvenţei persoanelor juridice. Mergem deocamdată mai departe cu ce avem, dar din practică reiese că ar fi nevoie de modificări legislative", a afirmat Dana Munteanu.

Conform domniei sale, insolvenţa persoanelor fizice nu a avut un impact atât de mare în economia Uniunii Europene, dar pandemia a schimbat această viziune şi lucrurile trebuie să se schimbe.

"Avem nevoie de sprijin din partea altor instituţii. Să fie reglementări europene de la care să pornim şi să le implementăm în funcţie de specific. Avem câteva venituri pe care le ignorăm, dar pe care partenerii din vestul Europei le iau în calcul. De exemplu, în Olanda există o aplicaţie în care cetăţenii introduc veniturile şi cheltuielile pentru a verifica, dacă pot fi acceptaţi în procedura de insolvenţă. Ei susţin că acest lucru nu poate fi aplicat în România şi în Bulgaria, pentru că cetăţenii din aceste ţări au rude în mediul rural care îi ajută cu unele produse alimentare. De aceea trebuie să ne creăm o procedură specifică", a precizat Dana Munteanu.

---

Actualizare - Gheorghe Piperea, preşedinte IRDC: "Am intrat în pandemie cu peste 500.000 de persoane îndatorate la bănci şi vom ieşi cu peste un milion de astfel de persoane. Facilităţile bancare s-au sistat de ieri şi vor duce la dublarea sau triplarea acestui număr şi noi nu suntem pregătiţi nici insitituţional şi nici legislativ".

---

Actualizare - Dana Munteanu, ANPC: "44% din cererile de insolvenţă sunt respinse ca urmare a acumulării de către debitor a unor datorii din exploatarea unor întreprinderi"

Statistica realizată pentru ultimul an arată că a crescut numărul cererilor respinse privind intrarea în insolvenţă, susţine Dana Munteanu, director al Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

"Din totalul cererilor depuse, 44% au fost respinse ca urmare a acumulării de către debitor a unor datorii din exploatarea unor întreprinderi. Cei mai mulţi solicitanţi de intrare în insolvenţă sunt bărbaţii, care au curajul de a depune o astfel de cerere, ceea ce arată că acceptă un eşec profesional sau personal. De aceea, am indepărtat activitatea de consiliere de această latură juridică a procedurii şi am încurajat partea emoţională a unei dezvoltări durabile a societăţii noastre. Ca număr de cereri, Bucureşti nu este pe primul loc, ci judeţuil Bihor, unde oamenii sunt mai deschişi de a accepta o astfel de variantă de redresare a situaţiei financiare. Anul 2021 este anul cu cele mai puţine cereri de intrare în insolvenţă înregistrate, acest lucru datorându-se existenţei ajutoarelor implementate în timpul pandemiei, dar consumatorii au fost în acelaşi timp mai multe informaţii, ceea a dus la schimbarea atitudinii instituţiilor financiar-bancare care au renegociat creditele aflate în desfăşurare. La finalul acestor ajutoare din partea statului, ne aşteptăm să crească numărul de cereri de insolvenţă şi vom avea nevoie de sprijin din partea practicienilor în insolvenţă pentru a putea scurta timpul de aşteptare a dosarelor dintre momentul deciziei finale a comisiilor de insolvenţă şi preluarea procedurii de către administrator", a spus Dana Munteanu.

---

Actualizare - Daniela Zăpodeanu, preşedintele filialei Bihor a UNPIR: "Identificarea şi cuantificarea corectă a indicatorilor de avertizare timpurie, esenţiale pentru stabilirea procedurii de redresare sau insolvenţă"

Proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei privind implementarea directivei europene 1023/2019 vorbeşte de acordarea unei şanse agenţilor economici, debitorilor, dar este important să ne convingem că e vorba despre o situaţie de redresare şi nu de o stare de insolvenţă, susţine Daniela Zăpodeanu, preşedintele filialei Bihor al Uniunii Naţionale a Practicienilor din Insolvenţă din România.

"În calitate de practicieni va trebui să identificăm şi să testăm că debitorul se află în imposibilitate fără să avem nicio ancoră în legislaţia în vigoare. Dacă pentru insolvenţă avem în legea insolvenţei acel termen de 60 de zile, pentru redresare nu ştim nimic. Cum o identificăm şi cum ne asigurăm că e corect identificat? Apoi cum identificăm debitorul de bună-credinţă? În opinia mea, mediul economic românesc încă mai are mult până la buna-credinţă, la care putem ajunge prin creşterea gradului de educaţie economică şi financiară. Apoi trebuie să identificăm corect indicatorii de avertizare timpurie. Proiectul de lege vorbeşte despre avertizarea timpurie, dar mai mult de o definiţie luată din DEX nu găsim. În privinţa indicatorilor de avertizare timpurie, rămânem la indicatorii de solvabilitate, de lichiditate şi rentabilitate. Dar din care clasă am constata că s-ar manifesta primele semne care să ne conducă către o necesitate a redresării? Pentru insolvenţă avem un amestec între solvabilitate şi lipsa de lichiditate. Pentru redresare, am putea avea semne din indicatorii de rentabilitate. Lipsa profitului poate fi suportată de un agent economic pe un an sau doi, dar diminuează capitalul societăţii. Nu vom putea aplica un standard tuturor agenţilor economici, ci va trebui să detaliem aceşti indicatori. Va trebui să adaptăm indicatorii respectivi, în funcţie de producători sau de alte categorii de antreprenori", a arătat Daniela Zăpodeanu.

Domnia sa a precizat că, din punctul său de vedere, directiva europeană este stufoasă, consistentă ca întindere, dar are prea puţină substanţă. De aceea, doamna Zăpodeanu consideră că proiectul legislativ din ţara noastră ar trebui să prevadă modul de cuantificare a dificultăţii pentru că orice societate poate fi supusă dificultăţii, nu numai din punct de vedere financiar, ci şi din cauza pierderii clientelei, a unui furnizor, etc..

"Cred că este important să identificăm de la început dacă debitorul sau societatea este în stare de insolvenţă sau i se poate aplica o procedură preventivă. Unii ar putea forţa ceea ce le permite legea şi în loc să declanşeze procedura insolvenţei, vor prelungi agonia prin procedura preventivă. Dacă lucrurile ar fi corecte, aplicarea procedurii ar duce la un întreprinzător salvat, dacă nu, din insolvenţă se ajunge la reorganizare sau faliment. Iar din exeperienţă, în cele mai multe cazuri de reorganizare s-a ajuns tot la faliment", a concluzionat Daniela Zăpodeanu.

---

Actualizare - Andreea Deli, avocat: "Mecanismul de transpunere a directivei este foarte periculos pentru că undeva, la nivel de legislaţie, generează modele atipice"

Absenţa unei complete armonizări a cadrelor de restructurare preventivă prin intermediul directivei 1023/2019 lasă posibilitatea statelor membre de a adapta legislaţia la condiţiile, realităţile şi particularităţile naţionale, a arătat Andreea Deli, avocat, doctor în drept.

"Directiva este permisivă. În momentul în care se face transpunerea şi implementarea directivei, provocarea este imensă. Poţi să creionezi ceva care să se adapteze fiecărui stat membru. Mecanismul de transpunere este foarte periculos pentru că undeva, la nivel de legislaţie, generează modele atipice. Ideea e de a face transpunerea aşa cum se potriveşte mediului de afaceri, mediului economic, creditării şi cumva văzut trei paşi în spate şi făcută o analiză globală", a spus Andreea Deli. Ea a prezentat şi un istoric al adoptării directivei europene, care a fost pregătită timp de 20 de ani. Conform istoricului respectiv, la început propunerea de directivă avea în vedere un cadru de restructurare completă în afara instanţelor şi o idee de salvare.

"În martie 2014, Comisia Europeană susţinea că, dacă schimbăm paradigma, vom înţelege mai bine de ceea ce este nevoie în economie, dar se aveau în vedere tot procedurile în afara instanţei. (...) În 2016, Comisia a cerut accelerarea elaborării şi adoptării directivei. S-a spus clar că nu contează dacă anumite sectoare economice sunt de succes, dacă fiecare întreprindere din aceste domenii sunt de succes, ci asistăm la o evoluţie naturală a lucrurilor în care întreprinderile avansate tehnologic le devansează pe celelalte, care rămân în urmă. De aceea s-a vorbit despre un ajutor de stat în care fluxul acesta economic în care activităţile oarecum îmbătrânite pot fi preluate de cei eficienţi care continuă aceste activităţi viabile şi le duc mai departe. A fost o primă poziţie privind a doua şansă legată de continuarea unei activităţi încă viabile", a spus Andreea Deli.

Ea a arătat că în iulie 2018 prin raportul CODIRE s-a atras atenţia că în momentul reducerii rolului instanţelor în privinţa cadrelor de restructurare se asumă nişte riscuri şi nişte vulnerabilităţi.

"S-au făcut recomandări cum că nu ar fi necesare praguri, de genul definiţia unei crize, definiţia insolvenţei, etc. S-a subliniat faptul că legiuitorii naţionali trebuie încurajaţi să creeze cadre prietenoase de restructurare şi să încurajeze finanţările. S-a pus problema dacă debitorul încă solvabil stârneşte sau nu îngrijorare în materia prevenţiei. S-a spus clar că, dacă debitorul a ratat plăţi, pus în oglindă cu conceptul de equity care înseamnă că eşti solvabil, ajungem la un paradox, la o contradicţie. Când s-a pus problema care concept trebuie să prevaleze, nu s-a luat o decizie şi chestiunea a fost lăsată la latitudinea statelor membre", a punctat Andreea Deli.

---

Actualizare - Augustin Fuerea, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti: "După pandemie, 47% din europeni nu ar demara o afacere de teama eşecului"

În transpunerea directivei 1023/2019, sunt două categorii mari de concepţii: unele elitiste, pe mai multe state, şi cele sociale, chiar populare, care sunt puse în valoare de un context oferit de declanşarea procedurii adoptării şi transpunerii acestui act normativ, a spus prof. univ. dr. Augustin Fuerea, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.

"Declanşarea procedurii de adoptare a avut loc anterior pandemiei şi unor proceduri înregistrate de economia noastră în plan naţional, european şi internaţional. Din perspectiva contextului, se observă anterior pandemiei că jumătate din totalul întreprinderilor supravieţuiesc mai mult de cinci ani. După pandemie, 47% din europeni nu ar demara o afacere de teama eşecului. De asemenea, conform statisticilor, 200.000 de firme dau anual faliment în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă aproximativ 600 companii pe zi, unul din patru cazuri este de insolvenţă transfrontalieră, iar ratele de recuperare diferă de la 30% în Croaţia şi România şi 90% în Belgia şi Finlanda. De aceea, în procesul de transpunere nu putem să nu privim şi la celelalte state membre ale Uniunii Europene, unde găsim două tipuri de declaraţii. Portugalia apreciază că textul directivei este suficient de flexibil, motiv pentru care înainte de adoptarea ei şi-a rezervat o poziţie din punct de vedere al reglementării remiterii de datorie privind obligaţiile fiscale. Nu putem însă ignora declaraţia Germaniei, care ne duce cu gândul la fraudarea legii în sensul în care pot fi alese cadre de restructurare sau insolvenţă ale unor state care avantajează mai mult sau mai puţin", a precizat Augustin Fuerea, care a menţionat că în privinţa compatibilizării şi armonizării subiectelor de drept, statele joacă un rol important în transpunerea directivei, dar sunt importante şi instituţiile care joacă un rol legislativ.

Domnia sa a mai arătat că va fi interesant de observat cum vor fi armonizate interesele Uniunii Europene - garantate de Comisia Europeană, interesele statelor membre - reprezentate de Consiliul UE şi de interesele cetăţenilor statelor membre - reprezentate de Parlamentul European.

---

Actualizare - Florin Moţiu, pro-rector Universitatea de Vest Timişoara: "Practicianul în insolvenţă ar trebui să verifice rangul creanţei, nu şi valoarea acesteia"

Judecătorul sindic ar trebui să arate în motivarea deschiderii insolvenţei care este suma pentru care a fost declanşată procedura respectivă, susţine Florin Moţiu, pro-rector Universitatea de Vest Timişoara.

Domnia sa a spus că în practică au existat situaţii în care debitorul a încercat să plătească o sumă pentru ca să nu fie deschisă procedura insolvenţei din cauza nerespectării valorii prag pentru deschiderea ei, dar judecătorii au refuzat luarea în calcul a acestei plăţi şi au luat în considerare valoarea prag din momentul formulării cererii de către creditorul-declanşator.

"Consider că din comoditate judecătorii sindici preferă să nu arate în motivare sau dispozitiv care este suma pentru care este deschisă insolvenţa la cererea creditorului. Ar trebui să arate acest lucru pentru că lichiditatea creanţei presupune valoarea acestuia şi nu ştim dacă administratorul judiciar va mai putea verifica situaţia respectivă, care a fost verificată de judecătorul sindic, conform art. 105 din legea insolvenţei. Dacă administratorul judiciar ar verifica, am ajunge în situaţia penibilă ca practicianul în insolvenţă să îl verifice pe judecătorul sindic. Practicianul ar trebui să verifice doar ce nu a verificat judecătorul şi mai precis rangul creanţei, pentru că pe magistrat la deschiderea insolvenţei nu îl interesează ce tip de creanţă este", a precizat Florin Moţiu.

Prorectorul Universităţii de Vest Timişoara a precizat că în privinţa valorii creanţelor bugetare au fost timpul discuţii, dar în opinia sa verificarea creantelor fiscale ar trebui făcută în procedura insolvenţei.

"Aşa cum sunt verificate toate creanţele, aşa aş face şi cu creanţele fiscale şi nu ar mai fi două proceduri, una rapidă şi alta lentă, privind creanţele fiscale care ţine mai mulţi ani prin durata contestărilor. Astfel judecătorul sindic nu ar mai aştepta soluţiile din alte dosare, iar solutia lui ar rămâne definitivă. În privinţa creanţelor bugetare sunt două decizii referitoare la verificarea lor de practicienii în insolvenţă. Într-una se spune că acesta nu le poate verifica, dar în alta se spune că le poate verifica doar pe cele trecute într-un titlu executoriu. În privinţa creanţelor înscrise provizoriu, putem constata că ANAF are toate drepturile în procedura insolvenţei, mai puţin dreptul de a încasa creanţa, conform modificărilor făcute anul trecut. Nu ştiu dacă este cea mai bună soluţie. Eu opinez pentru soluţionare în dosarele de insolvenţă. Legiuitorul nu spune nimic despre creanţele fiscale contestate şi pentru care titlul de creanţă a fost suspendat, dar ar rezulta din legea 113 că şi acelea s-ar înscrie provizoriu. Consider că respectiva creanţă ar trebui înscrisă sub condiţie suspensivă", a spus Florin Moţiu.

El s-a referit şi la situaţia impozitelor locale datorate pentru bunurile vândute după deschiderea procedurii de insolvenţă şi a menţionat o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu lămureşte pe deplin această chestiule.

"ÎCCJ a motivat că legiuitorul fiscal din 2007 a înţeles să înlăture prioritatea plăţii impozitelor locale şi să nu mai asigure o prioritate pentru acest tip de creanţe. Eu cred că intenţia legiuitorului a fost la momentul respectiv deblocarea posibilităţii înstrăinării acestor bunuri şi nu pierderea priorităţii încasării impozitelor respective", a spus Florin Moţiu, care a menţionat că, deocamdată, nu se face niciun control din partea practicienilor în insolvenţă pe această situaţie.

---

Actualizare - Lucian Săuleanu, prof.univ., Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova: "În recuperarea creanţelor fiscale, ANAF inversează un pic logica managementului societăţii şi priorităţile administratorului"

În procedura de insolvenţă se constată în ultimii ani că ANAF a inversat logica managementului unei societăţi atunci când a solicitat atragerea răspunderii în solidar a administratorului pentru neplata creanţelor fiscale ale companiei, afirmă prof.univ. Lucian Săuleanu, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova.

"Din perspectiva pierderii fiscale, ea se regăseşte în articolul 31 din Codul Fiscal, ia o societate care înregistrează o astfel de pierdere nu datorează impozit pe profit. În practică ea e întâlnită atunci când se măreşte baza de impozitate din cauza stocurilor constatate lipsă, dar care au fost valorificate fără documente, sau a neplăţii impozitelor pe anumite sume pe considerentul eronat că acestea nu ar fi fost impozabile la o anumită dată. Organul fiscal, în momentul declarării insolvabilităţii şi emiterii deciziei pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului nu are în vedere managementul şi backgroundul pe care le-a avut administratorul. (...) În practică insolvabilitatea a fost declarată indiferent dacă societatea se află sau nu în insolvenţă. În ultimii ani, organele fiscale constată insolvabilitatea ceea ce arată că societatea a fost pe pierdere şi susţin că au fost făcute plăţi către furnizori fără achitarea datoriei fiscale. Fiscul inversează un pic logica managementului societăţii şi priorităţile administratorului acesteia. Pentru a argument natura oarecum ilicită, se invocă dispoziţiile legii 31/1990 referitoare la răspunderea solidară a administratorilor faţă de datoriile societăţii. Numai că instanţele se lămuresc. ÎCCJ a decis anul trecut că nu reprezintă rea-credinţă neplata impozitelor, dacă debitorul a efectuat o plată chirografară sau către un alt creditor. Înalta Curte arată că nu este suficient ca Fiscul să declare insolvenţa, dacă debitorul a făcut o plată către alt creditor în loc să plătească zilnic la Fisc. În aceste condiţii de ce impune ANAF prioritatea achitării obligaţiilor fiscale?", a spus Lucian Săuleanu.

---

Actualizare - Iulia Golgojan, avocat la Piperea & Asociaţii: "Desemnarea administratorului special, de către acţionarul majoritar, societate aflată la rândul ei în insolvenţă, a dus la soluţii contradictorii în instanţe"

În practica judiciară au apărut soluţii diferite cu privire la desemnarea administratorului special al unei societăţi aflate în insolvenţă, de către acţionarul majoritar - o societate aflată la rândul ei în insolvenţă, situaţie care ar trebui reglementată fie prin modificare legislativă, fie prin intermediul recursului în interesul legii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată Iulia Golgojan, avocat la Piperea & Asociaţii.

În speţă, domnia sa a arătat că magistraţii Curţii de Apel Ploieşti şi cei ai Curţii de Apel Bucureşti, în doua cauze similare, au avut probleme în definirea ca activitate curentă sau ocazională a acţiunilor făcute pentru desemnarea administratorului special al unei societăţi de către acţionarul majoritar - societate aflată şi ea în insolvenţă.

În speţă, Curtea de Apel Ploieşti a decis că participarea şi votul în Adunarea Generală a Acţionarilor reprezintă o activitate curentă şi că, astfel, toate activităţile făcute de administratorul acţionarului majoritar aflat în insolvenţă pentru desemnarea respectivului administrator special sunt activităţi curente pentru care e nevoie de avizul prealabil al administratorului judiciar şi nu de aprobarea creditorilor. În schimb, Curtea de Apel Bucureşti, prin raportare la art.87 din legea 85/2014 a decis că trebuie să existe un mandat şi o aprobare din partea comitetului creditorilor, iar administratorul judiciar trebuie să avizeze/autorizeze mandatul, ceea ce înseamnă că activitatea respectivă nu mai este considerată drept una curentă.

"Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti susţin că activităţile curente sunt definite în lege, actul normativ conţinând şi elementele care prezumă care alte activităţi pot fi curente. Ei au arătat că deţinerea participaţiilor nu este o activitate de comerţ, de industrie, deci nu ar fi o activitate curentă. Această decizie ar avea implicaţii cu privire la secretul votului din AGA privind desemnarea administratorului special şi de aceea ar fi necesară o clarificare legislativă sau un recurs în interesul legii pentru a unifica practica instanţelor", a spus Iulia Golgojan.

Un alt aspect întâlnit în practica judiciară, se referă la transmiterea cheltuielilor aferente publicării în Monitorul Oficial a convocatorului pentru şedinţa privind desemnarea unui administrator special în locul unuia aflat în revocare. Instanţa a decis că respectivele cheltuieli sunt în sarcina acţionarului majoritar aflat în insolvenţă care doreştere schimbarea administratorului special al societăţii aflate în insolvenţă. Pentru că textul de lege nu este foarte clar, el poate duce la probleme în practica insolvenţei sau la tergiversarea anumitor proceduri.

---

Actualizare - Gheorghe Piperea, preşedinte IRDC: "Proiectul propus de Ministerul Justiţiei pentru implementarea directivei 1023/20129 va supraîncărca cu zeci de mii sau sute de mii de dosare rolul instanţelor"

O întreprindere nu este niciodată o simplă maşină de făcut bani a titularului, ci în jurul ei gravitează o sumedenie de persoane şi instituţii care depind în măsură mai mică sau mai mare, unele dintre acestea sunt chiar captive, care depind de supravieţuirea companiei, de sănătatea financiară a acesteia şi de aceea orice reglementare trebuie să introducă proceduri logice, raţionale, bine gândite, susţine Gheorghe Piperea, preşedintele Institutului Român de Drept Comercial.

"Cert este că nu numai salariaţii sunt captivi ai întreprinderii, dar şi clientela poate să fie captivă. O întreprindere cu cât e mai mare, cu cât este mai importantă pentru comunitatea locală, cu atât e mai greu să dispară, să fie lăsată să falimenteze. Pentru că este vorba despre întreprindere, în calitate de debitor al bugetului, de plătitor de taxe şi impozite locale, de client sau furnizor de utilităţi, de furnizor de responsabilitate socială, etc. Ea se extinde de la acţionarul său propriu-zis către acţionarii indirecţi, aşa numiţii stake-holders. Încercarea de a restructura o afacere aflată în dificultate financiară, încercarea de reorganizare judiciară este o acţiune dificilă pentru că este vorba despre toţi stakeholderii şi, de aceea, orice reglementare este cât se poate de legitimă şi nu ar trebui să ne sperie că o procedură de acest fel aduce sacrificii dureroase pentru creditori. (...) Directiva europeană 1023/2019 presupune o procedură de insolvenţă anticipată ce poate să ducă la restructurare, la ştergeri de datorii mai mici sau mai mari sau la decăderea pe ani de zile a unui debitor care ajunge în faliment. Directiva vorbeşte despre o procedură de negociere simplă, onestă, din perspectiva debitorului, prin care notifică creditorii şi le spune că e în situaţie dificilă şi propune ca în 60 de zile să ajungă la un compromis pentru restructurarea activităţii sau reorganizare. Dacă în aceste 60 de zile nu se ajunge la un compromis, debitorul poate cere falimentul care să ducă la închiderea acelui business. Din păcate, actualul proiect de lege privind implementarea directivei este complicat şi pune prea multe probleme în seama instanţelor care sunt deja supraîncărcate cu dosare de insolvenţă. Proiectul iniţiat de Ministerului Justiţiei va aduce în actuala formă alte câteva zeci de mii sau sute de mii de dosare pe rolul instanţelor, ca judecătorii să confirme un acord de negociere, lucru ce ar putea fi înlocuit de notificare şi de deschiderea unui concordat care să fie reconfirmat după şase luni", afirmă Gheorghe Piperea.

Domnia sa a precizat că procedura prevăzută în directiva europeană pentru ştergerea de datorii, poate fi descifrată şi prin prisma unei paralele a actului respectiv cu legea dării în plată din dreptul intern.

"Referitor la legea dării în plată, avem stakeholderi ca persoane fizice. Aceştia sunt membri ai familiei care depind de noi. Dacă ajungem în situaţie delicată din punct de vedere economic, nu doar noi suferim, suferă şi stakeholderii, adică toţi cei care sunt alături de noi sau depind de noi. De aceea, o persoană fizică aflată în supraîndatorare sau care urmează să intre într-o astfel de situaţie sau de faliment poate determina consecinţe sociale asupra stakeholderilor. Societatea ar trebui să sprijine, sub forma unei plase ultime de siguranţă, salvarea de la ruină a persoanei supraîndatorate pentru că nu contează doar ea, ci toţi stakeholderii. Statul ar face o afacere mult mai bună, dacă i-ar permite să redevină stâlp al famieliei, al stakeholderilor săi. Acesta este sensul legii dării în plată, care nu înseamnă a pune creditorul în situaţie dificilă, ci un sprijin pentru acest stâlp al familiei ce nu mai poate să îşi plătească datoriile şi care poate ajunge în situaţie de insolvabilitate, ceea ce înseamnă un risc de neîncasare a creanţei, dacă este evacuat din casă", a arătat Gheorghe Piperea.

Preşedintele IRDC a menţionat că primul pas al legii dării în plată îl reprezintă notificarea băncii de către debitorul care nu îşi mai poate plăti datoria pentru ca împreună să găsească o soluţie de asigurare a utilităţii sociale a contractului încheiat între cele două părţi.

"Dacă această încercare de negociere reuşeşte, ambele părţi câştigă: banca are în continuare un debitor sustenabil, rezilient. Dacă nu se întâmplă o finalizare a negocierii, se merge în pasul doi, la instanţă, ce va reduce, în locul creditorului, povara datoriei pentru ca ea să poată fi plătită şi doar în extremis casa e lăsată în proprietatea băncii în schimbul ştergerii datoriilor. Banca îşi ia valoarea imobilului garantată, iar debitorul îşi reia libertatea, de pe poziţia aceasta urmând să fie mai atent la datoriile viitoare sau să redevină un client al băncii", a punctat Gheorghe Piperea.

---

Actualizare - Sergiu Golub, pro-decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş - Bolyai, Cluj-Napoca: "Deocamdată, în cazul unor profesii liberale, insolvenţa se întâmplă deja prin uşa din spate sau prin alte metode"

Deocamdata insolvenţa nu este un fenomen îngrijorător la nivelul celor mai multe profesii liberale, susţine Sergiu Golub, pro-decanul Facultăţii de Drept al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

"Profesiile liberale nu cer deocamdată definirea unor proceduri de insolvenţă în ceea ce le priveşte, dar directiva europeană trebuie implementată. Şansele sunt foarte mari ca profesiile liberale să nu vadă în acest deceniu proceduri de insolvenţă. Oricum, în afară de profesiile liberale de sorginte juridică şi câteva altele, în linii mari sunt profesii care se servesc de haina juridică a întreprinderii comerciale mercantile, a societăţii comerciale. O multitudine de profesii liberale pot îmbrăca forma unei SRL sau a unei SA. De exemplu, dacă am un cabinet medical pe SRL, acesta va intra în insolvenţă prin forma SRL. Deocamdată, în cazul unor profesii liberale, insolvenţa se întâmplă deja prin uşa din spate sau prin alte metode", a spus Sergiu Golub.

Domnia sa a precizat că în cadrul grupului de lucru privind implementarea directivei 1023/2019, s-au stabilit două modificări ale articolului 3 din proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei.

"Articolul 3 din actuala lege, într-un mod uşor inexplicabil sau nu foarte inspirat, exclude în mod discriminatoriu pe cei care exercită profesii liberale. Aliniatul 1 în versiunea iniţială a proiectului de lege urma să elimine această dispoziţie. După dezbaterea cu forurile profesionale, am dat curs invitaţiei directivei care lasă la latitudinea statelor membre soluţia în cazul prevenirii şi insolvenţei cu privire la aceste entităţi. Legiuitorul european îşi imaginează posibilitatea ca un eşec pe tărâmul organizării sau structurii să producă efecte şi în privinţa statutului profesional. După aceste dezbateri, am decis să mai adăugăm o propoziţie la articolul 3, aliniat 1, dincolo de eliminarea paragrafului iniţial, şi anume: în cazul profesiilor liberale, procedurile vizează întreprinderile şi nu statutul profesional", a arătat Sergiu Golub.

---

Actualizare - Radu Bufan, prof.univ., Facultatea de Drept a Universităţii de Vest Timişoara: "Posibilitatea negocierii accesoriilor creanţelor bugetare trebuie reglementată strict prin lege"

Procedurile de insolvenţă aflate în derulare pe legea 85 nu permit în acest moment ca funcţionarii ANAF să poată aproba o reducere a creanţei fiscale, reducere care în schimb este posibilă la restructurarea prevăzută pe OG 6/2019, arată prof.univ. Radu Bufan, din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest Timişoara.

"În câte proceduri de insolvenţă aţi văzut că ANAF e de acord cu un haircut pentru creanţa fiscală? Eu am văzut doar una. De ce organul fiscal nu a fost de acord sau nu şi-a luat răspunderea privind reducerea creanţei bugetare? Singurul răspuns este de teamă, pentru că România este o ţară a suspiciunilor, a bănuielilor, a prezumpţiilor de vinovăţie, deşi decizia respectivă trebuie confirmată de instanţă, care poate fi de acord sau nu. (...)Trebuie o schimbare legislativă, pentru că pe directiva 1023/2019, dacă nu există acoperire în instanţă, nu se va putea negocia. Trebuie modificat actualul proiect de lege şi spus că Inspecţia Fiscală sau ANAF are dreptul să negocieze accesoriile. Aş merge la contribuabil care are probleme şi aş negocia accesoriile", a spus Radu Bufan.

El a precizat că, dacă în procedura pe OG 6/2019, de restructurare, statul face sacrificii prin scutirea companiilor de întregul volum al accesoriilor şi reducerea cu până la 50% a debitului principal, este nevoie ca, după perioada de dificultate, firmele care înregistrează un anumit profit să mărească procentul din creanţa principală pe care o avea iniţial de achitat la bugetul de stat.

"La OG 6/2019 singurul care face sacrificii este statul. Negocierea e pe şapte ani. Ce se întâmplă dacă planul merge mai bine? Mi se pare normal să măresc procentul pe care trebuie să îl dau statului. Adică în loc de 55% aprobat, pot să dau 60% sau 65% şi să îi spun statului, care a făcut sacrificii, acest lucru. Este o chestie de bun-simţ. Când un partener de al tău face sacrificii, cand lucrurile merg bine trebuie să mergi la acelaşi partener", a spus Radu Bufan, care mai consideră ajutoarele de stat nu vor funcţiona după implementarea directivei europene 1023/2019.

---

Actualizare - Gheorghe Ialomiţianu, preşedinte al Uniunii Profesiilor Liberale: "Dacă nu vin ajutoare de la bugetul de stat, multe firme vor intra în faliment"

Actuala situaţie grea în care se află companiile din ţara noastră a fost cauzată de stat care s-a ocupat ca un creditor în cazurile de insolvenţă şi care nu a sprijinit mediul de afaceri, susţine Gheorghe Ialomiţianu, preşedinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România, fost ministru al finanţelor publice.

"România a fost printre singurele state care au ajutat foarte puţin mediul de afaceri. Dar ce posibilităţi a avut România să ajute mediul de afaceri? Parcă a fost copiat la indigo: compari 2008 cu 2019. România nu era pregătită din punct de vedere financiar pentru a ajuta companiile în perioadă de criză. (..) Din păcate s-a mers mai mult pe împrumuturi, pe garanţii, în condiţiile în care 80% din IMM-uri sunt nebancabile. Trebuia să se negocieze cu Comisia Europeană sprijinul pentru mediul de afaceri: ajutoare de stat, dar nu garanţii, împrumuturi, pentru că multe firme sunt decapitalizate. PNRR e construit la fel: împrumuturi şi granturi. IMM-urile primesc împrumuturi şi merg la BERD să depună documentaţia, când putea să verifice acest lucru FNGCIMM. Multe firme vor avea probleme în perioada următoare. Un exemplu este HoReCa, unde ajutoarele au venit prea târziu. Ele trebuiau alocate în 2020, de la bugetul de