Marian Vanghelie, candidatul PDS la Primăria sectorului 5, propune ca prioritate, în viitorul său mandat, construcţia unui cartier de 85.000 de locuinţe, un ''veritabil oraş în oraş''.
"În următoare perioadă am în vedere două tipuri de proiecte: unele administrative şi altele politice. Pe lista celor administrative se găseşte construcţia unui veritabil oraş în oraş, un cartier de 85.000 de locuinţe grupate pe trei paliere: locuinţe sociale pentru cei cu venituri mici, locuinţe cu regim special pentru tinerii căsătoriţi şi încă o grupă care va fi rezervată celor care au venituri şi vor dori să cumpere aceste locuinţe", a scris Marian Vanghelie, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a precizat că este important să continue izolarea termică a tuturor blocurilor din sector, oferind şi un motiv pentru care nu a fîăcut-o până în prezent.
"Proiectele au fost blocate prin intervenţia brutală a instituţiilor de forţă ale statului care au băgat spaima în funcţionari şi nimeni nu a mai semnat niciun act. Voi continua proiectul meu de suflet: învăţământ de calitate, sectorul 5 fiind un punct de reper pe zona asta, la nivelul Bucureştiului. Am în vedere reabilitarea unora dintre şcolile afectate şi dotarea celorlalte, în aşa fel încât să ştie toată lumea că în sectorul 5 învăţământul e la nivel european", a motivat Marian Vanghelie.
El a mai scris că nu îi uită nici pe pensionari şi pe cei cu venituri mici, care "în mod nepermis au fost neglijaţi în ultimul an".
"Programul de ajutoare sociale va fi reluat din 10 iunie, pentru că nici DNA-ul şi nici alţi contracandidaţi hazlii de-ai mei nu mă pot de dezvăţa să-i ajut pe cei care nu au din ce să-şi cumpere o pâine. Pentru mine, solidaritatea nu e un slogan. Eu aşa sunt construit şi nici nu mai am chef să mă schimb la vârsta mea", a mai scris Vanghelie.
Primarul suspendat al sectorului 5 este judecat pentru fapte de corupţie.