Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, critică dur într-o postare pe pagina oficială de Facebook curentul politic suveranist, aşa cum se manifestă el în ţara noastră.
Potrivit lui Bănescu: "Suveranismul sfidător şi în treabă aflător insultă obraznic inteligenţa politică adecvată la o Europă trecută demult din secolul naţionalismului necesar în cel al patriotismului luminat şi al comunitarismului social-economic reciproc avantajos pentru statele europene, adică pentru cetăţenii lor. Ridicolele şi toxicele pusee ideologice ale neomarxismului cultural şi lgbtq-ismului nuclear, invocate de puriştii separatişti & suveranişti, sunt excepţia imorală şi veşnic minoritară, nu regula morală a Europei. Suveranismul trădează nu doar interesele economice şi militare majore ale unei ţări infestate de populism, ci şi viclenia aliată cu ignoranţa susţinătorilor săi amorali care încalecă arivist valul nemulţumirilor provocate, la rândul lor, de profitori politici şi corupţi. Suveranismul românesc fluturat tricolor e doar masca sub care se ascund acum: - putinismul antieuropean (prizat de lichelele prospere sub ceauşism), - ortodoxismul bădăran (hrănit cu ură confesională şi filetism), - păpuşarii sistemului obscur, moştenit din regim în regim, care travestesc varii "servicii" în "serviciul patriei". "Servim patria!" era, cândva, strigătul fals (contextual) care se auzea din când în când în cazărmile comunismului. Suveranismul lipsit de raţiune, inclusiv de "raţiunea existenţei statului" (raison d'État), e fratele autarhismului depresiv (izolaţionism economic) care sfârşeşte în sinucidere colectivă. Aceste strâmbe creaturi politice vor "salva" România de pe drumul, în sfârşit drept, pe care s-a angajat? Istoria şi creşterea organică a României după 1 Decembrie 1918 au fost până acum (cu excepţia parantezei comunist-suveraniste) natural pro-occidentale, întrucât civilizaţia fondată pe cultură creştină veritabilă a fost pentru raţiune mereu preferabilă barbariei jefuitoare şi socialismului criminal. La mulţi ani, României, românilor care o compun şi o slujesc discret patriotic, adică real!".
1. Biserica
(mesaj trimis de Anonim în data de 01.12.2024, 14:19)
Biserica tre sa descurajeze militareala si să incurajeze pacea si iubirea.
Câinii turbați ai vestului arestati si băgați in zeghe
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.12.2024, 14:27)
Gandire sovietica 100%.