Vasile Blaga, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 29 septembrie 2016

Vasile Blaga, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Politicianul a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL

---------

Actualizare 14:05 Vasile Blaga: "O să mă implic ca simplu membru"

Vasile Blaga, fostul copreşedinte al PNL, a afirmat astăzi că se va implica în continuare în parcursul partidului din poziţia de simplu membru.

"Nu pot să discut astfel de soluţii (un nou copreşedinte din partea PDL sau un preşedinte unic, n.r.), soluţiile le va da partidul şi într-un timp foarte scurt. Am şi eu responsabilităţi pentru partid şi o să mă implic mult în parcursul partidului din poziţia de simplu membru de partid. Asta înseamnă că o să ţin colegii aproape şi partidul o să rămână puternic şi unit", a declarat Vasile Blaga, la sediul PNL.

În ceea ce priveşte numirea unui copreşedinte sau alegerea unui preşedinte unic, Blaga a spus că partidul trebuie să ia cea mai bună soluţie. "Partidul să ia cele mai bune soluţii.(...) Nu este proprietatea mea partidul, eu sunt doar membru simplu", a precizat Vasile Blaga.

(S.A.)

-----------

Actualizare RomaniaCurata.ro: Hăhăianu a fost de acord să finanţeze PDL

Horia Hăhăianu ar fi fost dispus să contribuie, indirect, la finanţarea PDL cu bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică unor diverse societăţi indicate, scrie site-ul RomaniaCurata.ro.

Procurorii susţin că Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga au convenit să îl numească la şefia Transelectrica pe Horia Hăhăianu, prin intermediul ministrului Economiei e la acea vreme, Ion Ariton, mai scrie site-ul citat.

Potrivit DNA, în perioada 2011 - 2012, Gheorghe Ştefan i-ar fi garantat lui Horia Hăhăianu că va fi menţinut în funcţia de conducere la Transelectrica dacă vor fi atribuite Romsys, companie reprezentată de Horaţiu Bruno Berdilă, contracte de achiziţii servicii şi produse IT.

(S.A.)

-----------

Procurorii DNA au dispus, ieri, urmărirea penală faţă de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare, pentru trafic de influenţă, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Gheorghe Ştefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă.

În dosar, sunt urmăriţi penal Gheorghe Ştefan, la data faptelor vicepreşedinte al unui partid aflat la guvernare şi primar al municipiului Piatra Neamţ, pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, şi Horaţiu Bruno Berdilă, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii susţin că, în 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere - secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan-, în sensul obţinerii de bani pentru partid.

DNA precizează: "Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică unor firme dispuse să «cotizeze» pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ştefan şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană".

Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga şi a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică unor diverse societăţi indicate.

Procurorii susţin: "În perioada 2011 - 2012, Gheorghe Ştefan l-a informat pe Vasile Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei (Florin Muntean de la Transgaz, potrivit RomaniaCurata.ro, n.r.), se urmărea obţinerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională, prin licitaţii trucate, cu firma suspectului Berdilă (Romsys, potrivit RomaniaCurata.ro, n.r.), acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor".

Astfel, menţionează DNA, în perioada 2011 - 2012, Gheorghe Ştefan i-a garantat persoanei numite prin influenţa sa că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de Berdilă o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT.

DNA mai arată: "În paralel, Ştefan i-a promis lui Berdilă că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câştige licitaţiile publice organizate, iar, în schimb, a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru formaţiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Vasile Blaga, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Gheorghe Ştefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare".

Vasile Blaga a anunţat ieri că demisionează din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare: "În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi (n.r. ieri), îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acţiona în consecinţă şi îmi depun demisia din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an".

Elena Udrea: "Soluţia nu este să cercetăm finanţarea campaniilor"

Soluţia pentru problema finanţării campaniilor electorale nu este cercetarea de către procurori, ci să existe reglementări la nivel legislativ, a declarat, ieri, Elena Udrea, la ieşirea de la DNA Ploieşti, unde a fost audiată în dosarul lui Vasile Blaga.

"Toate partidele se finanţează la fel. (...) Cred că soluţia nu este să cercetăm pe unul sau pe altul cum s-a finanţat o campanie electorală, ci să o reglementăm la nivelul legislativ, ca lucrurile să nu se mai întâmple", a declarat Udrea răspunzând unor întrebări.

În context, aceasta a arătat că finanţarea partidelor a căpătat un caracter ilegal din cauza faptului că se impunea o sumă limitată de cheltuit.

"Finanţările partidelor au devenit ilegale în parte pentru că aveai o sumă limitată pe care aveai voie să o cheltuieşti şi atunci pentru a nu depăşi acea sumă fiecare partid făcea şi plăţi neînregistrate. De aici a venit toată ilegalitatea finanţării partidelor", a explicat Udrea, potrivit Agerpres.

Întrebată dacă de o parte din aceşti bani puteau beneficia anumite persoane în scop propriu, Elena Udrea a spus că "teoretic oricine în campanie care încasa sume neînregistrate putea să le ducă şi acasă". Elena Udrea a precizat că a dat în faţa procurorilor DNA Ploieşti o declaraţie în calitate de martor, în dosarul lui Vasile Blaga.

PNL: "Blaga nu va mai candida la parlamentare"

PNL a anunţat că Vasile Blaga nu va mai candida la alegerile parlamentare şi că în zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului pentru a stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei copreşedintelui liberalilor.

Potrivit unui comunicat, Vasile Blaga l-a informat pe preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, că nu îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de parlamentar.

De asemenea, liberalii au apreciat că decizia lui Vasile Blaga de a renunţa la funcţia de copreşedinte PNL demonstrează că "a pus mai presus de propria carieră politică principiile de integritate asumate de partid".

Gorghiu: "Regret situaţia lui Blaga"

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi-a exprimat regretul pentru situaţia "deloc confortabilă" în care se află Vasile Blaga şi a arătat că, prin demisia acestuia, PNL pierde un "stâlp al construcţiei sale".

"Regret situaţia deloc confortabilă în care se află colegul şi prietenul nostru, domnul copreşedinte Vasile Blaga, şi am totală încredere în prezumţia de nevinovăţie", afirmă Gorghiu într-un comunicat.

Ea a precizat că, aşa cum a procedat în toate situaţiile, nu va face niciun comentariu pe fond despre dosare şi anchete, deoarece nu aceasta este menirea unui om politic şi a unui lider de partid.

"În privinţa implicaţiilor politice, Partidul Naţional Liberal pierde un stâlp al construcţiei sale, în urma acestei demisii. În acelaşi timp, demisia copreşedintelui PNL este un exemplu de onoare şi consecvenţă, care arată, încă o dată, diferenţa majoră dintre partidul nostru şi toţi ceilalţi. Diferenţa este că, deşi prezumţia de nevinovăţie este aceeaşi pentru toată lumea, doar câţiva au demnitate şi respect faţă de partidele pe care le reprezintă şi faţă de electorat", susţine Gorghiu.

Ea a mai afirmat că PNL demonstrează, încă o dată, că reforma nu este doar un discurs, ci şi un mod de a face politică, de la ultimul înscris în partid până la liderii acestuia.

"Vom merge în continuare pe acest drum, din dorinţa de a reprezenta o alternativă morală şi de bună credinţă, în faţa unor politicieni care sunt gata să-şi sacrifice şi ţara, pentru a fugi de responsabilităţile legale", adaugă liderul PNL.

Alina Gorghiu a subliniat că, în perioada următoare, PNL va lua toate deciziile necesare, în urma acestui eveniment "nedorit, prin consultare şi cu încredere în forţa fiecărui membru al partidului".

"Partidul Naţional Liberal reprezintă o singură entitate, care nu îşi mai împarte demult membrii în funcţie de fosta apartenenţă politică. Este un mare merit al copreşedintelui PNL, alături de care am străbătut, în ultimii doi ani, de câteva ori, fiecare organizaţie din ţară a partidului, pentru a transmite mesajul nostru comun de unitate şi reformă", a mai precizat ea, adăugând că PNL are datoria să câştige alegerile parlamentare: "Toate eforturile şi gândurile noastre trebuie să se îndrepte acum spre alegerile din decembrie. PNL este, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de prim-ministrul Dacian Cioloş, o forţă care îşi doreşte schimbarea în bine şi până la capăt a României. Avem datoria să câştigăm aceste alegeri, nu doar pentru că este un obiectiv normal de partid, ci, în primul rând, pentru a nu lăsa România pe mâna unui cartel politic, care urmăreşte doar obiective revanşarde şi retrograde".

Dragnea: "Demisia lui Blaga nu schimbă cu nimic situaţia PNL"

Demisia lui Vasile Blaga de la şefia liberalilor nu schimbă cu nimic situaţia PNL, consideră preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"Este acelaşi partid care a făcut mult rău României şi mă refer în special la fostul PDL", a postat Dragnea pe Facebook.

Vochiţoiu (PMP): "PNL va pierde cel puţin 5% din voturi după demisia lui Vasile Blaga"

Partidul Naţional Liberal (PNL) va pierde "cel puţin 5%" din voturile în alegerile parlamentare după demisia lui Vasile Blaga din funcţia de copreşedinte al partidului şi coordonator al campaniei electorale a PNL, a declarat, ieri, preşedintele filialei judeţene PMP Hunedoara, senatorul Haralambie Vochiţoiu.

"Demisia domnului Blaga este în conformitate cu codul deontologic pe care l-a impus partidului său. Eu cred că un om beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, conform Constituiţiei, dar dacă el şi-a impus codul acela, trebuie să-l respecte. PNL va pierde clar cel puţin 5% doar prin faptul că el e artizanul tuturor campaniilor (partidului, n.r.) de până acum", a spus senatorul Voichiţoiu.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Fara inculparea lui Blaga pentru macar un cap de acuzare lupta impotriva coruptiei parea falsa. Un cap de acuzare este totusi putin in ochii celor care au trait perioada PDL-ista. Un PNL cu Predoiu, Blaga si toata sleahta PDL-ista nu poate produce un mesaj anticoruptie credibil.

    1. Astept un cap chel de acuzare la Gorghiu.

      Macar asta a avut demnitate si pleaca din partid pe cand celalalt conducator de mare partid(Dragnea) condamnat penal definitiv ramane in functii si ne da noua lectii despre morala.

      Toti ar trebui sa plece in momentul cand este acuzat si sa-si dovedeasca nevinovatia in instanta. 

      Condamnarea pentru referendum este o rusine la care a fost supusa justitia, inculparea pentru finantarea ilegala a unei campanii , o mica reparatie. Sa nu uitam ca Nastase+Jianu au facut puscarie iar Basescu+Blaga (cu fapte asemanatoare) dau lectii de cinste. Mai e mult pana sa fie tratament egal. Apoi sa nu uitam pe cei care au stat de sase ca lucrurile sa se poata intampla: preacucernica Macovei de Bruxelles cu campanii conduse de Blaga, domnul Morar cu privirea in cealalta parte, domnii Adamescu, Paunescu, Burci si ceilalti de la compania de aruncat praf in ochi si fixat batista pe tambal, domnul Baconschi organizatorul de vot automat. Mi s-ar toci degetele sa ii amintesc pe toti. Important este ca se pare ca in sfarsit clasa politica se primeneste si pe deapta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb