Vertiv colaborează cu Green Mountain pentru sustenabilitatea centrelor de date

A.P.
Miscellanea / 30 martie 2021

Vertiv colaborează cu Green Mountain pentru sustenabilitatea centrelor de date

Vertiv (NYSE: VRT), furnizor de infrastructură digitală critică şi soluţii de continuitate, şi furnizorul de colocaţie norvegian Green Mountain au implementat tehnologii de ultimă generaţie pentru a spori în continuare eficienţa şi sustenabilitatea centrului de date, potrivit unui comunicat al Vertiv.

Situat într-o fostă locaţie a NATO, ce a fost sculptată într-un munte, centrul de date DC1-Stavanger funcţionează cu hidroenergie 100% regenerabilă şi este răcit cu apă provenită din fiord, ceea ce îi asigură o temperatură constantă de 8°C pe tot parcursul anului. Locaţia unică oferă un avantaj imens în exploatarea surselor de energie regenerabile şi minimizarea utilizării echipamentelor de răcire pentru operaţiuni cu emisii de CO2 aproape de zero. Cu toate acestea, la fel ca toate centrele de date, pentru a menţine un timp de funcţionare optim, necesită surse de alimentare neîntreruptibilă (UPS) şi sisteme de management termic.

"Sustenabilitatea se regăseşte în tot ceea ce facem şi este un aspect pe care îl avem în vedere ori de câte ori construim noi centre de colocaţie cu noi caracteristici," a spus Alexander de Flon Rønning, design and product manager la Green Mountain. "Toţi clienţii pot vedea de unde ne obţinem energia. Este un diferenţiator cheie pentru noi."

Giordano Albertazzi, preşedintele Vertiv pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), a declarat: "Pactul pentru Neutralitatea Climatică a Centrelor de Date, semnat de principalii operatori europeni de cloud şi centre de date, reprezintă cel mai recent angajament al industriei centrelor de date de a-şi reduce amprenta asupra mediului. O tranziţie eficientă către un viitor digital şi sustenabil presupune atât dezvoltarea unor noi locaţii de ultimă generaţie pentru centrele de date, cât şi actualizarea celor existente, astfel încât să poată fi utilizate cele mai noi şi mai eficiente tehnologii. Vertiv este mândru că poate sprijini acest efort."

Green Mountain a ales unităţile perimetrale de înaltă eficienţă pentru răcirea apei, Vertiv Liebert PCW, la o capacitate totală de răcire instalată de 5 MW. Liebert PCW oferă standarde ridicate de eficienţă datorită combinaţiei dintre cele mai noi tehnologii şi un design intern care optimizează aerodinamica tuturor componentelor interne.

Vertiv a fost, de asemenea, ales ca furnizor de sisteme UPS pentru un alt proiect, ce se desfăşoară în paralel, oferind mai multe sisteme UPS Liebert EXL S1, cu baterii de rezervă litiu-ion, o alternativă cu o durată de funcţionare mai mare faţă de sistemele tradiţionale de baterii VRLA.

"Gestionarea proiectului pe perioada Covid-19 a fost dificilă", a adăugat de Flon Rønning. "Eram îngrijoraţi de faptul că toate fabricile şi livrările se vor închide. Din fericire, Vertiv a intensificat activitatea şi a ajutat, printre altele, prin urmărirea transporturilor şi asigurarea că echipamentul va fi livrat fără probleme, în ciuda frontierelor închise şi a provocărilor logistice. Dacă Vertiv nu s-ar fi implecat în procesul de livrare, nu am fi putut finaliza proiectul la timp."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb