Poliţia britanică a anunţat vineri dimineaţă că a detonat un "pachet suspect" în apropierea Ambasadei Statelor Unite din centrul Londrei, relatează AFP şi Reuters.
"Putem confirma că 'bubuitura puternică' auzită în zonă cu puţin timp înainte a fost o explozie controlată efectuată de ofiţerii noştri", a transmis poliţia londoneză pe reţeaua X, precizând că o anchetă este în desfăşurare, potrivit Reuters.
Mai devreme, poliţia a anunţat că a fost avertizată în legătură cu "un incident care a avut loc în apropierea Ambasadei SUA", situată în cartierul Nine Elms de pe malul sudic al Tamisei.
"Un cordon de securitate a fost instituit în zonă ca măsură de precauţie, în timp ce ofiţerii fac verificări în legătură cu un pachet suspect", a mai spus poliţia.
La rândul său, Ambasada SUA a precizat pe X că "autorităţile locale verifică un pachet suspect în afara" clădirii instituţiei, conform Reuters.
Un alt semn că autorităţile sunt în alertă, aeroportul Gatwick din Londra a anunţat că "o mare parte a terminalului de sud" a fost evacuată.
Este vorba despre "o măsură de precauţie în timp ce investigăm un incident de securitate", a afirmat aeroportul pe X, fără a oferi alte detalii despre natura incidentului.
"Pasagerii nu pot intra pe terminalul de sud (...) Facem totul pentru a rezolva cât mai repede problema", a adăugat sursa citată.