Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ cu 93% în oraşe mici şi suburbii şi 91% în zonele rurale, arată datele publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
În 2013, ponderea gospodăriilor din UE cu acces la internet era cu 9,7 puncte procentuale mai ridicată în oraşe, comparativ cu zonele rurale. În ultimul deceniu, acest decalaj s-a redus, ajungând la 4,4 puncte procentuale în 2023.
Anul trecut, 89% din cetăţenii UE cu vârsta între 16-74 ani care trăiau în oraşe foloseau smartphone-uri sau telefoane mobile pentru acces la internet. Ponderea în oraşe mici şi suburbii era de 86%, iar în zonele rurale de 82%, potrivit Eurostat.
Laptopurile erau folosite mai frecvent pentru a avea acces la internet în oraşele mari (60%) decât în oraşe mici şi suburbii (52%) sau zonele rurale (49%).
Tendinţa este similară cu cea observată în cazul tabletelor, folosite de 33% din locuitorii oraşelor mari, comparativ cu 31% în oraşe mici şi suburbii şi 25% în zonele rurale, conform Eurostat
Diferenţe similare sunt observate în privinţa implicării în activităţile online. Anul trecut, 83% din cetăţenii UE cu vârsta între 16-74 care trăiau în oraşele mari foloseau internetul pentru a trimite şi a primi email-uri, comparativ cu 78% în oraşe mici şi suburbii şi 72% în zonele rurale.
De asemenea, oamenii care locuiesc în oraşe sunt mai predispuşi să folosească internetul pentru a citi ştiri online (70% în oraşe faţă de 59% în zonele rurale) şi pentru servicii bancare (69% în oraşe faţă de 58% în zonele rurale).