• Preşedintele UDMR, Marko Bela a anunţat, ieri, la finalul unor consultări de la Palatul Cotroceni, că Guvernul va recurge la măsuri "dureroase" şi că are două variante: să crească fiscalitatea sau să reducă cheltuielile
Preşedintele Traian Băsescu a avut, ieri dimineaţă, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu liderii coaliţiei guvernamentale, în care s-a discutat despre situaţia economică şi soluţiile în contextul crizei, între care şi cea privind creşterea TVA.
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au participat premierul Emil Boc, liderul UDMR Marko Bela, liderul grupului parlamentarilor independenţi, Gabriel Oprea, precum şi cel al grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, susţin surse oficiale, citate de Mediafax.
Principala temă de discuţie a fost legată de situaţia economică, respectiv soluţiile pentru ieşirea din criză, au precizat aceleaşi surse. Printre variantele analizate a fost şi cea care vizează majorarea TVA.
Marko Bela a subliniat că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni s-au "desenat variantele, alternativele" şi a precizat că Guvernul va trebui să ia "măsuri foarte dure şi dureroase". De asemenea, liderul UDMR a spus că la întâlnirea de la Cotroceni s-a discutat despre negocierile cu FMI.
Întrebat care ar fi măsurile care ar trebui să fie luate, Marko a subliniat că Guvernul are alternative: "Un lucru este clar: avem alternative - ori să creştem fiscalitatea, ori să reducem cheltuielile şi tot ce ţine de cheltuieli. Avem alternative, dar un lucru e cert: va trebui să luăm măsuri foarte dure şi măsuri dureroase. Altfel, nu vom putea ţine echilibrul bugetar".
Marko Bela a menţionat că o decizie în acest va fi luată în perioada imediat următoare, măsurile ce urmează să fie adoptate urmând să fie convenite şi cu delegaţia FMI.
• Marko: "Am căzut de acord. Nu este momentul pentru o remaniere guvernamentală"
În altă ordine de idei, preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că în cadrul coaliţiei de guvernare, părţile au căzut de acord că, acum, nu este momentul unei remanieri guvernamentale.
Marko Bela a declarat: "Am căzut de acord că nu este cazul. În acest moment, nu de remaniere trebuie să ne ocupăm, ci trebuie să avem un guvern stabil".
Potrivit acestuia, mai devreme sau mai târziu va fi nevoie de o remaniere, dar nu în acest moment. În opinia sa, este prematur ca, după patru luni, să se discute despre acest subiect: "Cândva, la toamnă, putem să facem un bilanţ, dar în acest moment nimeni nu a venit cu propunerea şi nimeni nu are intenţia de a iniţia o remaniere".
Amintim că vicepremierul Marko Bela a declarat, miercuri, la Senat, că o remaniere guvernamentală este oricând posibilă pentru că un Guvern trebuie reînnoit periodic, dar a precizat că nu este momentul acum pentru o astfel de schimbare.
• Marko: UDMR nu va sprijini moţiunea de cenzură
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, la Sfântu Gheorghe, că formaţiunea sa nu va sprijini moţiunea de cenzură, întrucât a avut mereu aceeaşi poziţie, de a nu sprijini astfel de iniţiative atunci când se află în Guvern sau într-o coaliţie. Marko Bela a subliniat că, şi în anii anteriori, UDMR a fost foarte consecventă în această privinţă şi, atât timp cât este într-o coaliţie, într-un Guvern, nu sprijină moţiuni de cenzură. Potrivit liderului UDMR, moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă.