Vicepremierul Ungariei: "Dacă alte comunităţi din UE pot avea autonomie teritorială, şi maghiarii din România o pot avea"

Politică / 26 mai 2013

Vicepremierul Ungariei: "Dacă alte comunităţi din UE pot avea autonomie teritorială, şi maghiarii din România o pot avea"

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, preşedinte al Partidului Popular Creştin din Ungaria, a declarat sâmbătă, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, că, dacă alte comunităţi din UE au autonomie teritorială, şi maghiarii din România o pot avea, pentru că "nu sunt mai prejos".

Semjen Zsolt a declarat sâmbătă, la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, că dacă maghiarii vor accepta ideea că există lucruri pe care le pot avea unii în Europa, iar ei nu, atunci sunt consideraţi "cetăţeni de rangul doi" şi îşi merită soarta.

"Un alt element este dreptul la autonomie. În privinţa Ardealului, maghiarii din Ardeal trebuie să se gândească ce cred ei că e mai important ca să se poată păstra şi acest concept va fi susţinut de statul ungar. Este important să conştientizăm în noi şi în majoritate că maghiarii nu au revendicat ceva ce nu e în UE. Dacă alţii pot avea, să se poată şi pentru noi. Dacă alte comunităţi din UE pot avea autonomie teritorială, putem avea şi noi, pentru că nu suntem mai prejos decât altă naţiune. Dacă vom accepta ideea că există lucruri pe care le pot avea unii în Europa şi noi nu, atunci suntem consideraţi cetăţeni de rangul doi, atunci ne merităm soarta. Ceea ce e legitim pentru alţii e legitim şi pentru noi - folosirea limbii materne, simbolurile, dreptul la grădiniţe, la şcoli. (...) Vocaţia noastră este să ne păstrăm valorile, naţiunea maghiară este specială", a afirmat Semjen, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, interesul Ungariei este să aibă relaţii bune cu România, în condiţiile în care cele două state împărtăşesc "aceeaşi soartă istorică".

"Dacă Ungaria şi România cooperează, atunci ne merge bine şi avem succes, dacă avem conflicte, atunci nu ne merge bine niciunuia. Vreau să transmit UDMR că Ungaria contează pe dumneavoastră şi, orice se întâmplă, dumneavoastră veţi putea conta pe Ungaria", a spus Semjen.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Congresul Uniunii de la Miercurea Ciuc, că autonomia este "zălogul menţinerii comunităţii maghiare", iar pentru realizarea acesteia trebuie găsiţi "democraţi români" care să se înţeleagă cu liderii UDMR.

"Vedem posibilitatea dezvoltării comunităţii în autonomie, autonomia este zălogul menţinerii noastre, este importantă elaborarea unor planuri amănunţite şi înaintarea acestora către Parament. Considerăm că ţelurile noastre înseamnă şi dezvoltarea pentru secuime, dar nu putem aştepta miracole şi să ne refugiem în retorici pompoase, ci trebuie să căutăm democraţi români cu care să ne înţelegem. Autonomia nu este îndreptată împotriva românilor şi ţării, nu vrem să ne rupem, ci să decidem noi în mod direct, nu vrem să luăm nimic de la nimeni, nu vrem să înşelăm pe nimeni. Trebuie să demontăm peretele neîncrederii şi să explicăm că ceea ce cerem pentru maghiari nu diferă cu nimic de ce funcţionează în Europa", a spus Kelemen.

El a arătat că autonomia nu trebuie folosită ca o armă de alte formaţiuni politice maghiare, deoarece utilizarea autonomiei unii împotriva altora va duce comunitatea maghiară mai departe de acest ţel.

Cel de-al XI-lea Congres al UDMR a avut loc, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, fiind cel mai mare din istoria Uniunii. La congres au participat, ca invitaţi, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, liderul Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, precum şi politicieni din Ungaria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb