VICEPREŞEDINTĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN: "Europa trebuie să apere democraţia taiwaneză"

G.D.
Internaţional / 19 iulie 2022

"Europa trebuie să apere democraţia taiwaneză"

Europa trebuie să sprijine democraţia taiwaneză, a declarat astăzi eurodeputata Nicola Beer, vicepreşedintă a Parlamentului European, aflată în vizită în Taiwan, ea făcând referire la invadarea Ucrainei de către Rusia şi la reluarea controlului asupra Hong Kong-ului de către China, informează AFP, potrivit Agerpres.

Nicola Beer, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European, a sosit în ceea ce diplomaţia taiwaneză a descris drept ''prima vizită oficială'' a unui deputat european de rangul său.

În cursul vizitei de trei zile la Taipei, ea urmează să se întâlnească cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi cu alte înalte oficialităţi locale.

''A sosit momentul pentru a apăra ferm interesele Taiwanului'', a declarat eurodeputata germană la sosirea la Taipei. Ea a apreciat că insula Taiwan face parte din aceeaşi ''familie a democraţiilor''.

''Nu vom închide ochii la ameninţările Chinei la adresa Taiwanului. Europa a fost în întârziere în cazul Hong Kong-ului, nu vom fi întârziere în cazul Taiwanului'', a subliniat Beer, care s-a referit la dezmembrarea de către Beijing a mişcării prodemocraţie din Hong Kong.

''Nu este loc pentru agresiune chineză în Taiwan. Asistăm la un război în Europa şi nu vrem să asistăm la un război în Asia'', a continuat ea.

Vizita eurodeputatei germane la Taipei riscă să provoace iritarea Chinei, care se opune oricărui contact oficial între Taiwan şi politicieni străini.

Însă Nicola Beer a declarat că a venit în Taiwan în ''calitate oficială'', vizita fiind justificată de ''necesităţi politice''.

Anul trecut, China a condamnat vizita în Taiwan a unei delegaţii a Parlamentului European conduse de eurodeputatul francez Raphael Glucksmann, un critic virulent al Chinei sancţionat de Beijing.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Vicepresedinta parlamentului european se amesteca in treburi care nu o privesc.S-au rezolvat toate problemele din Europa iar acum trebuie sa ne amestecam in treburile chinezilor.

    Vicepresedinta parlamentului european se amesteca in treburi care nu o privesc.S-au rezolvat toate problemele din Europa iar acum trebuie sa ne amestecam in treburile chinezilor.

    Vicepresedinta parlamentului european se amesteca in treburi care nu o privesc.S-au rezolvat toate problemele din Europa iar acum trebuie sa ne amestecam in treburile chinezilor.

    Nu ajunge ca sa scumpit energia, de acum incolo putem sa ne asteptam si la alte scumpiri daca se vor vota alte interdictii ca sa pedepseasca China. Pare ca vor sa desfinteze europa dar populatia Inca nu s-a prins.

    Taiwan este o provincie a Chinei. Oricine care deschide o pagina de internet de la ONU va vedea ca referirea la aceasta insula este asa: Taiwan (China). Da, exact asa, in paranteza China.

     

    ONU nu recunoaste Taiwanul pentru ca Taiwanul nu indeplineste criterii de secesiune. Ei nu sunt o alta minoritate. In anii 60, Taiwan a mers la ONU sa i se recunoasca drepturile succesorale ale Chinei. Taiwanul se crede Republica Chineza in timp ce pe continent China este Republica Populara Chineza. 

     

    Ca sa intelegem situatia insulei Taiwan, este ca si cum, la adapostul Carpatilor care ii izoleaza de Regat, Ardealul s-a declara un stat separat, fiind protejat de o mare baza militara americana. Si, nemultumiti de faptul ca in Regat poporul voteaza mereu PSD, iar ei ardelenii voteaza PNL, ar profita de protectia americana si ar spune: gata, suntem un stat separat si noi suntem mostenitorii de drept ai Romaniei mari de sub coroana regala. 

    Acesta este Taiwanul, un stat care nu revendica drepturi de minoritate, nu acuza incalcari ale drepturilor omului, nu acuza de crime de razboi, genocid..... Taiwanul este o provincie a Chinei care cere un alt partid politic. Asa ceva nu se recunoaste nicaieri pe planeta. Ar fi ca si cum Ardealul ar dori sa se desparta de Romania nu fiindca nu are drepturi, ci fiindca nu ii place culoarea politica. 

    1. Le incurci, rau de tot, China are partid unic, Taiwan-ul are mai multe, poate reusesti sa intelegi diferenta.

      Abia asteapta americanii un conflict China-Taiwan ca doar din asta se hranesc.

    Ce credeati stimabililor? Ca astia din parlamentul european sunt mai putin prosti decat parlamentarii nostri?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb