VICEPREŞEDINTELE PNL BUCUREŞTI: "Îi recomand Gabrielei Firea să îşi aplice propriul program de guvernare locală"

Mina Irina
Politică / 8 septembrie 2016

Vicepreşedintele PNL Bucureşti, Ovidiu Raeţchi, îi recomandă primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, ca în loc să trimită scrisori către premierul Cioloş şi miniştrii guvernului său pentru rezolvarea crizei RADET-ELCEN, mai bine să îşi citească propriul program de guvernare locală şi să aplice propunerile pe care le prezenta în timpul campaniei electorale, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.

"Observ că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, încearcă să paseze cartoful fierbinte al situaţiei complicate RADET-ELCEN la guvernul Cioloş şi trimite scrisori deschise către premier, vicepremier sau miniştrii Energiei şi Finanţelor. Sunt însă convins că soluţia pentru problema sistemului de termoficare nu este o iniţiativă epistolară prin care doamna Gabriela Firea încearcă să se derobeze de responsabilitate şi sfatul meu este să îşi citească propriul program de guvernare locală cu care a câştigat alegerile în urmă cu doar 3 luni. Dacă a uitat care sunt soluţiile sale pentru problema RADET-ELCEN, o să îi reîmprospătez memoria citând propunerile pentru sistemul bucureştean de încălzire prezentate chiar în propriul său program electoral. Astfel, înainte de alegerile locale, Gabriela Firea promitea reorganizarea RADET şi transformarea sa în societate comercială, regândirea eficientă a întregului sistem centralizat de alimentare cu energie termică în baza strategiei de gestionare integrată şi eficientă a energiei, precum şi încurajarea şi sprijinirea amplasării de centrale noi de producţie a energiei termice în cogenerare de înaltă eficienţă, flexibile în funcţionare, cât mai aproape de locul de consum, mai ales în cartierele aflate departe de actualele surse de producţie. Pe atunci, candidatul Gabriela Firea menţiona şi atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru lucrările de modernizare a reţelei şi înlocuirea actualelor conducte îmbătrânite cu conducte noi preizolate şi la dimensiuni adecvate traficului de agent termic", a declarat Ovidiu Raeţchi.

Vicepreşedintele PNL Bucureşti a acuzat-o pe Gabriela Firea de faptul că fuge de răspundere în loc să rezolve cea mai importantă criză cu care se confruntă bucureştenii: cea a sistemului de încălzire.

"De asemenea, după o întâlnire cu sindicaliştii RADET, Gabriela Firea prezenta o altă soluţie. «Strategia energetică pentru Bucureşti care cuprinde şi capitolul termoficare trebuie urgent aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Strategia este gata de şase ani dar a fost ignorată de toţi factorii de decizie. Tot la capitolul urgenţe trebuie să menţionez: fuziunea ELCEN cu RADET», spunea ea. Se pare că după ce a obţinut votul bucureştenilor, pe 5 iunie, Gabriela Firea a uitat toate aceste planuri şi soluţii şi acum face cu totul altceva faţă de ce a declarat: fuge de răspunderea soluţionării celei mai importante crize cu care se confruntă bucureştenii şi care vizează sistemul de încălzire", a afirmat Raeţchi, conform sursei citate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie sa i se trimita programul electoral la biroul Primariei pentru ca a uitat ce a mintit....Rusinea nu se tine cu Firea !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb