Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, ieri, că votul uninominal este o greşeală întrucât favorizează "frondele" în partid şi şi-a exprimat convingerea că în patru ani se va reveni la votul pe liste. "Acest experiment de vot uninominal, din punctul meu de vedere, este total greşit şi văd că din ce în ce mai mulţi analişti politici şi oameni din societatea civilă încep să recunoască acest lucru", a afirmat Ruşanu. Acesta a precizat că alegerile pe sistem uninominal sunt mult mai scumpe decât cele pe listă şi că fiecare candidat va fi obligat să îşi plătească, în colegiul său, campania. Dan Radu Ruşanu a explicat: "Până acum era o listă de candidaţi pe judeţ care contribuiau împreună la susţinerea acestei campanii. Acum, fiecare în colegiul lui va fi obligat să îşi susţină campania. Va conta extraordinar de mult dacă în colegiul respectiv ai mai mulţi sau mai puţini primari, pentru că, indiferent câtă notorietate avem noi la nivel naţional, când mergi la nivel rural, de departe primul om în notorietate este primarul de acolo". Potrivit lui Ruşanu, uninominalul încurajează indisciplina de partid. Liderul PNL a apreciat: "Sunt convins că peste patru ani se va reveni la votul pe listă, pentru că acest vot uninominal este foarte rar în lumea democrată, pentru că acest vot nu întăreşte o disciplină de partid, ci întăreşte o frondă în fiecare partid, pentru că, până acum, de bine de rău, fiind ales pe lista unui partid aveai o anumită responsabilitate şi obligaţie faţă de partidul respectiv".
VICEPREŞEDINTELE PNL, DAN RADU RUŞANU: "În patru ani vom reveni la votul pe liste"
A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 29 august 2008