Victor Negrescu solicită în plenul PE adaptarea finanţărilor europene la nevoile actuale ale statelor membre

F.D.
Politică / 26 iunie 2022

Victor Negrescu solicită în plenul PE adaptarea finanţărilor europene la nevoile actuale ale statelor membre

În această săptămână, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, adaptarea finanţărilor europene la nevoile actuale ale statelor membre, ca urmare a impactului generat de războiul din Ucraina, a crizelor preţurilor la energie şi alimente şi a modificărilor făcute recent la bugetul european, ce vizează sprijinirea statelor ce au preluat un număr semnificativ de refugiaţi, potrivit News.ro.

"Crizele pe care le traversăm în prezent şi volatilitatea mediului economic actual fac ca planurile de redresare şi rezilienţă aprobate anul trecut să nu mai corespundă în totalitate nevoilor noastre de astăzi. Fie că vorbim de zona de agricultură sau de sănătate, educaţie sau energie, de pensii sau beneficii sociale, lista de priorităţi s-a schimbat semnificativ pentru multe dintre statele europene. Este şi cazul României, unde am avut un plan făcut pe repede înainte, cu multe carenţe, alocări de milioane de euro pentru consultanţă şi ţinte care afectează stabilitatea socială a ţării. De aceea, este important ca regulamentul european să permită o flexibilitate mai mare, o optimizare în funcţie de nevoile statelor membre, dar şi o distribuţie echitabilă a fondurilor între domeniile de investiţii şi zonele beneficiare.

Nu în ultimul rând, am militat mereu pentru o alocare semnificativă de fonduri pentru educaţie şi formarea continuă şi am fost autorul amendamentului prin care Parlamentul European solicită minim 10% din fonduri pentru acest domeniu. Mă bucur să constat că majoritatea statelor membre au respectat recomandarea noastră şi că această propunere este preluată şi în acest raport" a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, în intervenţia sa despre planurile de redresare şi rezilienţă, susţinută în plenul legislativului european", a afirmat Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Eurodeputatul PSD în Parlamentul European a contribuit, de altfel, în calitate de raportor alternativ al grupului social-democrat din legislativul european, la procesul ce a dus la modificarea bugetului european astfel încât acesta să includă sume suplimentare pentru statele aflate la frontiera cu Ucraina.

"Am modificat bugetul european pe anul 2022 pentru a ne asigura că există suficienţi bani pentru a face faţă acestor provocări legate de războiul din Ucraina. Fondurile vor acoperi o parte din cheltuielile şi eforturile făcute de statele membre şi vor ajuta la îmbunătăţirea răspunsului european. O atenţie sporită va fi oferită statelor aflate la frontiera cu Ucraina, printre care şi România, pentru a finanţa, spre exemplu, hub-ul umanitar. Nu în ultimul rând, autorităţile locale şi judeţene vor putea beneficia de resurse financiare suplimentare.

Cu toate acestea, ne trebuie un plan concret cu privire la viitoarele nevoi de finanţare şi un sprijin financiar pentru efectele indirecte ale războiului din Ucraina, în mod special asupra statelor din regiune. Aproximativ 40% dintre cetăţenii europeni cred că războiul le-a afectat nivelul de trai şi îşi doresc ca Uniunea Europeană să intervină pentru a menţine preţurile la energie şi la alimente la un nivel acceptabil. Pentru a putea realiza aceste obiective este nevoie de noi resurse europene şi de măsuri urgente" a susţinut eurodeputatul român, Victor Negrescu, în plenul de la Bruxelles.

Europarlamentarul a solicitat de asemenea în intervenţia sa din plen, în care a susţinut conferirea statutului de ţară-candidat pentru Republica Moldova, resurse financiare suplimentare pentru această ţară, în contextul efectelor generate de războiul din Ucraina.

"Eurodeputaţii din toate grupurile politice, şi în mod special cei din România, au spus foarte clar că Republica Moldova merită acest statut alături de Ucraina şi, sperăm, Georgia. Dar parcursul spre aderarea la Uniunea Europeană nu va fi uşor. Vor fi necesare reforme, dar şi resurse financiare europene. Efectele economice şi sociale ale războiului din Ucraina au afectat stabilitatea ţării şi au condus la o presiune foarte mare asupra populaţiei. De aceea, angajamentele financiare ale Uniunii Europene şi ale comunităţii internaţionale trebuie să devină rapid realitate" a completat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu, conform sursei citate.

Parlamentarii europeni din Comisia pentru bugete au solicitat în mod repetat, în ultimele săptămâni, revizuirea cadrului financiar multianual şi adaptarea finanţelor europene la nevoile actuale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb