Fundatia Vier Pfoten dezvăluie practicile ilegale ale unei ferme avicole din Bretagne, Franţa, unde găinile ouătoare sunt ţinute în cuşti neîmbunătăţite, interzise de la 1 ianuarie în spaţiul UE, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.
Un material video obţinut de Vier Pfoten, din surse care ţin să-şi păstreze anonimatul, înfăţişează animale moarte, rănite şi ţinute în condiţii chinuitoare în interiorul fermei. Aceasta în contextul în care, săptămâna trecută, Asociaţia franceză a crescătorilor de păsări a anunţat că s-a conformat total interdicţiei UE privind comercializarea ouălor provenite de la găini ţinute în cuşti neîmbunătăţite.
"Vier Pfoten solicită autorităţilor franceze să ia sub control situaţia şi să închidă toate fermele care încă mai folosesc cuşti neîmbunătăţite", a declarat Heli Dungler, preşedinte al Vier Pfoten International.