Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut ieri, în cadrul emisiunii Ora de foc, că dosarul său este instrumentat politic şi acest lucru va fi demonstrat în instanţă. Vîntu a mai declarat că în 2006, după o declaraţie făcută de Traian Băsescu, în legătură cu un furt de la Banca Agricolă, a început un demers de suspendare a şefului statului, "pentru că de atunci se dovedea a fi deosebit de periculos".
"Multitudinea interceptărilor este de neimaginat, au început în 2006 fără nici măcar o zi întrerupere, este vorba de 12 telefoane în trei locaţii în care obişnuiesc să locuiesc, convorbiri care nu au nicio legătură cu cauza.
În 2006, după o declaraţie făcută de Băsescu, în legătură cu un presupus furt de la Banca Agricolă, am început un demers de suspendare a preşedintelui Băsescu, pentru că de atunci se dovedea a fi deosebit de periculos. Atunci am început un lobby activ pentru suspendarea preşedintelui. Nu suspendarea în sine mă interesa, ci trecerea serviciilor de informaţii şi a parchetelor sub control parlamentar. Modul în care abuza de aceste instituţii domnul Băsescu se vedea de pe atunci a fi extrem de periculos. Domnul Băsescu m-a rugat atunci să încetez cu acest lobby. Am discutat cu toată lumea care avea posibilitatea să decidă suspendarea sa, venind cu argumente extrem de clare şi precise: partide parlamentare, oameni de afaceri", a declarat omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.