Viorel Hrebenciuc află mâine dacă rămâne în arest

E.D.
Anticorupţie / 5 noiembrie 2014

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, urmărit penal în dosarul retrocedărilor de păduri, află mâine dacă va rămâne în arest, după ce a contestat măsura la instanţa supremă, care va lua o decizie definitivă.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că începând cu luna aprilie 2013 şi până în prezent, Hrebenciuc împreună cu Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Costin Bengescu, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei pentru a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească a Tribunalului Covasna.

În aprilie 2013, Hrebenciuc împreună cu Bengescu, le-a promis lui Adam şi Sturdza că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi de eliberare a titlului de proprietate privind terenul forestier de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, ROMSILVA etc.).

Începând din 2013, Hrebenciuc i-a solicitat lui Ilie Sîrbu să-i transmită mesaje obligatorii directorului general Romsilva, Adam Crăciunescu, membru PSD, referitoare la modul în care să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.277 ha pădure situată pe Valea Trotuşului, în acest fel obţinându-se foloase necuvenite de către Paltin Sturdza.

Din 19 aprilie 2013, Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri prealabile cu Bengescu, Andrei Hrebenciuc şi suspecţii Nicolae Mergeani şi Victor Adrian Prodan, a determinat-o pe suspecta Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator SC RESEDINTA VARSTNICILOR SRL, să încheie, în data de 1 iulie 2013, un contract cu Paltin Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Bengescu pentru suprafaţa de 43.277 ha la preţul de 2500 de euro/ha.

SC RESEDINTA VARSTNICILOR SRL are ca asociat unic pe MAJURA LIMITED ( cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă controlată de către Andrei Hrebenciuc.

Încheind promisiunea de vânzare cumpărare a terenului de 43.277ha cu Paltin Sturdza prin persoane interpuse (Reşedinţa Vârstnicilor SRL), Viorel Hrebenciuc a disimulat adevărata provenienţă a folosului primit în schimbul influenţei sale. Folosul efectiv al lui Hrebenciuc constă în dobândirea anumitor drepturi evaluabile în bani din încheierea contractului cu Paltin Sturdza (ex. Varga Ioan Gheorghe a vândut aceleaşi drepturi cu suma de 12.000.000 Euro).

"De asemenea, toate persoanele implicate (Hrebenciuc Andrei, Paltin Gheorghe Sturdza, Bengescu Dan Costin, Adam Ioan) cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul inculpaţilor Hrebenciuc Viorel şi Bengescu Dan Costin, în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei nr. 231/R/2012", mai arată procurorii.

Pe 17.10.2014 Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al acelui partid şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, la data faptelor, şi-a folosit influenţa faţă de Dan Şova, membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. Scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanţă pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a sa să fie pusă în executare.

Demersul a fost acceptat Şova care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată Şova a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al unui partid politic, în dauna celorlalţi contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că inculpatul Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală.

"Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că, s-a impus luarea măsurii reţinerii faţă de Viorel Hrebenciuc, deoarece, în cauză s-a constatat că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că: inculpatul a săvârşit infracţiunile care s-au reţinut în sarcina sa, măsura reţinerii este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului de la urmărirea penală, nu există nicio cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, măsura reţinerii este proporţională cu gravitatea acuzaţiei adusă acestuia", mai arată DNA.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb