PSD nu a făcut scut în jurul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la votul prin care se cerea încuviinţarea urmăririi penale, a declarat, astăzi, preşedintele interimar al social-democraţilor, premierul Viorica Dăncilă.
"PSD nu a făcut scut în jurul domnului preşedinte Tăriceanu. Fiecare senator a avut libertatea să-şi exprime opinia. Aşa cum am menţionat de la început, nu cred că preşedintele partidului trebuie să fie cel care să indice o direcţie senatorilor şi deputaţilor. Senatorii şi deputaţii răspund în faţa electoratului care i-au trimis în Parlament. Fiecare senator şi fiecare deputat cred că trebuie să facă acest lucru", a afirmat Dăncilă după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, întrebată de ce social-democraţii au făcut scut în jurul lui Tăriceanu la votul din Senat asupra ridicării imunităţii.
Luni, Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 38 de senatori, 71 au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.