Vladimir Putin, discuţii cu Erdogan şi Rohani

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2018

Astăzi încep lucrările la centrala nucleară de la Akkuyu

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de două zile în Turcia, marţi şi miercuri, unde se va întâlni cu omologii săi turc Recep Tayyip Erdogan şi iranian Hassan Rohani, a anunţat, ieri, Kremlinul, potrivit Reuters.

Cu această ocazie, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan vor lansa construcţia primei unităţi a Centralei Nucleare turce Akkuyu, mai precizează Kremlinul în comunicat.

Centrala de la Akkuyu (sudul Turciei), prima facilitate de acest gen din Turcia, este un proiect estimat la 20 de miliarde de dolari care va fi construită de grupul rus de stat Rosatom. Centrala va avea patru reactoare cu o capacitate de 1.200 megawaţi fiecare, prima unitate urmând să fie lansată în 2023, când se împlinesc 100 de ani de la fondarea Republicii Turce.

Potrivit estimărilor preliminare, citate de Agerpres, 35-40% din lucrările de construcţie la viitoarea centrală ar putea fi efectuate de companiile turceşti, ceea ce ar putea da economiei Turciei un impuls de aproximativ 6-8 miliarde de dolari. Se estimează că în momentul în care va funcţiona la capacitate maximă centrala nucleară de la Akkuyu va produce 35 miliarde kilowaţi de electricitate şi va asigura peste 10% din necesarul de electricitate al Turciei.

În 2013, Turcia şi compania rusă Rosatom au semnat un acord pentru a construi şi opera o centrală nucleară cu patru reactoare, cu o capacitate de 1.200 megawaţi, în provincia Mersin, de pe coasta Mării Mediterane. Iniţial, Rosatom a promis că primul reactor va fi gata până în anul 2019 .

Acest proiect a suferit numeroase întârzieri, inclusiv o scurtă oprire după ce în luna noiembrie 2015 un avion militar rus a fost doborât de către armata turcă, incident care a provocat cea mai gravă criză diplomatică dintre Turcia şi Rusia. Între timp, relaţiile bilaterale au revenit la normal, iar lucrările la centrala nucleară de la Akkuyu au putut fi reluate.

Rosatom a vândut mai multe reactoare nucleare unor ţări în curs de dezvoltare pe baza unui model conform căruia Rusia finanţează, construieşte şi operează centrala nucleară şi vinde energie electrică clientului, un model care a generat critici că Rusia utilizează politica energetică drept un instrument pentru atingerea unor obiective politice.

Puternic dependentă de importurile de energie, care costă anual aproximativ 50 de miliarde de dolari, Turcia a demarat un ambiţios program de construcţie de centrale nucleare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb