VLADIMIR PUTIN: "Kievul îi incită pe ucrainenii radicali naţionalişti să comită crime sângeroase"

V.G.
Internaţional / 2 decembrie 2022

"Kievul îi incită pe ucrainenii radicali naţionalişti să comită crime sângeroase"

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus astăzi cancelarului federal german, Olaf Sholz, în timpul unei convorbiri telefonice, că bombardamentele masive ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei au devenit "necesare şi inevitabile", denunţând de asemenea poziţia distructivă a Occidentului, care sprijină Kievul şi îndemnând Berlinul să-şi regândească abordarea, informează Agerpres.

"A fost subliniat că forţele armate ruse au evitat multă vreme loviturile cu rachete de înaltă precizie asupra anumitor ţinte în Ucraina, însă astfel de măsuri au devenit necesare şi inevitabile în faţa atacurilor provocatoare ale Kievului", a anunţat Kremlinul într-un comunicat, rezumând cuvintele lui Vladimir Putin adresate lui Olaf Scholz în timpul primei lor convorbiri de la mijlocul lunii septembrie.

Potrivit lui Putin, Kievul este responsabil de exploziile care au distrus podul din Crimeea şi instalaţii energetice ruse, astfel că Moscova are dreptul să bombardeze infrastructurile energetice ale Ucrainei, lăsând în frig şi întuneric milioane de civili.

Vladimir Putin, care a lansat invazia pe 24 februarie, s-a plâns încă o dată de sprijinul financiar şi militar acordat de Occident Ucrainei, aprovizionări care i-au permis Kievului să-i provoace Rusiei înfrângeri umilitoare.

Potrivit preşedintelui rus, poziţia Occidentului este "distructivă", pentru că, întărită de sprijinul politic, financiar şi militar al Occidentului, "Kievul respinge ideea oricărei negocieri şi îi incită pe ucrainenii radicali naţionalişti să comită crime sângeroase".

Vladimir Putin l-a îndemnat pe Scholz să-şi regândească abordarea în contextul evenimentelor ucrainene.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului federal german, Olaf Scholz i-a cerut astăzi lui Vladimir Putin retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se putea ajunge la o soluţie diplomatică.

"Scholz a insistat pe lângă preşedintele rus pentru ca o soluţie diplomatică să fie găsită cât de repede posibil, ceea ce ar implica retragerea trupelor ruse", a informat Steffen Hebestreit într-un comunicat.

De asemenea, cancelarul federal german a condamnat în timpul convorbirii sale cu Putin "atacurile aeriene ruse împotriva infrastructurilor civile în Ucraina şi a subliniat hotărârea Germaniei de a ajuta Ucraina să-şi asigure capacitatea de apărare împotriva agresiunii ruse", continuă comunicatul.

Cei doi lideri, care au convenit să rămână în contact, au evocat între altele situaţia alimentară mondială, extrem de tensionată din cauza războiului de agresiune rus. Ei "u subliniat rolul important al acordului asupra exporturilor de cereale, prelungit recent sub egida Naţiunilor Unite, conchide comunicatul guvernului german.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decretat, la sfârşitul lui septembrie, anexarea a patru regiuni ale Ucrainei, chiar dacă Rusia nu le controlează în totalitate, pe lângă Crimeea deja anexată în 2014.

Kievul respinge orice negociere cu Putin fără respectarea de către Rusia a integrităţii sale teritoriale, care să includă Crimeea.

Din punct de vedere militar, armata rusă a înregistrat mai multe înfrângeri, fiind obligată să se retragă din nordul Ucrainei în aprilie, apoi dintr-o zonă din nord-est în septembrie şi în cele din urmă dintr-o zonă din sud în noiembrie.

Prin urmare, începând din octombrie, forţele ruse au adoptat drept tactică bombardarea instalaţiilor ce furnizează electricitate şi căldură în Ucraina, în timp ce iarna este pe cale să se instaleze pe deplin în această ţară.

Puţin mai devreme astăzi, Kremlinul a respins condiţiile evocate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden, care s-a declarat "gata să discute" cu Vladimir Putin dacă acesta caută un mijloc de a pune capăt războiului în Ucraina, fixând ca primă condiţie o retragere a trupelor ruse.

"Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina, ceea ce Moscova evident că respinge", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Operaţiunea militară continuă", a adăugat el.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Invadatorii, prin liderul lor suprem Putin, se plang ca ii omoara cei care se apara, ucrainienii.

    Doar la rusi poti vedea asemena tupeu. Te imping pe scari si apoi te intreaba unde te grabesti! 

    1. Daca nu le convine rusilor, sa mearga acasa, in stepa!

      Ucraina este "teritoriu de graniță" a Rusiei,

      mare stat independent din 1991 

      Ce logica specifica pacientilor de la Balaceanca ai!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb