VOCI Bătălia pentru Bucureşti: "repetabila povară"!

Ironic, la exact o sută de ani, Bucureştii retrăiesc atmosfera imediat următoare intrării României în Marele Război ce avea să fie rebotezat Primul Război Mondial doar după încheierea celui de-al doilea. Atunci, în noiembrie/decembrie 1916, trupele germane, turce şi bulgare intrau într-o Capitală părăsită de administraţie.

Acum, penultimul bastion al administraţiei, «Fortul nr. 2 Onţanu», a cedat presiunii DNA şi nu sunt decât slabe speranţe că ultimul bastion va putea compensa căderea intempestivă a celorlalte cinci şi a celui municipal... Atunci, Regele Ferdinand s-a retras la Iaşi, oraş oferind posibilitatea unei retrageri disperate către Rusia încă ţaristă. Acum, Preşedintele României s-a retras la Cotroceni, într-o izolare chiar mai drastică decât aceea aleasă de fostul rege... Atunci, Guvernul şi-a urmat regele în exilul ieşean, lăsând la Bucureşti un controversat Guvern tehnocrat, menit rolului de «ţap ispăşitor» pentru un sperat mai târziu favorabil... Acum - o mică deosebire - Guvernul nu a urmat preşedintele, ci s-a retras în dezordine, în favoarea unui Guvern tehnocrat menit rolului de ţap ispăşitor.

Rar un context mai favorabil pentru a proclama deschisă şi pentru a declanşa «Bătălia pentru Bucureşti!», cu principali combatanţi PSD/Gabriela Firea-Pandele, PNL/Ludovic Orban şi aparent blândul, după nume cel puţin, Nicuşor Dan.

Oferta este, concomitent, clară în simplitatea sa şi confuză în conţinut: «O VIAŢĂ MAI BUNĂ PENTRU BUCUREŞTENI!» proclamă campionii PSD şi PNL care, contrar logicii sau măcar practicii politice a Statelor Unite, de exemplu, întâi au fost desemnaţi de partide şi apoi urmează să vină în faţa partidelor cu programul de administrare al Capitalei. Evident, fiind deja desemnaţi candidaţi, nici un alt membru al partidelor în cauză nu va fi nici interesat, nici stimulat să elaboreze un program viabil şi realistic şi nici să contribuie la elaborarea unui astfel de program! Concluzia: Viziunea şi Programul concret de administrare a Capitalei sunt secundare şi neimportante, bucureştenii trebuind să aleagă, de fapt, între privirea galeşă a Gabrielei când priveşte către cei de care are nevoie şi aprigă atunci când îşi priveşte adversarii şi serenada zeflemist-spirituală a campionului liberal! Nicuşor, singurul care a elaborat un program jalonat în trei paşi afectaţi de o naivitate ce îl face total inoperant, ambiţios doar prin comparaţie cu binecunoscuta strategie «pas cu pas», va fi un candidat sigur pentru alegerile din 2020!

Pentru readucere aminte, Bucureştii constituie inima României din toate punctele de vedere: economic, politic, cultural, demografic echivalând, având o pondere naţională covârşitoare, de peste 50%! Dacă vrem ca România să devină respectabilă - în Europa măcar -, Bucureştii ar trebui să devină respectabili şi pentru aceasta, bucureştenilor trebuie să li se arate respect!

Respectul înseamnă măcar o imagine civilizată a celor trei artere care îl compun: artera Piaţa Victoriei - Piaţa Unirii, Calea Victoriei şi Bd. Elisabeta, toate arătând jalnic şi descurajant (faţade deplorabile, ferestre prăfuite etc.) atunci când nu sunt parcurse în goana automobilului...

Respectul înseamnă transparenţă şi publicarea bugetelor primăriilor şi a execuţiei lor detaliate, aşa cum se cere imperativ şi corect băncilor şi entităţilor listate pe bursă.

Respectul înseamnă să avem parcuri armonizate zonei climatice în care trăim şi renunţarea la amenajarea pompoasă de tip tropical. Peisagistica britanică este mult mai elegantă şi infinit mai ieftină.

Respectul înseamnă să avem trasee reale pentru biciclişti şi nu să «vopsim trasee» pe trotuare şi în parcuri, ce interzic practic celor mici să se plimbe prin Herăstrău altfel decât ţinându-se de mâna părinţilor.

Respectul înseamnă un oraş pentru cetăţeni şi nu pentru autoturisme. Singura zona pietonală - Centrul Vechi -, amenajată precum satele vizitate de Ecaterina cea Mare, a fost superficial recondiţionată, periculos pentru siguranţa vizitatorilor şi neatractivă comercial prin ponderea zdrobitoare a localurilor, multe îndoielnice, doar recent luate la bani mărunţi. A ezita între cetăţeni şi maşini şi a opta în favoarea maşinilor este cea mai nefericită soluţie.

Respectul înseamnă să nu ni se promită că vom deveni din nou un Mic Paris (de fapt, nu am fost niciodată!) sau măcar o Budapesta... Dâmboviţa nu va concura niciodată cu Sena, Dunărea sau Tamisa, iar «dulce» nu a fost şi nu va fi niciodată!

Respectul înseamnă o nouă împărţire administrativă şi, mai ales, o nouă legislaţie, care să concentreze puterea la nivel municipal, astfel încât primarul general să-şi poată impune viziunea şi programul cu care ar fi trebuit ales, evitând prin această abilă evitare a asumării răspunderii pentru executarea mandatului prin invocarea ingratei poziţii de executant al deciziilor consiliului, chiar dacă în realitate acest consiliu se lasă manipulat cu plăcere!

În fine, respectul înseamnă desemnarea drept candidaţi a unor persoane din domenii profesionale conexe sarcinii asumate (unde ne sunt arhitecţii?!), care să fi impresionat prin realizări deosebite în comunităţi mai mici, care să fi câştigat un concurs de programe pe termen mediu şi lung sau care măcar au citit biografia Baronului Haussmann, cel căruia Parisul îi datorează modernitatea şi distincţia să de azi!

Referendumul invocat de Gabriela Firea-Pandele ar trebui să se facă, însă doar în vederea schimbării legislaţiei. Votul trebuie dat unor programe clare, asumate expres de candidaţi şi răspunzători pentru transpunerea lor în realitate, carisma acestor candidaţi trebuind neglijată!

Altfel, vor fi doar aparent alte toamne, frunzele ce vor cădea vor fi aceleaşi, iar cetăţenii oraşului vor suporta cu nonşalanţă generoasele bugete ale alegerilor, din ce în ce mai mari şi cu rezultate din ce în ce mai mici!