VOCI: CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA "Resursele din Crimeea - factor important în disputa dintre oligarhii ruşi şi companiile americane"

Reporter: Ce impact vor avea sancţiunile UE-SUA împotriva Rusiei? Va impune Rusia Occidentului sancţiuni similare?

Octavian Racu: Rusia nu este un Iran sau Libia, care ar putea fi izolată economic unilateral. China şi-a arătat deja sprijinul faţă de Rusia în Consiliul de Securitate al ONU, iar în interiorul UE nu există o poziţie comună în problema relaţiilor cu Federaţia Rusă. Este capabil Occidentul să se solidarizeze de dragul sancţionării Rusiei? Cât timp ar dura o eventuală izolare a Rusiei? Ucraina este o problemă care atinge doar câţiva jucători internaţionali importanţi; restul statelor europene nu se prea simt ameninţate şi nu văd de ce ar trebui să-şi jertfească din interesele lor economice, pentru a se implica în războaie străine. Indiferent de sancţiunile impuse Rusiei, acestea nu vor putea dura prea mult timp. În cele din urmă, Occidentul va fi nevoit să se împace cu noua situaţie.

Reporter: Consideraţi că noul Parlament European, de după alegerile din mai, va schimba politica UE faţă de Rusia?

Octavian Racu: Parlamentul European nu este decât o instituţie decorativă, lipsit de o autoritate şi putere reală. În plus, în ce măsură putem vorbi serios de o "politică a UE faţă de Rusia"? Deocamdată, Uniunea Europeană nu există ca jucător geopolitic cu interese şi viziuni. UE este un ansamblu de "viziuni şi interese", de multe ori divergente. Deocamdată, de figura cancelarului german Angela Merkel depind mai multe decât de întregul for al Parlamentului European.

Reporter: Cum se va modifica echilibrul de forţe din Marea Neagră? Îşi vor retrage cele două tabere marina de război din zonă?

Octavian Racu: Multora le-a scăpat un detaliu: în ajunul declanşării revoluţiei Euromaidanului, Rada ucraineană intenţiona să pună în discuţie problema denunţării acordului de la Harkov, prin care flota rusească urma să staţioneze în Crimeea. Preşedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici, învinuia Moscova de nerespectarea prevederilor acordului, utilizând acest argument pentru a şantaja Kremlinul în negocieri. Euromaidanul, în acest sens, a picat favorabil Rusiei. În acelaşi timp, Rusia nu îşi mai poate permite luxul de a plăti sume enorme unei Ucraine aflate mereu într-o stare de incertitudine. În plus, să nu uităm de resursele de petrol şi gaze descoperite în regiunea Peninsulei Crimeea, care devin un factor important în disputa dintre oligarhii ruşi şi companiile americane.

Reporter: Ce se va întâmpla cu comerţul dintre Occident şi statele din BRICS favorabile Rusiei?

Octavian Racu: Nu cred că un conflict regional va schimba foarte mult relaţiile economice la nivel mondial. Pentru mulţi jucători internaţionali, problema Crimeei rămâne una periferică. Cu toate acestea, pot avea loc nişte schimbări în atitudine ale unor state aflate în orbita NATO şi UE. Să ne amintim de intervenţia Rusiei în Georgia în august 2008, când unele ţări din spaţiul ex-socialist au înţeles că problemele de interes naţional nu pot fi apărate decât prin forţe proprii, că miza pe nişte parteneriate cu Vestul sunt iluzorii. Incapacitatea Occidentului de a sancţiona Rusia va submina destul de mult mitul integrării în spaţiul euroatlantic ca unică soluţie pentru securitatea naţională şi dezvoltarea economică. În această privinţă, ţările din spaţiul BRICS vor avea de câştigat. Simplul fapt că Rusia a anexat un teritoriu fără a trage un glonţ şi fără a suporta nişte sancţiuni grave din partea Occidentului sporeşte capitalul de încredere al statelor BRICS în calitatea lor de viitori jucători pe plan global. Totuşi, să nu uităm că Rusia este doar o putere regională şi un actor relativ mic în raport cu alte state BRICS. Acum, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă la un moment dat China sau India ar îndrăzni să adopte stilul Rusiei. Cum vor arăta lumea şi regulile comerţului internaţional dacă BRICS ar acţiona solidar?

Reporter: Care va fi situaţia României? Va avea de câştigat sau de pierdut? Dar după alegerile prezidenţiale din toamnă?

Octavian Racu: Cred că este o premieră faptul că România adoptă un limbaj extrem de atent şi moderat în adresarea către Rusia, în condiţiile unei situaţii regionale destul de tensionate. Pe de o parte, România, în calitate de membru NATO, este obligată să reprezinte interesele SUA şi ale unor state din UE. Pe de altă parte, România are propriile interese în zonă - în special, este vorba despre pământurile istorice româneşti şi populaţia românească din Republica Moldova şi Ucraina. S-ar putea crea impresia că în contextul campaniei de revizuire a frontierelor, declanşată de Rusia, România ar avea tentaţii să se alinieze mai curând Moscovei, pentru a-şi întoarce Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi Basarabia. Alegerile prezidenţiale nu pot influenţa esenţial agenda politicii externe a României. În schimb, evoluţia situaţiei în regiune ar putea influenţa raportul de forţe în politica internă din România. Factorul rusesc, fie el real sau imaginar, a jucat şi continuă să joace un rol important în luptele politice de la Bucureşti.

Reporter: Cum vedeţi situaţia din Transnistria? Mai are vreo şansă de a reveni în componenţa Republicii Moldova?

Octavian Racu: Oricât ar părea de straniu, regiunea transnistreană are propriile sale interese, care nu coincid neapărat cu cele ale Rusiei. Am fost obişnuiţi să discutăm despre separatiştii de la Tiraspol ca despre nişte obiecte pasive ale Kremlinului, ignorând unii factori destul de importanţi. Transnistria este legată comercial mai mult cu spaţiul european decât cu spaţiul ex-sovietic. Liderii de la Tiraspol privesc foarte atent spre Kiev şi Odesa, întrucât anume de aceste două oraşe depinde cel mai mult existenţa regiunii transnistrene. Este foarte important că, în problema ucraineană, autorităţile separatiste din stânga Nistrului nu s-au grăbit să adopte poziţia forţelor pro-ruseşti, aşteptând, în schimb, la distanţă evoluţia lucrurilor. Tiraspolul are temeri că noua guvernare de la Kiev ar putea bloca comerţul prin portul de la Odesa şi că s-ar putea răzbuna pentru anexarea Crimeei prin intervenţia mai hotărâtă în problema transnistreană, în cazul în care Transnistria va participa la jocurile Rusiei. Iată de ce transnistrenii încearcă să adopte o poziţie neutră în disputa ruso-ucraineană.

Reporter: Ce şanse acordaţi unirii dintre Republica Moldova şi România? Dar dintre România, Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei?

Octavian Racu: Cel mai important factor îl reprezintă populaţia. Nu cunoaştem care este atitudinea ucrainenilor din regiunile din vest faţă de România, însă cert este că România nu poate beneficia de un sprijin similar celui de care se bucură populaţia rusofonă din Crimeea. Exact aceeaşi situaţie este în Republica Moldova. Într-o oarecare măsură, am putea spune că Bucureştilor le lipsesc un marketing în politica externă. Dacă un producător nu îşi poate vinde marfa, problema nu este la consumator, ci la calitatea mărfii sau la modul în care este pusă pe piaţă. Desigur, problema ucraineană deschide numeroase oportunităţi istorice pentru statul român, însă în ce măsură Bucureştii sunt capabili să valorifice aceste oportunităţi? Nici la Chişinău, nici la Cernăuţi şi nici la Alba Iulia sau Odesa, nimeni nu aşteaptă armata română cu flori, iar acesta este un mare handicap al politicii externe a României. Din câte se pare, România nu are nici capacitatea, nici voinţa de a profita de momentul istoric favorabil.

Reporter: Ce părere aveţi despre faptul că, în Postul Paştelui, Ucraina, ţară ortodoxă, a fost ţinta unei crize militare din partea unor trupe care au arborat steagul Rusiei, în condiţiile în care Rusia se erijează în polul mondial al ortodoxiei?

Octavian Racu: Rusia nu şi-a asumat oficial o identitate ortodoxă, nici pe plan intern şi nici internaţional. Deocamdată, nu există niciun document prin care statul rus şi-ar asuma calitatea de "pol al ortodoxiei" şi este foarte puţin probabil ca un astfel de document să vadă lumina zilei. Mai curând, astfel încearcă să o perceapă unele state din spaţiul ortodox, încercând să revitalizeze imaginea Rusiei ţariste. Astăzi, Federaţia Rusă este un stat laic, care promovează o agendă neoliberală pe plan extern şi încearcă să construiască o Uniune Eurasiatică fundamentată pe valori neoliberale. Desigur, există şi o încercare de a promova o agendă conservatoare pe plan mondial, însă un astfel de mesaj şi l-a asumat în trecut şi administraţia George W. Bush, cu note mult mai fundamentaliste.

Reporter: În fond, Vladimir Putin urmăreşte refacerea URSS sau a Imperiului Ţarist?

Octavian Racu: Nu trebuie să uităm că Rusia este un stat modern, un subiect istoric nou apărut pe ruinele URSS, care doar din inerţie păstrează unele mituri sovietice, până la inventarea unei noi mitologii. Să nu uităm că o mare pondere în politica URSS l-au avut şi elitele politice din Ucraina, Bielorusia, Georgia. Proiectul sovietic a avut o natură internaţionalistă, în care "naţiunea rusă" nu a avut nici pe departe un rol central. Însuşi termenul de "rus", în sens de etnie, apare abia după Revoluţia bolşevică din 1917. Până la destrămarea Imperiului Ţarist, prin termenul de "rus" erau desemnaţi fie toţi slavii orientali, fie supuşii ţarului. Este important faptul că, şi în prezent, în spaţiul public din Rusia se evită, de regulă, utilizarea termenului de "naţiune rusă" ("ðóññêàÿ íàöèÿ" -"russkaia naţiia"), folosindu-se mai curând "poporul rus" ("ðóññêèé íàðîä" - "russkii narod"). Mai nou, la nivel de stat, se încearcă introducerea conceptul politic de "naţiune rossiană" ("ðîññèéñêàÿ íàöèÿ" - "rossiiskaia naţiia"), care ar cuprinde toţi cetăţenii ruşi. Din câte vedem, elita rusească încearcă să-şi construiască o nouă identitate şi o nouă Rusie, diferită de ceea ce a existat în trecut. Noua Rusie a lui Putin vizează un proiect naţional îngust, de consolidare a ruşilor ca naţiune puternică. Acest lucru se observă şi în relaţia cu Ucraina, care dintotdeauna era considerată parte a culturii şi civilizaţiei ruseşti. Este important faptul că Rusia intervine în Crimeea nu în numele unei idei supranaţionale, ci pentru a apăra "etnicii ruşi" de "naţionaliştii ucraineni" (pe care nu-i mai consideră parte a poporului rus). Aşadar, Rusia nu se doreşte un imperiu (pentru că imperiul este o etnitate supranaţională), ci o putere regională şi un stat naţional consolidat. Iată de ce Putin va pune accentul pe readucere în sfera influenţei sale a spaţiilor locuite preponderent de etnici ruşi sau rusofoni, respingând pentru totdeauna teritoriile non-ruseşti, care nu pot fi integrate cultural în spaţiul rusesc.