Volkswagen anunţă primele pierderi trimestriale din ultimii 15 ani

Ziarul BURSA #Internaţional / 29 octombrie 2015

Grupul auto german Volkswagen a anunţat ieri că scandalul motoarelor trucate i-a provocat pierderi operaţionale de 3,48 miliarde de euro în trimestrul al treilea, acestea fiind primele pierderi trimestriale înregistrate de cel mai mare constructor auto european în ultimii 15 ani, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, Volkswagen a subliniat că îşi menţine estimările potrivit cărora numărul autovehiculelor livrate pe ansamblul acestui an va fi comparabil cu recordul de anul trecut când Volkswagen a vândut 10,14 milioane autovehicule la nivel mondial.

Volkswagen a precizat că profitul său operaţional a fost "semnificativ mai mic'"decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut din cauza costurilor legate de scandalul motoarelor trucate. Cu toate acestea, faptul că pierderile anunţate de Volkswagen nu au fost atât de dezastruoase pe cât se aşteptau unii analişti a făcut ca acţiunile Volkswagen să înregistreze o creştere de peste 3% la bursa de la Frankfurt.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Unii analişti au estimat că acest scandal ar putea costa Volkswagen până la 35 de miliarde de euro, bani care să acopere rechemarea în service a vehiculelor, amenzile şi procesele. Volkswagen a anunţat deja că a pus deoparte 6,5 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor acestui scandal, însă potrivit surselor citate de Reuters cea mai mare parte a acestor costuri vor fi trecute în conturile VW, principala divizie a grupului Volkswagen, care ar putea înregistra pierderi pe ansamblul acestui an.

Şeful Volkswagen: "Ne vom concentra mai mult pe îmbunătăţirea profitabilităţii decât pe creşterea numărului de vehicule vândute"

Grupul Volkswagen se va concentra mai mult pe îmbunătăţirea profitabilităţii decât pe creşterea numărului de vehicule vândute, a afirmat, ieri, directorul general al VW, Matthias Mueller, după anunţarea primelor pierderi trimestriale din ultimii 15 ani.

"Nu vrem să vindem cu 100.000 de maşini mai mult sau mai puţin faţă de concurenţă. Vorbim despre o creştere calitativă", a apreciat şeful VW, adăugând că noua strategie a grupului, până în 2025, va fi prezentată la mijlocul lui 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb