Volumul creditelor garantate de FGCR, în creştere cu 50%

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 mai 2011

Volumul creditelor garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) a crescut cu 50 de procente în primele patru luni din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, până la 1,6 miliarde lei, a declarat directorul general al FGCR, Veronica Toncea.

"În primele patru luni din 2011 a crescut volumul angajamentelor la 1,666 miliarde lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 50% faţă de perioada similară din anul trecut. Este un lucru îmbucurător deoarece numărul beneficiarilor de fonduri europene s-a dublat", a spus Toncea, citată de Agerpres.

Aceasta a precizat că unul dintre avantaje a fost introducerea, în octombrie 2010, a scrisorii de confort care a armonizat cerinţele APDRP - cea care selectează proiectele pentru finanţare - cu cele ale creditorului, respectiv băncile comerciale.

"APDRP selectează proiectele în funcţie de anumite criterii, iar banca are alte cerinţe de a acorda creditul. Scrisoarea a făcut să se armonizeze cerinţele agenţiei cu cele ale băncii comerciale", a precizat Veronica Toncea.

FGCR are dispoziţie sume suficiente pentru cerinţele băncilor comerciale şi garantarea creditelor fermierilor, colaborând la ora actuală cu 25 de bănci.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb