Vom fi nevoiţi să repornim economia. Ne pregătim?

Mai crede cineva că economia şi societatea vor ieşi imaculate din vortexul psiho-gripal în care ne aflăm? Nu, criza economică, în esenţa ei, va strivi verigi neadaptate din lanţurile de consum şi, posibil la scară mare, va lăsa fără alternative mulţi dintre oameni, în ambele roluri economice majore: salariat/furnizor şi, respectiv, consumator/client. Evident, legăturile se vor reface în timp. Acum însă...

...bună parte dintre contractele comerciale nu se mai execută. Pornind de la societăţile închise prin ordin militar (alimentaţie publică, coafură, cosmetică, magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte, săli de sport, săli de jocuri şi pariuri, spectacole, concerte etc), apoi furnizorii acestora. Mai departe chirii (piaţă imobiliară), rambursare rate, utilităţi. Apoi bunuri de folosinţă îndelungată, diverse prestări de servicii, auto, mobilier etc. Toate au frânat brusc. Salariaţii firmelor care aveau contact cu publicul intră în şomaj tehnic, iar cei care încă rămân angajaţi abordează un comportament de consum mult mai prudent. Deci consumul, motorul creşterii economice din România, este şi va fi deteriorat rău.

Instanţele sunt blocate. De la judecătoriile locale, până la Înalta Curte. Tensiunile se acutizează în economie, banii nu circulă, marfa e stocată, chiriile, ratele, impozitele şi utilităţile se adună la plată. Chiar şi amânate, ele se adună şi vor majora cheltuielile fixe de după... Soluţii judiciare nu se dau, iar protestele instanţelor au ridicat grav numărul dosarelor nesoluţionate. Poporul îşi va căuta dreptatea şi va umple sălile de judecată imediat ce va putea, prin urmare termenele de soluţionare a cauzelor de natură economică vor fi înşirate pe perioade lungi, posibil să nu vedem termene pentru cauze noi mai devreme de anul 2021. Nu e bine pentru stabilitate şi predictibilitate.

Va scădea importul. Ar trebui să vedem o echilibrare a balanţei de plăţi, dacă nu cumva exportul şi intrările de capital nu vor scădea mai mult. Mă întreb în ce măsură vor fi realizate volume de vânzări în industria auto şi ramurile antrenate pe orizontală? Să amintesc despre piaţa imobiliară? Despre construcţii noi, preţuri apartamente şi case, credite ipotecare. Poate mai încolo, acum nu ştiu ce să spun. Nu cunosc pe cineva care să prezinte argumentat un orizont şi o modalitate de rezolvare a încremenirii ce tocmai a apărut.

În tot acest context, ordonanţa amânării plăţii ratelor se aplică numai celor care nu au restanţe şi nici nu sunt deja în executare silită. Sunt daţi cu blândeţe la o parte cei pentru care reprezintă o certitudine faptul că au nevoie de o gură de aer. Persoane fizice şi IMM-uri. Bună şi înţeleaptă măsură, probabil s-au gândit că ce rost mai avea să-i resusciteze economic, oricum sunt terminaţi.

Ei bine, asta-i problema de bază: pentru a recâştiga încrederea actorilor economici trebuie să ne comportăm logic, coerent, cu viziune. De ce spun asta? Pentru că aş vrea să înţeleg gândirea şi fundamentul adoptării unei asemenea decizii: or fi mulţi debitorii rău platnici şi cu volume mari şi amânarea la plată ar fi debalansat anumite echilibre şi indicatori bancari? Poate da, însă demararea şi continuarea executării silite sau a falimentului debitorilor ocoliţi de ordonanţă sunt înfrânate de plaja restrânsă a acţiunilor ce se judecă în instanţă. Nu cred că vor fi recuperate sume de bani şi nici că vor fi aplicate proceduri judiciare de executare silită în timpul perioadei de urgenţă şi nici luni bune, poate ani, după. De ce? Pentru că o perioadă nedefinită de timp nu vor fi vânzări.

În toate licitaţiile pe care Rominsolv le are în derulare, potenţialii cumpărători ori s-au retras, ori solicită discounturi semnificative. Din experienţa crizelor anterioare, creditorii nu sunt pregătiţi să accepte noile preţuri ale activelor. Cum ameninţările cu falimentul nu reprezintă o sperietoare pentru datornici dacă instanţele nu judecă, rămâne de văzut care este capacitatea recuperării din scurt a restanţelor pentru care debitorii cu restanţe au fost excluşi de la amânare. Evident, aceste neajunsuri se aplică şi scenariului în care persoanele fizice şi juridice ar fi puţine şi cu sume nesemnificative.

Şi atunci? Ce rezolvă guvernul neincluzându-i pe cei cu dificultăţi financiare preexistente, blocându-le posibilitatea unui flux de numerar temporar pozitiv din care, dând la o parte ratele bancare, să apuce să achite măcar o parte din furnizori sau bugetul de stat? Cu posibilitatea de a continua afacerile?

Meseria mea de bază este de practician în insolvenţă. Practician în insolvenţă sunt din anul 2004, aşadar în anii 2009 - 2011 am trăit pe viu meteahna marilor creditori (sfătuiţi de colegi avocaţi şi consultanţi din Big Four) de a temporiza vânzarea activelor prin celebrul mecanism de oportunitate, legal de altfel, al neaprobării vânzărilor la preţul real al pieţei. Activele au fost transferate pe SPV-uri la valori scriptice calculate să-i ferească de marcarea pierderilor şi slăbirea indicatorilor de solvabilitate. Din păcate această decizie de manipulare pe hârtie a valorilor a avut drept consecinţă deteriorarea fizică şi morală a clădirilor, halelor, utilajelor, maşinilor, echipamentelor şi a altor active ce ar fi putut fi vândute rapid. Să adăugăm pierderea de plusvaloare ce ar fi fost creată în ţară dacă aceste active ar fi funcţionat. O pierdere reală, concretă, uriaşă pentru ţară, într-o perioadă grea care a fost lungită astfel, în opinia mea, cu cel puţin doi ani.

Pericolul real al oricărei crize, deci şi a crizei ce va să vină, este tocmai incapacitatea instituţională de a extirpa rapid şi profund rădăcina neîncrederii dintre partenerii de afaceri, de a determina agenţii economici să privească spre viitor, eliberaţi de poverile puse-n spate de deciziile greşite, ale lor sau ale altora.

Ei bine, un rol important în recâştigarea rapidă a încrederii în mediul de afaceri şi între partenerii mediului de afaceri, ne revine nouă, practicienilor în insolvenţă. Treaba noastră este să tratăm criza de încredere dintre colectivele de oameni organizaţi în întreprinderi, pe unele să le reaşezăm pe fluxurile economice normale, iar cele care nu pot fi salvate să le neutralizăm rapid pentru a nu contamina economia. Cum facem? Exact ca medicii în criza epidemiei de astăzi, folosim materialele pe care le avem la îndemână, de multe ori improvizând şi întotdeauna fără costum de protecţie.

Mi-e teamă că statul va lăsa lucrurile încurcate, nu-şi va asuma o conduită şi un plan concret de restructurare profundă, în echipă. Am sentimentul că legislaţia actuală va fi aplicată neuniform, deciziile de business vor fi lăsate la mâna juriştilor instituţiilor de credit şi ai finanţelor publice, iar înţelegerea precară a mecanismului pieţelor, fuga de răspundere şi nevoia de rezultate pe hârtie va conduce la nondecizii. Îmi doresc ca activităţile economice să fi fost subordonate unui proiect naţional cu obiective strategice pe ramuri cum ar fi infrastructura (obiectivul ar putea suna aşa: între oricare 2 puncte ale ţării construim şi întreţinem infrastructură astfel încât distanţa să fie parcursă în maximum 4 ore), agricultura (cele mai gustoase roşii din Europa), IT, turism, industrie etc. Ar fi extraordinar de motivant pentru orice om de afaceri, mai mult decât simpla numărare a profitului, să ştie că produsele şi serviciile sale, echipa sa, managerii săi, vor contribui la îndeplinirea unui obiectiv naţional. Ar avea noimă eforturile comune ale tuturor stakeholderilor implicaţi în insolvenţe şi ar creşte semnificativ procentul societăţilor reorganizate.

În speranţa că vom avea la un moment dat o asemenea viziune naţională, consider că putem diminua efectele crizei care ne pândeşte dacă, în termen scurt, legislaţia insolvenţei devine suplă şi crează mecanisme transparente de vânzare rapidă, la preţul pieţei, a activelor companiilor insolvente. O asemenea măsură va crea premisele reluării fără întârziere a unor procese de producţie sau de prestări de servicii care vor reînnoda verigile economice, noii utilizatori ai activelor preluând din mers ştafeta continuităţii. Vor acoperi pierderile din trecut ale furnizorilor utilizând activele, plătind munca, achitând taxe şi impozite întoarse comunităţilor localeşi centrale.

În consecinţă, luând act de haosul de după starea de urgenţă, consider că este timpul ca echipe multidisciplinare de specialiştii în insolvenţă împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi cu cei ai principalelor categorii de creditori să se aplece în a crea un cadru legal adaptat situaţiei neobişnuite în care am fost împinşi. Creditorii garantaţi şi cei bugetari din dosarele de insolvenţă au nevoie de un cadru legal suplu şi o infrastructură IT performantă care să le garanteze distribuiri corecte obţinute din vânzări de active LA PREŢUL PIEŢEI.

Economia va fi repornită cu activele excedentare, alternativă infinit mai bună decât sterila lor parcare în SPV-urile creditorilor garantaţi!